Reteaua Corect

PSD îi cere lui Robert Negoiță demisia din funcția de primar

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, îi cere demisia lui Robert Negoiță din funcția de primar al Sectorului 3, având în vedere că acesta a lansat un nou partid, relatează Știripesurse.ro. „Aşa spune legea”, declară Lucian Romașcanu.

"Domnul Negoiţă a lansat azi un partid. Sigur, nu este un atac la persoană sub nicio formă, dar când te afişezi lângă un partid, altul decât cel în care eşti membru şi pe listele căruia ai candidat, e firesc să îţi pierzi mandatul de primar. Este natural să existe o decizie în acest sens a prefectului. Până atunci, domnul Negoiță dacă a decis un nou drum politic, mi se pare natural să își dea demisia din Partidul Social Democrat, faţă de care are atâtea cuvinte de reproş, şi să pornească această reconstrucţie și o nouă candidatură politică din afara Partidului Social Democrat şi din afara primăriei, pentru că aşa spune legea", a declarat Lucian Romaşcanu, joi seară, la Antena 3.

Robert Negoiță i-a răspuns că nu demisionează

„Nu, domnule Romașcanu, nu am să îmi dau demisia din calitatea de primar pentru că acolo eu am fost ales de cetățenii din sectorul 3, nu am fost ales de către PSD!”, a declarat primarul.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.