Reteaua Corect
Adrian Nastase

„Referendumul pe justitie” a avut loc

Poate ca presedintele Johannis nu realizeaza dar „referendumul pe justitie” a avut loc. Sigur, mitingul de sambata a aratat forta vitala a PSD, capacitatea sa de mobilizare – e adevarat intr-o formula mai curand specifica partidelor de dreapta si societatii civile – dar, in acelasi timp, el a exprimat, intr-un mod explicit, refuzul de a mai accepta sistemul de „justitie” construit de Basescu si camarila sa, continuat de regimul Johannis. Nu intamplator, opiniile separate la recenta decizie a CCR au fost exprimate de exponentii acestui sistem – Livia Stanciu si Daniel Morar, trimisi acolo, in sinecuri de noua ani pentru rolul avut in distrugerea adversarilor politici.

Iata ca sambata s-au adunat in Bucuresti zeci, sute de mii de oameni care, de fapt, s-au saturat de abuzuri, de „erori judiciare”, de catuse, de interceptari, de „republica procurorilor” si pentru a spune ca „statul de drept” inseamna altceva.

Si pentru a spune, in opinia mea, ca liderii PSD si ALDE au responsabilitatea de a transpune in legi aceste nemultumiri. Ceea ce ar fi trebuit facut mai demult. Incepand, de exemplu, din 2014, cand trebuia finalizata de catre USL revizuirea Constitutiei – ceea ce nu s-a realizat din marunte si meschine motive personale.

Mitingul a aratat insa si faptul ca linia de fractura in societatea romaneasca, cel putin la suprafata, nu mai este cea ideologica sau cea economico-socala, ci una care are la baza axa justitie/anti-coruptie/abuzuri. Cele „doua” Romanii se bat acum in mitinguri, comunicate, talk show-uri, scrisori la Bruxelles. Evident ca in felul asta devenim mai vulnerabili iar proiecte importante, cum ar fi presedintia europeana, participarea ca membru nepermanent la Consiliul de securitate ONU, refacerea sferelor de influenta in Europa si in lume vor fi afectate ( credeti ca, afland propunerea presedintelui Trump ca Rusia sa se re-alature G 7, Cristian Preda va merge in fata ambasadei americane din Bruxelles pentru a face greva foamei?).

In mod evident, un miting -foarte reusit, de altfel – nu se poate transpune automat in texte juridice sau in decizii. Dar el poate justifica, de exemplu, angajarea raspunderii guvernului pe un pachet de reglementari juridice, complementare modificarilor la codul penal si la codul de procedura penala, care sa impiedice comiterea altor abuzuri. Sau angajarea raspunderii guvernului pe o lege referitoare la crearea Agentiei nationale de interceptari ( exista de mult o astfel de initiativa legislativa in parlament – la care am participat si eu). Daca nu este de acord, opozitia poate depune o motiune de cenzura pe aceasta tema…

Continui sa cred ca vointa politica se manifesta prin legi, in parlament. Evident, si guvernul are un rol important.

PS Sa nu ma intrebati cine este cerbul. Nu va spun.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.