Reteaua Corect

Reacţie din Opoziţie, după interviul fluviu dat de Dragnea la final de an

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, l-a criticat, vineri, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru declaraţiile de joi seara, susţinând că ”e limpede că a luat-o razna” şi că ”visează să ajungă chiriaş la Cotroceni”. El afirmă că Dragnea nu va intra nici măcar în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Mediafax.

”DELIR. Da, e limpede că a luat-o razna. Se ia de multinaţionale, de liderii europeni, de toate instituţiile necontrolate de el, de oricine îi spune în faţă că este dus cu sorcova! De fapt, aseară (joi seara - n.r.) marele anunţ era altul - ca să avem un sfârşit de an amuzant, ne spune personajul asta condamnat de două ori, nici mai mult, nici mai puţin, că visează să ajungă chiriaş la Cotroceni... Ăsta se crede un mic Ceauşescu”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

 El mai afirmă că dacă Liviu Dragnea va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, atunci va fi cel mai mare eşec al social-democraţilor.

”De fapt, sunt sigur că nu va intra în turul doi. PS: #babaiatule, mai bine ţi-ai lua nişte consilieri care să-ţi spună adevărul, că lumea nu mai suportă sa-ti audă aiurelile, nu să-ţi spună doar ce vrei să auzi şi să-ţi ridice ode! Nu de alta, dar iţi mănâncă degeaba banii”, a adăugat preşedintele PMP.

Liviu Dragnea a afirmat, întrebat despre o candidatură la alegerile prezidenţiale, că nu respinge nicio variantă, „nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva”. Preşedintele PSD a precizat că trebui să fie în coaliţie o concluzie, într-un timp rezonabil, că trebuie să fie candidat unic.

„Pentru cele prezidenţiale targetul nostru este ca viitorul preşedintele să fie un candidat din partea PSD-ALDE. Intenţionez să ajungem îtnr-un timp rezonabil şi eu şi dl Tăriceanu la concluzia că trebuie să fie un candidat unic şi după momentul acela vedem cine are mai mari şanse. Nu resping nicio variantă, nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva, pentru că domnia lui Iohannis trebuie să înceteze. Domnia lui Iohannis încă cinci ani înseamnă dezastru pentru România”, a declarat Liviu Dragnea, joi seară la Antena 3.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.