Reteaua Corect

PSD începe să toace mărunt Guvernul Ludovic Orban, în Parlament

Parlamentarii PSD vor depune mai multe moţiuni simple în perioada următoare, a anunţat liderul grupului parlamentar social-democrat din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, potrivit Știripesurse.ro.

"Vom depune moţiuni simple atât la Senat, cât şi la Cameră. Vom începe cu moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, ministrului Muncii şi "ministrului Grindă" de la Dezvoltare (Ion Ştefan - n.r.)", a declarat Simonis, într-o conferinţă de presă.

El susţine că ministrul Sănătăţii trebuie "demis", în principal pentru că doreşte privatizarea sistemului de sănătate.

"La Ministerul Sănătăţii este absolut necesar ca acest ministru să fie demis sau să-şi dea demisia de urgenţă, pentru că există riscul practic al privatizării sistemului de sănătate şi nu ne putem permite ca, într-o ţară în care nu toţi oamenii îşi permit un tratament în sistemul privat de sănătate, să existe un sistem care va avea practic fonduri insuficiente pentru sistemul public de sănătate şi să se aloce din ce în ce mai mulţi bani la sistem privat, care îl plăteşte pe ministrul cu sume importante", a argumentat deputatul PSD.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.