Conform comisiei, prezenţa la vot a fost de 68,06%, iar 77,18% din voturi au fost pentru reforma legii fundamentale, care îi retrage fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev titlul de "conducător al naţiunii".
Tokaev a propus modificarea Constituţiei după ce a înăbuşit protestele populare violente din ianuarie şi i-a îndepărtat pe Nazarbaev şi pe mai mulţi membri de familie ai acestuia din funcţii importante în sectorul public.
Campania mediatică a guvernului a promovat ideea că noua formă a Constituţiei ar putea aduce mai multă democraţie în fosta republică sovietică din Asia Centrală, cu 19 milioane de locuitori.
Tokaev va candida probabil pentru un nou mandat de şef al statului în 2024, când sunt programate următoarele alegeri prezidenţiale, sau în cadrul unui scrutin anticipat, aprecia Reuters săptămâna trecută, înaintea referendumului.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.