Reteaua Corect

Renate Weber, validată pentru a candida la funcţia de Avocat al Poporului. Reacția lui Orban

Renate Weber a fost validată, miercuri, în Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a candida din partea PSD-ALDE la funcţia de Avocat al Poporului. De asemenea, Peter Eckstein-Kovacs şi Cătălin Voinea Mic au fost validaţi de comisii pentru funcţia de Avocat al Poporului, scrie Mediafax.

Comisiile Juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat, miercuri, validarea celor trei candidaţi pentru funcţia de Avocat al Poporului: Renate Weber, susţinută de coaliţia PSD-ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de PNL, USR şi UDMR şi Cătălin Voinea Mic, susţinut de PMP.

 

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că liberalii nu o vor susţine pe Renate Weber pentru funcţia Avocatul Poporului fiindcă, la europarlamentarele din 26 mai a fost invalidată, prin votul cetăţenilor.

În ceea ce o privește pe Renate Weber, ea a fost candidatul PNL pentru PE în 2014, a fost aleasă pe listele PNL, după care a părăsit partidul și a exportat traseismul politic la nivel european. Nu putem să o susținem, cu atât mai mult cu cât a fost candidat din nou din partea ALDE și fiind candidat din partea ALDE alături de ceilalți candidați, nu au primit încrederea cetățenilor români, nefiind capabili să treacă pragul electoral de 5%. Faptul că se vine cu un astfel de candidat, care practic a fost invalidat prin votul cetățenilor arată foarte clar că târguiala din interiorul coaliției este mai importantă decât nevoia de a da României un conducător al instituției Avocatului Poporului care să acționeze în interesul cetățeanului, nu în interesul camarilei aflate la Putere”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, la RFI.

Liderul liberal a adăugat că PNL îl va susține pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului.

„Noi am susținut candidatul propus de partenerii noștri din Opoziție, de USR, în persoana lui Peter Eckstein Kovacs, am avut o înțelegere cu partenerii de la USR și vedem ce se întâmplă la vot”, a completat Orban.

Întrebat de ce Opoziția nu a susținut un singur candidat pentru a fi Avocatul Poporului, președintele PNL a replicat: „În ceea ce ne privește, noi am făcut tot ce am putut ca să existe un candidat unic al Opoziției, susținând un candidat pe care nu l-am propus noi, ci un candidat propus de unii dintre partenerii noștri din Opoziție. În ceea ce privește decizia PMP-ului, ce să le facem, e decizia pe care au
luat-o. Sigur, să îți pui candidat nu e o decizie foarte înțeleaptă, pentru că la numărul de parlamentari pe care îi are PMP este evident că acest candidat nu are șanse și într-un fel permite o dispersare a voturilor”.

 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va supune votului, miercuri, de la ora 14:00, numirea unui nou Avocat al Poporului, după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat.

Premierul şi liderul interimar al PSD, Viorica Dăncilă, anunţase anterior că propunerea pentru acest post aparţine celor de la ALDE.

Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.