Reteaua Corect
Eugen Mihaescu

PORTRET IN ACVAFORTE

Scris de Eugen Mihaescu in 31 iulie 2015 la 12:16, in Politics. 33 vizualizari 1 comentariu Tagurimihai razvan ungureanu shortlinkhttp://crct.ro/nlSJ

Portretul pe care intentionez sa-l scrijelesc in cuvinte nu este o caricatura. Personajul pe care il portretizez nu imi provoaca rasul, este de-a dreptul grotesc. Numai cand ma gandesc la el si mi se face pielea de gaina. L-am cunoscut pe vremea cand era ministru la Externe si Cristian Tudor Popescu il poreclise “putoi oparit”. Nu se putea o descriere succinta mai inspirata a tanarului Mihai Razvan Ungureanu. Astazi nu mai este tanar, s-a ingrasat, a facut o ceafa groasa si un cur de vadana ca orice politician roman ce se respecta, dar tot oparit a ramas. Atitudinea sa fata de ceilalti semeni ai lui, oameni, cetateni obisnuiti a ramas la fel de dispretuitoare. Mihai Razvan Ungureanu, asemenea lui Mircea Geoana sau Theodor Baconski, se comporta de parca ar apartine unei specii superioare. Nu stiu de unde li se trage. Toti trei au in comun faptul ca au condus, temporar, Ministerul Afacerilor Externe, se considera “intelectuali” — doi se lauda ca au facut studii pe la scoli de renume — dar, la o adica, cu totii au comis gafe monumentale.

Dintre toti insa Mihai Razvan Ungureanu e un caz mai aparte. S-a catarat pana la  cele mai inalte demnitati in Stat, devenind la numai 39 de ani directorul Serviciului de Informatii Externe si apoi prim-ministru iar acum a acceptat o functie onorifica, neremunerata la Presedintia Romaniei. Ce l-ar putea determina pe un personaj atat de ahtiat de putere si bunastare, unul obisnuit sa traiasca pe cheltuiala statului pe picior mare, eventual in strainatate sa accepte sa devina consilier personal in staff-ul domnului Klaus Iohannis?

Scriam intr-un articol intitulat “Goi si umili in fata lumii”, aparut in martie 2006 in ziarul “Ziua”: “Cu cata bucurie asteptam ca tinerii romani valorosi, care-si fac studiile in strainatate, sa se intoarca si sa-si puna cunostintele in slujba tarii care i-a tinut in scoli. Asteptam de la ei sa-si faca datoria fata de patria care a suportat costurile scolarizarii. Dar daca nu Romania a platit, servesc ei atunci pe cei care au facut-o?”

Domnul Mihai Razvan Ungureanu, la inceputul anilor ’90, cand era inca student si-a schimbat haina de membru in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist pe blazerul de membru al “Fundatiei pentru o societate deschisa” a magnatului George Soros si a obtinut o bursa la Oxford. I s-au echivalat doi ani intr-unul la universitatea din Iasi ca sa poata urma cursurile Centrului pentru studii ebraice de la colegiul St. Cross unde, dupa cum este scris pe site-ul institutiei “a urmat programul de un an ca sa descopere mai multe in legatura cu rolul pe care l-au avut evreii si iudaismul in societatea romaneasca in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea”. Se stie ca bursa i-a fost acordata de una dintre fundatiile escrocului international Marc Rich. Despre domnul Soros s-a scris foarte mult in presa noastra, despre Marc Rich, prietenul si asociatul magnatului de origine maghiara, mai putin.

Marc Rich s-a nascut in 1934 la Anvers, in Belgia. Familia sa a emigrat in America, fugind de nazisti, in 1941. Tatal sau si-a deschis initial un magazin de bijuterii dupa care a facut avere din comertul cu produse agricole. Aceasta a fost si vocatia fiului care insa s-a specializat in comertul cu materii prime, recrutandu-si principalii furnizori in special din tarile Lumii a III-a. In 1974, a decis sa-si deschida propria firma in Elvetia care, intr-un tarziu, a capatat numele pe care il cunoastem astazi: Glencore Xtrata Plc. In perioada in care lumea a cunoscut criza petrolului, Rich nu s-a sfiit sa tranzactioneze cantitati uriase de titei provenit din tari aflate sub embargoul SUA. A lucrat cu Khomeini, Castro, Ghadafi si Ceausescu fara nici un scrupul. Eram la New York in 1973 si lucram la “The New York Times” cand Marc Rich a devenit cel mai mare caz de evaziune fiscala din istoria Americii intrand in vizorul lui Rudolf Giulianni, pe atunci procuror. Daca ar fi fost condamnat, Rich ar fi primit 300 de ani de puscarie, dar el a apucat sa fuga in Elvetia de unde nu a mai revenit nici la inmormantarea propriei fiice in 1996. A fost amnistiat in 2001 de Bill Clinton cu cateva ore inainte ca acesta sa paraseasca definitiv Biroul Oval. Jimmy Carter comenta atunci: “Cred ca nu exista nici o indoiala ca o seama de factori, luati in consideratie in cazul acestei amnistii, pot fi atribuiti diverselor cadouri. E o rusine in opinia mea!”

Rich a facut donatii importante Partidului Democrat, Bibliotecii Bill Clinton si campaniei pentru alegerea doamnei Hillary Clinton in Senatul Statelor Unite, dar si statului Israel. S-au facut multe speculatii privind legaturile escrocului cu serviciile de spionaj israeliene si astfel se explica de ce au intervenit pentru iertarea lui Rich doi fosti directori ai Mossadului, Avner Azulay si Shabtai Shavit. Acesta este, pe scurt, portretul personajului care a platit studiile domnului Mihai Razvan Ungureanu la Oxford. Un fel de “tata spiritual” as zice.

Si ce a facut baiatul acesta scolit, cand a ajuns ministru in Guvernul Romaniei? Pai a semnat un document prin care Romania renunta la mostenirea Gojdu, a refuzat sa mai negocieze ceva in legatura cu Tezaurul de la Moscova si s-a facut ca uita de datoria pe care o avea Irakul fata de tara noastra. Si-a luat personal angajamentul la Washington ca guvernul din care facea parte va pastra trupele in Irak “indiferent de crize” intr-o perioada in care trei jurnalisti romani erau amenintati cu moartea la Bagdad si ii sfatuia pe romanii care nu erau de acord cu aceasta politica “sa-si aleaga o alta tara.” Norocul nostru ca, atunci cand a ajuns prim ministru a avut la dispozitie numai cateva luni insuficient ca sa dea drumul exploatarii aurului la Rosia Montana (unde, ca sa vezi coincidenta, au interese si Soros si Glencore.)

Ce cauta acest individ in preajma domnului Klaus Iohannis? Sa aiba oare legatura misiunea sa cu prerogativele presedintelui Romaniei: politica externa si faptul ca este comandantul suprem al armatei acum, cand la granita noastra exista un conflict care se incinge? In orice caz imaginii presedintelui ii aduce numai deservicii. Am vazut la televiziunea publica franceza o scena care m-a intors pe dos. Era in ziua marsului de solidaritate de la Paris. Presedintele francez isi primea oaspetii la Palatul Elysée. L-am zarit pe Mihai Razvan Ungureanu urcand treptele in spatele domnului Klaus Iohannis. François Hollande a dat mana cu presedintele roman, l-a retinut cateva secunde bune multumindu-i ca a acceptat invitatia sa. S-a intors apoi catre scara unde l-a vazut pe MRU oprit la jumatate si usor pliat in doua. François Hollande l-a privit descumpanit deoarece, in mod evident, nu pricepea cu cine are de a face. Invitatii sai, sefii de state, urcau acele trepte insotiti de sotiile lor. Pentru colaboratori, oricat de apropiati, era rezervata o alta intrare. Un moment, Hollande a parut sa se intrebe daca nu cumva MRU era sotia presedintelui Iohannis. Francezul a vazut multe si, in urma cu un an, mariajele homosexuale au fost legalizate in Hexagon. A trebuit sa intervina presedintele roman care s-a intors grabit ca sa-si prezinte consilierul personal. Penibil, dar normal cand este vorba de diplomatie si protocol la romani, iar domnul Mihai Razvan Ungureanu are acest prost obicei de a se vara acolo unde nu ii este locul…

 

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.