Reteaua Corect

Profețiile lui Cozmin Gușă despre alegerile prezidențiale din acest an

Analistul politic Cozmin Gușă susține că anul 2019 va fi unul cu atât de multe evenimente încât este imposibil de spus care va fi deznodământul alegerilor prezidențiale, de la finalul anului. Gușă consideră că Iohannis nu poate fi considerat câștigător, iar în final am putea avea candidați surpriză, de exemplu Laura Codruța Kovesi, relatează Știripesurse.ro.

Referindu-se la preşedintele Klaus Iohannis, plasat pe primul loc în sondaje, Cozmin Guşă este de părere că scorul bun nu este, la o analiză serioasă, chiar atât de confortabil. "Este un scor mic pentru un preşedinte aflat în ultimul an de mandat şi care ar fi trebuit să fie motorizat de realizările de până acum şi care să-l facă mai votabil faţă de 2014. Nu este cazul lui Iohannis.", a spus Gușă, la Realitatea TV.

Despre plasarea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe locul doi în sondajul IMAS, consultantul politic este de părere că liderul ALDE are o poziţionare interesantă, mai ales că scorul personal este dublu faţă de cel al formaţiunii pe care o conduce.

"Este interesantă poziţionarea sa prin prisma faptului că, probabil, nici el, nici Liviu Dragnea, mai mai cred în varianta unui candidat comun, deci Tăriceanu poate să fie un jucător, nu ştiu dacă de turul II, asta în condiţiile în care nu are surpriza ca partidul său să nu facă pragul la europarlamentare. Prin şantajul parlamentar pe care-l exercită Dragnea asupra lui Tăriceanu, e clar că-i pregăteşte lucruri neplăcute în perspectiva europarlamentarelor", a mai precizat Guşă.

"Relativa surpriză este poziţionarea lui Victor Ponta, în condiţiile în care nici măcar nu şi-a anunţat candidatura, ba chiar spune ori de câte ori are ocazia că nu vrea să candideze, dar evident că ăsta e jocul lui. Totuşi, el apare din această poziţie pasivă pe un loc 3, foarte interesant ca potenţial în aritmetica votului."

Poziţionarea lui Dacian Cioloş pe locul patru, este de părere Cozmin Guşă, este mai degrabă conjuncturală.  "Cioloş, în al cărui scor n-am crezut şi nu cred, apare doar ca un taloneur, de la distanţă, al lui Klaus Iohannis, respectiv ca un ocupant de loc pentru un alt candidat pe acest public pe care Iohannis l-a pierdut".

Liderul PSD, Liviu Dragnea, este singurul dintre actorii politici importaní pentru care scorul din sondaj arată o situaţie gravă. "Dragnea este singurul dintre toţi cei din de aici care nu poate să iasă pe stradă, nici măcar în zonele de asistaţi social, dacă nu-şi "ia" ouă, îşi "ia" roşii. (...) Sigur la PSD vedem lume mai votabilă decât Dragnea. De la Gabriela Firea la Lia Olguţa Vasilescu, pe care tot oameni dn PSD au scos-o la înaintare ca o contrapondere în faţa lui Firea."

O situaţie delicată este şi la PNL, susţine Cozmin Guşă. "Maşinăria de vot nu este sub comanda lui Ludovic Orban, pentru că mulţi primari sunt interesaţi de amnistie, aşa că cel care de facto coordonează primarii şi baronii PNL (între care şi foştii PDL) este Vasile Blaga, cel mai bun organizator politic după dispariţia lui Octav Cozmâncă."

Şi în partidul lui Dacian Cioloş, un candidat votabil din eşalonul doi ar putea fi fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi.

În afara acestor candidaţi de partid mai sunt şi oameni din apropierea sau chiar din afara sistemului politic care au alonjă intersantă din perspectva a ceea ce se întâmpla, a mai opinat Guşă. Printre aceştia, comisarul european Corina Creţu sau preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

Iohannis nu este un erou anti-Dragnea, nu va fi votat pentru asta. Ponta, un actor politic extrem de important

Toti acești candidați vor avea de dat o luptă atât pentru a-și mobiliza propriul electorat, cât și pentru a fura din electoratul adversarilor. "Iohannis și-ar dori să fie un fel de Iliescu împotriva lui Vadim, în 2000, când oamenii l-au votat pe primul ca să nu iasă al doilea, dar nu va tine, pentru că nici Dragnea, care e îmbălsămat să creadă in șansa lui de victorie, nu e Vadim. (...) Iohannis nu e eroul anti-Dragnea și are handicapul mandatului slab. Mereu al doilea mandat  e mai greu. Dacă președintele nu poate să pună pe masă lucruri bune îi va fi greu să convingă electoratul, de aia factorul Ponta este decisiv", a afirmat Cozmin Gușă.

Avantajul fostului premier, crede consultantul politic, este faptul că față de predecesorii săi la șefia PSD și candiați învinși la prezidențiale, Adrian Năstase și Mircea Geoană, Victor Ponta nu a abandonat lupta și nici nu a ajuns pe o linie moartă. "Ponta e depozitarul celui mai mare număr de voturi ce pot înclina balanța, este viu, se mișcă, negociază, discută. A exprimat chiar ideea că va coagula o mișcare politică al cărui scop ar fi să nu-i dea posibilitatea lui Dragnea să intre în turul doi."

În ceea ce privește două dintre temele majore de conflict ale anului 2018, suspendarea președintelui și adoptarea, pe o cale sau alta, a amnistiei și grațierii. Cozmin Gușă crede că niciuna nu va mai fi de actualitate în 2019.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.