Reteaua Corect

Permutări pe lista PNL. Unde va candida fostul `premier` al lui Băsescu

PNL a dat startul pentru pregătirea europarlamentarelor de anul viitor. Inclusiv prin parașutarea unor outsideri pe lista scurtă de candidați eligibili. Bătaia se va da cu înverșunare pe locurile considerate așa-zis eligibile. Nemulțumirile care vor izbucni prin deciziile ce vor fi impuse de la centru ar putea produce demobilizare în teritoriu chiar în timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European. Unii primari cu vise de Bruxelles ar putea să nu mai tragă în aceeași direcție dorită de Modrogan, ca semn de protest, relatează Știripesurse.ro.

În prezent, PNL a dat o lovitură de  imagine, achiziționându-l pe Siegfried Mureşan, "premierul" lui Traian Băsescu  cum este  cunoscut fostul europarlamentar PMP.

Totul după o serie de consultări  ale conducerii liberale cu liderii PPE, semn că  popularii europeni au început ofensiva pentru câștigarea alegerilor europarlamentare și au stabilit strategii pentru fiecare țară membră.

În acest caz, strategia s-a materializat sub forma trimiterii purtătorului de cuvânt al PPE de la PMP la PNL, semnal  de la Bruxelles că se dorește întărirea PNL și că PMP ar avea șanse reduse să treacă pragul

După această acțiune, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că la primul Consiliu Naţional al PNL ce ar putea fi convocat în luna iunie, vor fi adoptată o hotărâre privind criteriile şi procedura de desemnare a candidaţilor la europarlamentare și a spus că se gândește la o reprezentare echilibrată a regiunilor, cu candidaţi care să treacă prin filtrul campaniei în regiuni.

Aducerea lui Mureșan în partid a stârnit însă valuri în partid, nemulțumiri și chiar proteste pe față, fiind perceput ca o amenințare pentru liberalii care vor să prindă un loc eligibil pe liste.

Recent, senatorul PNL Siminica Mirea  a propus  ca obiectivul partidului și al liderului Ludovic Orban de stopare a traseismului politic  să fie extins și la nivel europarlamentar.

„Nu mi-aş dori să se întâmple ce s-a întâmplat când domnul Cioloş a decis să voteze la deputaţi cu PNL şi la senatori cu USR-ul sau invers, nu aş vrea să greşesc”, a spus Mirea,  făcând o comparație între Mureșan și fostul premier.

Cert este că în momentul de față, Orban caută febril un loc pentru Mureșan. Deși,  fostul europarlamentar PMP s-a înscris în aceeași organizație liberală în care este mebru și Oran, filiala PNL Sector 1, Mureșan ar putea candida în cu totul altă parte și la propunerea unei alte organizații.

"Pe regiunea București-Ilfov este posibil ca  Bușoi să vină candidat. Mureșan poate fi susținut de o altă filială, pe o altă regiune. Ar putea candida pe lista PNL Hunedoara  pentru un loc eligibile pe regiunea Vest.  E județul său natal,  acolo își are părinții", ne-au explicat surse din conducerea partidului ce intenții are Ludovic Orban cu noua achiziție politică.

Intenții care însă s-ar putea ciocni de ambițiile unui alt liberal important. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă vrea să dea scaunul de edil pe unul de europarlamentar. Cum conducerea centrală vrea să instituie sistemul alegerilor interne pe regiuni pentru viitorii candidați, Falcă s-ar putea ciocni cu Mureșan în lupta pentru locul eligibil pentru PE.

Iar lista scurtă nu lasă loc de  prea multe manevre celor din teritoriu. În prezent, PNL are șapte reprezentanți în Parlamentul European. Trei dintre ei au deja locurile asigurate. Continuitatea mandatelor pentru Theodor Stolojan, Traian Ungureanu, Adina Vălean și, mai ales, pentru Mihai Țurcanu este sub semnul întrebării.

"Marin Jean Marinescu va fi candidatul regiunii Sud-Vest,  Daniel Buda din partea regiunii Nord-Vest. Bușoi are două variante. Fie Orban respectă înțelegerea și Bușoi primește locul eligibil, cedând la schimb șefia PNL București, fie acest lucru nu se va întâmpla, Mureșan va candida  din partea regiunii București -Ilfov, caz în care Bușoi se va refugia la Timiș pentru a candida  din partea acestei organizații pe regiunea Vest. Scenariu în care va intra în război cu Falcă", ne-au explicat sursele citate.

Și pe celelalte regiuni, locurile eligibile par a fi deja antamate.  Sprijinit de  liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan,  senatorul Mircea Cazan ar putea candida  din partea regiunii Centru.

În Moldova cuvântul decisiv în desemnarea candidatului eligibil îl va avea Gheorge Flutur, liderul PNL Suceava. Pentru lista de candidați pentru europarlamentare fiecare regiune urmează să aibă un candidat în ordine, în baza unui algoritm, care include  rezultatele de la ultimele alegeri locale și parlamentare. În baza acestui algoritm Suceava are primul loc în regiunea Nord Est și locul 3 sau patru între celelalte regiuni. Flutur nu este interesat să candideze, dar este direct interesat  să-și impună propriul candidat. Deocamdată, singurul care și-a anunțat intenția public de a candida  este viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, dar Flutur nu și-a anunțat încă decizia de susținere, dar surse din partid susțin că l-ar prefera candidat pe edilul Ion Lungu.

În cazul regiunilor sud și sud-est, lucrurile sunt ceva mai complicate. Potrivit unor surse liberale, fostul lider de partid,  Crin Antonescu face lobby printre liderii de filiale cu influență pentru ca soția sa, Adina Vălean, să mai prindă încă un mandat de europarlamentar, de preferat pe regiunea Sud unde a mai candidat la ultimele europarlamentare. Rămâne de văzut cât succes va avea, date fiind relațiile reci dintre Antonescu și Orban.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.