Reteaua Corect

Planurile lui Liviu Dragnea de a rămâne la șefia PSD

Întâlniri de gradul zero la sediul PSD, pe fondul zvonurilor despre o presupusă scrisoare prin care unii şefi de roganizaţii i-ar fi cerut demisia lui Liviu Dragnea. Liderul PSD i-a invitat la discuţii pe premierul Viorca Dăncilă, pe câţiva miniştri, dar şi pe mai mulţi lideri din teritoriu, scrie antena3.ro.

Oficial, tema discuţiilor a fost organizarea referendumului pentru modificarea constituţiei din 7 octombrie. Insă, potrivit unor informaţii pe surse, preşedintele PSD ar fi încercat să îşi consolideze poziția de lider după frămîntările ioeşite la iveală în ultima perioadă.

Preşedintele PSD ar vrea să obţină sprijinul greilor din partid şi, de aceea, în ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri cu liderii de organizaţii din teritoriu şi cu primarii de sector din Capitală. La ultima întrevedere, la sediul partidului din Kiseleff, au mers şi premierul Viorica Dăncilă, ministrul justiţiei, cel al Afacerilor Interne şi cel al Finanţelor Publice.

O presupusă scrisoare prin care câţiva zeci de lideri din teritoriu i-ar cere demisia lui Dragnea pune pe foc partidul. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, susţine, însă, că scrisoarea nu există şi că este o invenţie a adversarilor politici.

În plus, statutul PSD prevede că preşedintele poate fi dat jos doar în urma unui Congres.

Între timp, au început deja alegerile interne în organizaţiile judeţene ale PSD, care sunt conduse, în prezent, de preşedinţi interimari. Aşa s-a întâmplat şi la Giurgiu, unde a fost reconfirmat Niculae Bădălău.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.