Reteaua Corect

PROTESTE violente în Barcelona, după arestarea lui Puigdemont: Peste 50 de oameni au fost răniți

Peste 50 de oameni au fost răniţi şi alţi trei ai fost arestaţi în urma unor proteste violente izbucnite în Barcelona, dar şi în alte oraşe din Catalonia, ca urmare a arestării fostului lider catalan Carles Puigdemont, relatează The Associated Press, consultat de Mediafax.

Mii de manifestanţi au ieşit duminică pe străzile Barcelonei după arestarea lui Puigdemont, iar, în urma unor confruntări cu forţele de ordine, 52 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, au anunţat autorităţile spaniole.

Protestatarii au trecut şi prin faţa clădirii Comisiei Europene din Barcelona, scandând "Această Europă este o ruşine!".

Potrivit poliţiei, alte trei persoane au fost arestate.

Vestea arestării lui Puigdemont a produs ecouri şi la Madrid, unde mii de spanioli au ieşit în stradă pentru a cere întoarcerea fostului lider catalan în ţară şi judecarea lui de către o instanţă spaniolă.

”În Spania nu mai este democraţie, pentru că Guvernul îşi aruncă în închisoare oponenţii politici”, a declarat Paul Bakaert, unul dintre avocaţii lui Puigdemont.

Fostul lider catalan Carles Puigdemont a fost reţinut de autorităţile din Germania, duminică, după ce Spania a emis, în urmă cu o zi, un mandat internaţional de arestare pe numele acestuia. Puigdemont a fost reţinut la ora locală 11.19 (ora României, 12.19). Arestarea liderului catalan a fost anunţatată de avocatul acestuia, Jaume Alonso Cuevilla.

Carles Puigdemont va fi adus luni în faţa unei instanţe din Germania, care va decide dacă fostul lider catalan va fi extrădat în Spania. Acesta riscă până la 30 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de rebeliune.

Puigdemont este acuzat de răzvrătire şi rebeliune de către justiţia spaniolă. La 27 octombrie 2017, Parlamentul Cataloniei a aprobat, prin vot secret, proclamarea independenţei regiunii faţă de Spania şi constituirea unei republici, în baza rezultatului de la referendum. Ulterior, Senatul Spaniei a decis să aprobe suspendarea autonomiei Cataloniei - prin aplicarea Articolului 155 din Constituţie - şi demiterea tuturor liderilor regionali, considerând că declararea independenţei a a fost ilegală.

1.

A fost ARESTAT Carles Puigdemont, fostul lider separatist din Catalonia

Publicat in 26 martie 2018 la 08:41

Carles Puigdemont, fostul lider separatist catalan căutat de autorităţile spaniole, care îl acuză de rebeliune, a fost reţinut de poliţie în Germania, a anunţat duminică avocatul său, potrivit dpa, scrie Știripesurse.ro.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.