PRESA GERMANĂ DĂ ATACUL LA ȘEFA CE: URSULA – MARIONETA AMERICANILOR

Principalele acuzații aduse Ursulei în analiza Politico – cu mănuși de catifea, dar nu mai puțin severe – sunt colaborarea suspect de strînsă și directă cu americanii, stilul egoist de conducere, cu excluderea liderilor din CE și PE în luarea deciziilor, preferînd, în schimb, linia scurtă cu 3-4 premieri din state mari, luarea de decizii în secret, CE fiind pusă ulterior în fața faptului împlinit, înconjurarea de cîțiva fideli, unicii săi parteneri de dialog, ignorarea liderilor din statele mai mici, ”consultați” la grămadă, toleranța față de situația statului de drept din Polonia (mare aliat american), măsurile extrem de controversate din pandemie și, mai ales, severitatea excesivă față de Rusia, ceea ce a dus, pe cale de consecință, la afectarea întregii UE.

Politico, citînd mai mulți oficiali de la Bruxelles și Washington, scrie că președintele Comisiei a devenit persoana pe care trebuie să o sune oficialii americani atunci atunci cînd vor să comunice cu Europa – în special cînd vine vorba de războiul din Ucraina.

Ei vorbesc, de asemenea, despre bombănelile tot mai mari de acasă – ale oficialilor din propria instituție și ale reprezentanților țărilor UE cu privire la stilul ei de conducere ”de sus în jos”. Înclinația lui Von der Leyen pentru secrete și dependența ei de un mic grup de consilieri, se plîng detractorii ei, contravin culturii UE de luare a deciziilor bazate pe consens.

„Nu are încredere în nimeni; ea locuiește într-un turn”, spune un membru al cabinetului unui comisar, vorbind sub rezerva anonimatului despre înaltul oficial al instituției. „Ea nu construiește alianțe. Uneori, asta poate duce la greșeli, deoarece ea nu discută cu suficient de mulți oameni.”

În noiembrie 2021, von der Leyen a făcut prima ei vizită la Casa Albă. Printre cei care au participat la întîlnirea din Biroul Oval în acea după-amiază s-au numărat consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, apoi consilierul adjunct pentru securitate națională pentru economia internațională, Daleep Singh, și Amanda Sloat, pe atunci director principal pentru Europa la Consiliul Național de Securitate. Alături de von der Leyen au fost doi dintre cei mai apropiați confidenți ai președintelui Comisiei, Bjoern Seibert, șeful ei de cabinet, care a lucrat cu ea încă de pe vremea cînd era ministrul german al apărării și Fernando Andresen Guimaraes, un alt membru al cabinetului ei, care anterior fusese șef al diviziilor Rusiei și SUA și Canada în Serviciul European de Acțiune Externă, serviciul diplomatic al UE. De asemenea, a fost prezent ambasadorul UE în Statele Unite, Stavros Lambrinidis.

Pînă la invazia lui Putin mai erau la două luni și jumătate, dar tensiunile erau deja în creștere. Cele două echipe au discutat despre situația de la granița UE cu Belarus, unde migranți din Orientul Mijlociu erau transportați cu avionul de dictatorul belarus Alexandru Lukașenko pentru a trece în Polonia și Lituania.

Apoi subiectul s-a îndreptat către posibilitatea unui atac rusesc asupra Ucrainei. Chiar înainte de întîlnire, Biden a fost informat de oficialii de securitate națională și de informații despre formarea batalioanelor ruse lîngă granița cu Ucraina. A vrut să tragă un semnal de alarmă.

„Președintele a fost foarte îngrijorat”, a spus un oficial european, vorbind sub condiția anonimatului. „Acesta a fost o perioadă în care nimeni în Europa nu dădea nicio atenție, nici chiar serviciile de informații.”

Pe măsură ce temerile cu privire la o invazie rusă au crescut, discuțiile s-au îndreptat către pregătirile pentru un pachet de sancțiuni care ar putea fi adoptat de țările UE dacă Moscova ar decide să trimită trupe peste graniță. Contactele au început să aibă loc zilnic. În special, Singh și Seibert au construit o relație de lucru strînsă. Au fost recrutați și funcționari din diferite departamente ale Comisiei – cunoscute sub numele de direcții generale –, inclusiv un grup înființat în cadrul recent creatului Consiliu pentru Comerț și Tehnologie UE-SUA, care s-a ocupat de problema complexă a interdicțiilor de export.

Seibert a fost o piesă-cheie a primului pachet de sancțiuni, susține un înalt oficial american. „Interlocutorul esențial în relația cu CE a fost Bjoern Seibert”, a spus oficialul, descriindu-l pe funcționarul public german ca un expert în fond și „un politician destul de priceput”.

Seibert a fost persoana care a sunat-o pe von der Leyen la ora 4 dimineața, pentru a-i spune despre invazia din primele ore ale zilei de 24 februarie.

Pe parcursul procesului de pregătire, Comisia a fost cea care a preluat gestionarea sancțiunilor, consultînd (direct) unele capitale precum Berlin, Paris și Roma – și cel mai adesea întîlnindu-se cu reprezentanții celorlalte țări în grupuri mici, pentru a-și exprima punctele de vedere.

De teamă că s-ar putea afla prematur conținutul pachetul ui ambițios de sancțiuni, Comisia nu a furnizat niciodată un proiect de text, pînă în momentul final cînd țările membre au fost gata să-l ia în considerare.

Punctele forte ale lui Von der Leyen – secretomania ei, luarea rapidă a deciziilor – a făcut să fie apreciată de omologii ei de pe cealaltă parte a Atlanticului. Dar aceleași atribute au înstrăinat-o de unii dintre colegii ei din Bruxelles și din alte capitale europene.

„La Washington a existat un sentiment că era cineva care putea, în sfîrșit, să ducă la bun sfîrșit lucrurile”, a spus un înalt oficial al UE care a participat la discuțiile transatlantice. Experiența lui von der Leyen ca fost ministru al apărării a făcut-o, de asemenea, persoana de referință ideală pentru administrația Biden, deoarece a avertizat despre un război care se profila.

Dar, în timp ce țările UE erau pregătite să acorde Comisiei o anume marjă de libertate în primele runde de discuții privind sancțiunile, pe măsură ce discuțiile s-au îndreptat către sancțiuni suplimentare unii oficiali naționali au început să respingă abordările ei foarte radicale (la adresa rușilor n.n.).

Cînd von der Leyen a anunțat PE o a șasea rundă de sancțiuni, inclusiv o propunere de interzicere a petrolului rusesc, înainte ca membrii să fi discutat asta, unii au fost chiar deranjați. Premierul olandez Mark Rutte a criticat Comisia pentru lipsa de precizie cu privire la detaliile tehnice.

Nu era prima dată cînd președinta Comisiei era mustrată pentru că a mers înaintea haitei. În apogeul pandemiei de COVID, propunerea Comisiei pentru un pachet de ajutoare economică de 2 trilioane de euro s-a scurs în presă înainte ca liderii să-l vadă, provocînd o mustrare din partea Angelei Merkel. „Nu uitați să vorbiți cu noi”, i-a spus cancelarul german de atunci fostei ei protejate.

De trei ori ministru, von der Leyen a devenit prima femeie președinte al CE în 2019, după ce a fost catapultată în această funcție din cauza obiecțiilor multor din PE privind așa-numitul sistem Spitzenkandidat, care propunea ca postul să fie acordat unuia dintre candidații desemnați de un partid paneuropean.

Decizia ei de a se instala la etajul 13 al sediului UE Berlaymont, unde o fostă toaletă a fost transformată în dormitor cînd a preluat mandatul, i-a determinat pe unii să se plîngă că guvernează cu o mentalitate de buncăr, doar cu ajutorul unui grup mic de consilieri.

Tensiunile aprinse între von der Leyen și restul ecjipei sale de 27 de comisari au ieșit la iveală în iunie, după ce ea a decis să dea undă verde fondurilor PNRR pentru Polonia, în ciuda îngrijorărilor legate de abuzurile de la Varșovia asupra justiției.

După ce decizia lui von der Leyen a fost trecută pe ordinea de zi a Colegiului la 1 iunie, cinci comisari – inclusiv vicepreședinții Comisiei Frans Timmermans și Margrethe Vestager – și-au exprimat nemulțumirea în scris.

„Nu a fost o decizie care a avut un sprijin foarte larg în cadrul colegiului”, a declarat un oficial al Comisiei pentru Politico. „A existat sentimentul că, probabil, von der Leyen a convenit mai întîi cu liderii naționali, fără a ține seama de opiniile Comisiei.”

În ciuda obiecțiilor colegilor ei, von der Leyen – care a refuzat să fie intervievată de Politico pentru acest articol – a mers mai departe.

Oamenii care au lucrat îndeaproape cu von der Leyen spun că tendința ei de a centraliza puterea este ceal mai evidentă atunci cînd pe masă sunt deciziile mari – unda verde pentru fondurile Poloniei, de exemplu, sau o propunere de clasificare a investițiilor în producția de energie nucleară sau de gaze naturale ca fiind „verzi.”

În asemenea cazuri, ea este mai probabil să se consulte cu liderii de la Berlin sau Paris decît cu comisarul european responsabil de portofoliu. În mod similar, uneori lucrează direct cu persoane cheie din cadrul direcțiilor generale ale Comisiei, ocolind, efectiv, comisarii înșiși.

În stilul ei de abordare de sus în jos, ea diferă fundamental de predecesorul ei Jean-Claude Juncker – care lua regulat pulsul colegilor săi înainte de a lua decizii, chiar dacă multe dintre prioritățile politice erau stabilite de șeful său de cabinet, Martin Selmayr.

În multe privințe, von der Leyen arată o viziunea asupra puterii executive adioma celei prezidențiale din America. C.E. și-a asumat mai multă autoritate în cadrul UE de ceva timp. Sub von der Leyen, acest proces s-a accelerat – Comisia asumînd-și un rol principal în marile decizii, cum ar fi emiterea de datorii comune ale UE, achiziția în comun de vaccinuri COVID și introducerea sancțiunilor contra Rusiei.

Stilul lui von der Leyen și procesul centralizat de luare a deciziilor au provocat multe speculații la Bruxelles cu privire la viitorul ei. O relație strînsă cu Washingtonul e un atu valoros dacă ar fi interesată de un loc de muncă internațional la nivel înalt, de exemplu la ONU.

În același timp, dorința de a prinde un al doilea mandat ca președinte al C.E. în 2024 ar explica de ce von der Leyen a menținut uneori un contact mai bun cu capitalele naționale, de al căror sprijin în Consiliul European ar avea nevoie, decît cu propriii comisari.

Există pericolul că stilul ei și legăturile strînse cu Washington să-i creeze însă probleme atunci cînd va încerca să rezolve prioritățile politice ale UE.

Bruxelles și Washington au încă au poziții diferite în ceea ce privește chestiuni precum potențiale acorduri comerciale sau cadrul de reglementare pentru a proteja confidențialitatea în transferurile de date peste Atlantic. Și apoi există priorități specifice UE, cum ar fi reforma regulilor fiscale ale UE și punerea în aplicare a pachetului Comisiei Fit for 55 privind schimbările climatice. În probleme ca acestea, în care nu există trupe rusești care să preocupe mințile din Europa, von der Leyen poate descoperi că ceea ce are nevoie nu este sprijinul Washingtonului, ci al colegilor mai apropiați, conchide Politico. (Traducere și adaptare Bogdan Tiberiu Iacob)

Inpolitics