Reteaua Corect

PRECIZĂRI ALE LUI ADRIAN SEVERIN, ÎN REPLICĂ LA ARTICOLUL LUI PETRU ROMOȘAN REFERITOR LA UCRAINA

Scris de Adrian Severin in 08 martie 2021 la 12:33, in Politics. 841 vizualizari Intra in discutie Taguriadrian severin, Petru Romoşan, replica, ucraina shortlinkhttp://crct.ro/nxuJ

Stimate domnule Romoșan. Am rămas profund surprins de referirea la Tratatul cu Ucraina din articolul Dvs publicat pe data de 7 martie 2021, în Corectnews, sub titlul „Ucraina, un stat eșuat la frontiera de est a României?”

V-aș rămâne recunoscător dacă mi-ați spune la ce teritorii românești cedate fără luptă în 1997 vă referiți? Eu știam că prin tratat am câștigat un teritoriu de zece mii de km pătrați în Marea Neagră. Fără tratat nu îi aveam. În schimb, fără tratat nu intram în NATO și UE. 

 

Astăzi, poate, pentru unii, calitatea de membru NATO și UE, nu mai este atât de importantă. În 1997, însă, intrarea în NATO și UE forma obiectul unui consens național. Chiar și în lipsa acestuia, o bună politică externă nu ne permitea să ne rupem de statele grupului de la Viszegrad și să rămânem singuri și izolați, ca stat-tampon între lumea euro-atlantică și cea euro-asiatică.

 

Dacă prin teritorii cedate aveți în minte cumva Bucovina de Nord și Basarabia de Sud, acelea erau pierdute prin tratatul de pace de la Paris, în 1946, după ce, în prealabil pierduserăm războiul. Când pierzi războaie, se întâmplă să pierzi și teritorii. 

 

Oricum, în tratat, și în scrisorile miniștrilor de externe conexate lui, nu ne-am referit la acele teritorii, ci am recunoscut doar calitatea de succesor al Ucrainei față de URSS. Ceea ce și fără această recunoaștere se petrecea, întrucât erau aplicabile convențiile ONU în materie. Pentru ONU, deci pentru întreaga comunitate internațională, URSS nu dispăruse fără „moștenitori”, iar Ucraina era unul dintre aceștia. Nu putea fi România singura care să facă excepție.

 

Și chiar dacă ar fi făcut excepție, frontiera româno-ucraineană (fostă frontieră externă a URSS, recunoscută, de-a lungul timpului, prin mai multe tratate româno-sovietice succesive) era cea cu care Ucraina, ca stat-succesor, se înregistrase la ONU. Acea frontieră fusese acceptată de România, prin Tratatul de la Paris, nu doar în raporturile cu URSS, ci și în cele cu SUA, Marea Britanie și Franța.

 

De aceea, în 1996 și 1997, la Summitul OSCE de la Lisabona și ulterior acestuia, România fusese avertizată că orice punere în discuție a frontierei respective va fi privită ca un act revizionist de inamiciție față de toate statele părți ale Tratatului de la Paris, cu atât mai mult cu cât ea ar crea probleme interne majore în Polonia și Ungaria, care prin tratatele cu Ucraina recunoscuseră deja frontiera respectivă, deși și ele ar fi putut ridica pretenții „istorice” asupra unor teritorii aflate în componența acesteia.

 

Ambasadorul SUA mi-a spus clar: „Vreți teritorii? Dacă vreți, declarați război Ucrainei și atunci veți fi în război cu noi toți.” Era oare România interesată, în 1997, să meargă pe drumul lui Saddam Hussein, care crezuse (de fapt, în mod pervers, fusese lăsat să creadă) că poate ocupa Kuweitul, pentru a se trezi apoi transformat în paria comunității internaționale? Înțeleg că această tentație o avem astăzi, când cineva ne bagă în cap că ar fi cazul să participăm la amputarea „omului bolnav al Europei orientale” care, fără îndoială, este Ucraina.

 

Dacă URSS nu avea un drept valabil asupra unor teritorii moștenite de Ucraina, acestea pot fi revendicate și astăzi întrucât succesiunea conservă viciul, iar nu îl acoperă. 

 

Iar dacă dorim recuperarea teritoriilor pierdute prin Tratatul de la Paris, asta nu se poate face decât în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki (1975). De aceea, am făcut referire în tratatul cu Ucraina la documentul respectiv și, cu privire la teritorii, am preluat textul său, așa cum s-a făcut și în cazul tratatului româno-maghiar, care văd că nu ridică probleme. Acest text, reia principiul inviolabilității frontierelor, existent în Carta ONU, și conține angajamentul reciproc al părților de a nu încerca „acapararea” (adică luarea în stăpânire în mod silnic și necinstit) sau „uzurparea” (însușirea frauduloasă) a teritoriilor lor.

 

Dacă escaladarea războiului din Donbas va crea condiții favorabile aplicării prevederilor Actului final de la Helsinki, la care am făcut referire, sau nu, rămâne de văzut. În caz afirmativ, vom avea o nouă ocazie (ca și cu delimitarea platoului continental din Marea Neagră) spre a constata cât de util ne este tratatul româno-ucrainean.

 

Renunțarea la acest tratat, înainte de încheierea căruia nu aveam mai multe drepturi în raporturile cu Ucraina decât am avut după intrarea sa în vigoare (deci, ce am pierdut?), ne va permite doar să ne debarasăm de obligația de a nu „acapara” și „uzurpa” teritorii aflate azi în componența Ucrainei.

 

Apropo de războiul din Donbas, care se va înteți, după cum bine anticipați, se gândește, oare, cineva ca România să devină parte a unui „Pact Aurescu-Lavrov” având ca obiect partajarea Ucrainei, asemănător faimosului Pact sovieto-german care a dus la împărțirea Poloniei în 1939, dar și la dezmembrarea României în 1940? Ar fi o nebunie, pentru evitarea căruia, sper să nu mi-o luați în nume de rău, contez, în primul rând, pe simțul umorului caracteristic domnului Lavrov.   

 

Tratatele politice de bază au fost încheiate în anii 1990, în contextul doctrinei Baladur, acceptată de toate fostele membre ale blocului sovietic. Această doctrină susținea că pacea Europei depinde de recunoașterea frontierelor de stat și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. De aceea, s-a cerut, ca o condiție pentru acceptarea statelor fostului bloc sovietic în organizațiile și alianțele occidentale, încheierea unor acorduri bilaterale menite a garanta rezolvarea problemei frontierelor și a celei a minorităților. România avea tot interesul să o facă. Toate celelalte state în discuție o făcuseră înaintea ei.

 

Normalizarea relațiilor României cu Ucraina era dorită de SUA și Canda, în mod special, dar nu și de Rusia. Aceasta nu voia să rămână singura care are un contencios de frontieră cu Ucraina. Contenciosul cu pricina, care viza Crimeea și Dombasul, a fost ținut la frigider în anii 1990, pentru a se încinge după 2005. Nu mai contează din vina cui.

 

În acest context a fost realizată o operă de intoxicare și exploatare în orb a istoricului Florin Constantiniu care, de bună credință, sper, fără să fi citit tratatul și bazându-se doar pe relatările unor jurnaliști, a formulat aprecieri negative lipsite de orice trimitere la text și orice bază științifică. Este inadmisibil pentru un istoric de talia sa, să vorbească despre teritorii pierdute în 1946 (nu în 1940), ca fiind pierdute în 1997. 

 

Dl. Constantiniu, pe care, din păcate, nu l-am consultat în prealabil cu privire la tratat, a fost contrazis de alți istorici importanți precum Dinu Giurescu, Cristian Popișteanu și Alex Mihai Stoenescu, primii doi fiind informați de mine în legătură cu mersul negocierilor.

 

Cu puțin timp înainte de a muri, Florin Constantiniu mi-a cerut scuze pentru eroarea comisă și a promis că o va corecta, explicându-mi că nu a putut-o face mai repede din cauza bolii de care suferea. Din relatările istoricului Alex Mihai Stoenescu am aflat că și acestuia i-ar fi spus că s-a găsit într-o eroare provocată de emoțiile subsecvente unei dezinformări. Aceasta ar fi o explicație pe care aș fi bucuros să o accept. Din păcate a murit înainte de a aduce corectura, iar cei interesați au profitat din plin de aceasta.

 

Memoriile ambasadorului american Alfred Moses, publicate relativ recent și în România, fac multă lumină asupra contextului dramatic în care s-a semnat tratatul și a luptei date de noi pentru a obține cele mai favorabile condiții. Nu știu de ce cartea acestuia nu se bucură de circulația pe care o au în România alte cărți similare. Poate pentru că ea conține unele adevăruri neconvenabile. 

 

De aceea citarea lui Constantiniu, care nu era impusă de analiza Dvs, altminteri foarte interesantă, este și surprinzătoare și dăunătoare. Sunt sigur că veți găsi o cale onorabilă pentru a corecta lucrurile în lumina faptelor pe care vi le-am expus aici.

 

Cu prietenie nedezmințită,

Adrian Severin

 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.