Parlamentul urma să se convoace astăzi în ședință extraordinară, pentru a examina o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Premierul Chicu și-a anunțat ieri membrii de Guvern, după o ședință de 3 ore și jumătate, că „aceasta este, cel mai probabil, ultima întrunire în actuala componență”.
Chicu a menţionat că planifică o întrevedere cu preşedinta aleasă, Maia Sandu.
Pe 16 decembrie, fracţiunile parlamentare PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate), Platforma DA (Dreptate şi Adevăr) şi PDM (Partidul Democrat) au depus o moţiune de cenzură asupra activităţii Guvernului. Aceasta urma să fie examinată pe 23 decembrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Parlamentului.
PSRM a anunţat că nu va susţine moţiunea, iar deputata Partidului Şor, Marina Tauber, a spus că demiterea premierului ar fi iresponsabilă.
Guvernul condus de Ion Chicu şi-a început activitatea în noiembrie 2019, imediat după ce Executivul Maiei Sandu a fost demis de PSRM şi PDM.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.