Reteaua Corect
Bogdan Chirieac

Războiul corvetelor pe uscat

4 corvete pentru România în valoare de 1,6 miliarde euro. Licitație internațională, cu toată lumea bună: Naval Group din Franța, Fincantieri din Italia, Damen din Olanda. Bastimentele cu pricina urmează a fi fabricate în România, toate trei companiile fiind proprietare sau venind în consorțiu cu șantiere navale românești.

Proceduri de licitație ce durează de ani de zile, lobby la nivel înalt, președinți de state, premieri, ambasadori, presiuni asupra guvernului de la București și asupra lui Liviu Dragnea. În final, Naval Group din Franța, de departe cel mai bine plasat, este desemnat, neoficial, câștigător. Fincantieri contestă în instanță și apoi își retrage contestația, fiindcă la nivel internațional cele două companii din Franța și Italia decid, practic, să fuzioneze, tocmai pentru a fi mai competitive pentru viitoarele proiecte. Când nimeni nu se mai aștepta, Damen revine în instanță cu constestația pe care și-a retras-o Fincantieri. Ca urmare, se mai amână și anunțul oficial, și plasarea ordinului de lucru, bugetul României având prevăzut 100 milioane de euro anul acesta pentru începerea lucrărilor.

Bătălia pentru corvete pare mai dură decât orice ipotetică confruntare cu corvetele rusești din Crimeea. Achiziția corvetelor s-a făcut prin licitație internațională. Toate corporațiile participante sunt cunoscute în domeniu și foarte onorabile. Industria românească va beneficia și ea de locuri de muncă și transfer de tehnologie. S-a întâmplat ca Naval Group, inclusiv echipamentele și armamentul ce vor fi furnizate de MBDA, să reprezinte cea mai bună ofertă pentru România. Inclusiv politic, nu doar economic și militar, oferta este satisfăcătoare.

Vezi întrebarea ridicată de Bogdan Chirieac în analiza publicată pe DEFENSEROMANIA.RO.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.