Republica seniorului

Si totusi Corneliu Coposu nu a suferit degeaba atat de multi ani in puscariile comuniste, de unde a iesit intr-un tarziu cu mai putin de jumatate din greutatea pe care o avea cand a intrat. Corneliu Coposu nu a fost in zadar tinta unei crancene urmariri din partea Securitatii la care, data fiind teribila sa statura morala, a fost o vreme el insusi chemat sa participe. De fapt, dandu-le lectii de istorie si de politica democratica propriilor sai anchetatori. Seniorul nu s-a umilit in zadar incercand sa gaseasca solutii politice, la nevoie chiar printr-un dialog aprofundat cu urmasii comunistilor. Nu s-a expus in zadar maniei minerilor si umilintei de a fi smuls din ghearele acestora de premierul de atunci, Petre Roman, sosit la sediul PNTCD cu un TAB. De fapt, minerii nu erau mineri. Ci noua politie politica care se antrena pentru a deveni ceea ce i se spune ca este astazi. Respectiv garantul democratiei. Inainte, era bratul inarmat al comunismului.

Nimic nu a fost in zadar. Nici chiar trecerea lui in nefiinta din 1995, care i-a cutremurat de durere pe toti cei care doreau ca aceasta lume sa fie mai buna si care a starnit o uriasa emotie colectiva. Emotie care, pana la urma, a deschis drumul alegerii intaiului presedinte democrat, profesorul Emil Constantinescu. Si venirii la putere a dreptei. Corneliu Coposu s-a stins inainte de a vedea cum s-a prapadit partidul sau istoric. Cum a fost literalmente sters din viata politica. Si cum s-au bucurat, cu ocazia acestui deces, toti urmasii in gand sau in fapta sau in ambele ai comunistilor si securistilor.

Atunci, in acea zi trista din 1995, Majestate Sa Regele Mihai al Romaniei a transmis natiunii romane un exceptional mesaj. In care a sintetizat ceea ce seniorul facuse pentru noi toti.

Fiindca l-am cunoscut, fiindca am avut onoarea de a purta multe discutii cu el, fiindca m-am aflat in cateva randuri in casa seniorului, acum, cand il plangem si, in acelasi timp, aniversam 100 de ani de la nasterea sa, nu-mi pot reprima o nedumerire. Cum de a fost posibil ca un personaj cu un comportament atat de firesc, lipsit de orice emfaza, vertical si simplu in acelasi timp, extrem de profund, dar deschis cu toata lumea, fara a fi totusi un extrovertit a avut o asemenea teribila aura? Cum de a putut el sa influenteze societatea romaneasca, chiar si prin moartea sa, intr-un mod atat de decisiv, incat, pentru prima data dupa multe decenii intunecate, fortele democratice sa poata reveni la putere? Probabil raspunsul este simplu. Corneliu Coposu, seniorul, a fost un om ales. De Dumnezeu!