Reteaua Corect

Problema Schengen: Parlamentarii olandezi, luați om cu om

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a vorbit cu parlamentari ai Olandei care s-au opus aderării României la Schengen și transmite un mesaj optimist cu aproape trei săptămâni înaintea votului decisiv din Cosiliul JAI, relatează Știripesurse.

„În această săptămână, am continuat discuțiile directe cu parlamentarii din Olanda cu privire la aderarea României la spațiul Schengen. M-am axat, în principal, pe dialogul cu membrii Comisiei de Afaceri Europene şi am discutat cu Jeroen van Wijngaarden (VVD), cel care a inițiat rezoluția împotriva extinderii spațiului Schengen, şi cu Sjoerd Sjoerdsma (D66), un deputat care cunoaşte bine România şi care doreşte să inițieze o nouă rezoluție de sprijin pentru țara noastră. Ambele întâlniri au fost constructive şi mi-au permis să ofer argumente în favoarea aderării României la zona de liberă circulație, insistând pentru un vot anul acesta. Cred că după aceste discuții lucrurile sunt pe o cale mai bună şi, în contextul unui raport pozitiv al noii comisii de evaluare, avem şanse reale să fim sprijiniți de Parlamentul olandez”, a declarat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

Europarlamentarul PSD spune că va merge din nou la Haga, peste o săptămână, pentru a avea întâlniri cu parlamentarii olandezi.

Pe 8 decembrie, Consiliul JAI trebuie să dea un vot în privința integrării României, Bulgariei și Croației în Schengen. Decizia se ia cu unanimitate.

Până acum, Olanda are rezerve majore, iar o comisie din Parlamentul Suediei a respins propunerea de susținere a candidaturilor celor trei țări făcută de Guvernul de la Stockholm. Și ministrul de Interne al Austriei a declarat că se opune extinderii spațiului Schengen care este în acest moment „disfuncțional”.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.