Reteaua Corect
Dan Pavel

PNL & Crin Antonescu – a treia sansa (I)

Scris de Dan Pavel in 14 ianuarie 2011 la 16:17, in Politics. 88 vizualizari 1 comentariu Taguricrin antonescu, PNL shortlinkhttp://crct.ro/nbbv

Constituirea Aliantei de Centru-Dreapta, dintre PNL si PC, precum si perspectiva reala a alaturarii PSD, reprezinta fenomene politice atit de importante incit merita o abordare analitica si rationala, iar nu valul de isterie pe care opinia publica trebuie sa-l suporte din partea unor indivizi partizani, pasionali, animati de interese (personale, de grup), resentimente si prejudecati.

Intodeauna am considerat superioare analizele expertilor, bazate pe stiinta politica, teoria democratiei, argumente logice, teoria partidelor si coalitiilor, cunostinte istorice, articolelor de opinie pline de invective si calificative, care nu reflecta altceva decit ignoranta unor diletanti.

         Climatul politic postcomunist autohton s-a nascut otravit, iar dupa mai bine de doua decenii, desi au existat perioade de insanatosire, ura a revenit periodic in viata publica. Democratia noastra originala nu sufera doar din pricina faptului ca mentalitatile colective ale maselor sint primitive, ci si datorita faptului ca elitele bastinase au un imens deficit de cunoastere si intelegere a teoriei democratiei. In loc sa priveasca cu detasare si drept ceva necesar fenomenul alternantei guvernamentale, pseudoelita trateaza problemele dintr-o perspectiva moralista si moralizatoare, cautind vini si proferind injurii. Or, daca ne uitam cu atentie la fapte, toate aceste atitudini sint deplasate si irationale. Imi pare mai ales rau pentru modul in care citiva dintre putinii profesionisti din domeniu se autodiscrediteaza prin felul in care se raporteaza la fapte politice normale. Este a treia oara in istoria noastra postdecembrista cind - datorita dezechilibrului dintre o putere de tip hegemonic si o opozitie macinata de slabiciuni – se formeaza o retea institutionala de natura politico-electorala de tip “alianta”sau “coalitie”. In fiecare dintre acestea, Partidul National Liberal a fost membru fondator.

         Daca privim problema in sens invers, de fiecare data cind PNL s-a aflat la guvernare, a fost o evidenta faptul ca puterea nu a avut tendinte hegemonice. Pentru schimbarea de la putere a fortelor guvernamentale din care PNL facea parte nu a fost nevoie de formarea unei alianta sau coalitii a fortelor din opozitie. Aceasta inseamna ca singurul “partid istoric” ramas pe prima scena politica a ramas si este partidul cu cel mai ridicat potential democratic. Cu toate ca a fost de citeva ori in situatii critice, PNL a supravietuit incercarilor prin care a trecut, indiferent cine l-a condus. Intr-o alta formulare, PNL a supravietuit incercarilor in ciuda celor care l-au condus. In limbajul teoriei partidului, aceasta inseamna ca partidul are o identitate puternica. De fapt,  impotriva timpeniilor pe care le auzim de la unii ajutori de bagatori de seama, care repeta papagaliceste ca la noi nu exista “partide de doctrina”, PNL este partidul cu cea mai puternica identitate doctrinara si ideologica din perioada postcomunista. Iar daca ne uitam  la istoria sa de la 1875 incoace, de fapt este partidul cu cea mai puternica identitate doctrinara si ideologica din intreaga istorie moderna a Romaniei.

         Din cele spuse mai sus, decurge concluzia ca PNL nu este proprietatea personala a nimanui, si ca indiferent cine se afla vremelnic la conducerea sa partidul isi vede de propriul sau drum. PNL nu este un “partid de lider”, cum sint sau au fost in anumite perioade PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor, FSN-ul lui Ion Iliescu, PD-L-ul lui Traian Basescu. De altfel, asa cum ne arata LaPalombara si Weiner, partidele autentice sint acelea care trec testul disparitiei liderului fondator. Din partidele de mai sus, singurul care a trecut acest test este FSN-ul, care de altfel s-a reinventat de mai multe ori, chiar inainte ca Iliescu sa nu mai fie presedintele Romaniei. Ramine de vazut ce se va petrece cu PD-L dupa ce Basescu nu va mai fi presedinte. PNL n-a avut niciodata aceasta problema. Indiferent cine a condus partidul (Quintus, Stoica, Stolojan, Tariceanu, Antonescu), identitatea partidului nu a fost afectata.

         PNL este si un partid al paradoxurilor. Desi ramine un “partid de doctrina”, PNL a fost mereu un partid pragmatic, care a intrat in aliante si coalitii cu forte de stinga sau cu partide oportuniste, lipsite de doctrina, ori de cite ori miza luptei pentru putere a fost mai mare decit orientarea politico-doctrinara. In noiembrie 1991, PNL a fost unul dintre membrii fondatori ai Conventiei Democratice, alaturi de alte partide (PNTCD, PSDR, UDMR, PER, PAC, Partidul Unitatii Democratice, Uniunea Democrat Crestina) si asociatii civice (Alianta Civica, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Sindicatul politic “Fraternitatea”, Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi, Solidaritatea Universitara, “Romania viitoare”) [pentru amanunte vezi Dan Pavel, Iulia Huiu, “<<Nu putem reusi decit impreuna>>. O istorie analitica a Conventiei Democratice, 1989-2000”]. Simpla rememorare a faptelor inlatura citeva dintre cliseele cu care pseudoanalisti si pseudogazetari ni le flutura pe la nas de citiva ani incoace, numai ca in ultima vreme chiar abuzeaza: UDMR nu a fost mereu la putere, ci s-a definit de la inceput ca formatiune de opozitie, antifesenista; din CDR faceau parte partide de stinga si partide de dreapta, prin urmare argumentul cu care vin unii acum cu privire la caracterul nefiresc al aliantei dinte partide de stinga si de dreapta ne arata cit de dilentanti si lipsiti de cultura istorica sint respectivii; mai mult, era o alianta intre partide cu doctrine din cele mai diferite – crestin-demorata, liberala, social-demorata, civica – carora li se adauga un “partid etnic”. Principalul obiectiv al CDR era sa-i rastoarne de la putere FSN-ul, condus de Ion Iliescu (care era presedintele Romaniei) si Petre Roman (care era premier). Obiectivul a fost indeplinit, chiar daca nu in 1992, ci abia in 1996. Ceea ce uita azi multi este din FSN s-au desprins ulterior doua partide – FDSN/ PDSR/ PSD (condus de Iliescu, iar ulterior de Nastase, Geoana, Ponta) si FSN/ PD/ PD-L (condus de Roman, iar ulterior de Basescu, Boc). Traditia hegemonica a fesenismului a fost continuata de cite ori unul sau celalalt dintre cele doua partide feseniste s-a aflat la putere. De fiecare data, PNL era in opozitie.

         In septembrie 2003, PNL a fost membru fondator al Aliantei Dreptate si Adevar (Alianta DA), impreuna cu Partidul Democrat (PD). Era vorba despre o alianta dintre doua partide, unul de dreapta, liberal, membru in Internationala Liberala, celalalt de stinga, social-democrat, membru al Internationalei Socialiste. Prin urmare, toate obiectiile de azi impotriva caracterului ideologic si doctrinar nefiresc al unei aliante dintre stinga si dreapta, dintre liberali si social-democrati, provind ori din demagogie ori din ignoranta. Principalul obiectiv al Aliantei DA era sa rastoarne de la putere PSD-ul si sa impiedice predarea stafetei prezidentiale de la Ion Iliescu la Adrian Nastase. Obiectivul a fost indeplinit.

         In ianuarie 2011, PNL a devenit membru fondator al Aliantei de Centru-Dreapta, formata impreuna cu Partidul Conservator. In viitorul apropiat, ACD va forma cu PSD o alianta mai larga. Principalul obiectiv al ACD + PSD este sa rastoarne de la putere PD-L-ul si sa impiedice predarea stafetei prezidentiale de la Traian Basescu la succesorul desemnat al acestuia, indiferent care va fi acesta.

         Ceea ce intr-o democratie sanatoasa este o simpla mecanica a alternantei la putere, la noi capata dimensiuni retorice si mediatice apocaliptice. De fapt, de cite ori PNL a format o constructie noua, ideea a fost atacata vehement, in 1991, in 2003, iar acum din nou, in 2011. Cei care nu cunosc aceste lucruri sau care pur si simplu nu isi mai amintesc, pot sa consulte si sa compare ceea ce presa a relatat in toate aceste trei ocazii. Motivatia acestor atacuri se leaga de faptul frica de faptul ca PNL a avut succes de fiecare data cind a intrat in asemenea constructii institutionale, indiferent de opiniile unor “lideri de opinie”.

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.