Precizarile au fost facute in contextul unor "referiri nedrepte si nedemne" la adresa BOR din ultimele zile.
Ce sustine Patriarhia Romana:
- Biserica Ortodoxa Romana coopereaza cu autoritatile de stat centrale si locale pentru implinirea binelui comun in societate si are relatii civilizate cu toate partidele politice, dar ramane neutra din punct de vedere politic in conformitate cu hotararile Sfantului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politica, originea etnica, credinta sau convingerile religioase ale candidatilor in alegeri, clerului ortodox roman ii este interzis sa desfasoare activitati cu caracter partinic in comunitatile de credinciosi pe care le pastoreste. Orice activitate partinica a clerului ortodox este contrara hotararilor Sfantului Sinod si dezaprobata de credinciosi.
- De aceea, Patriarhia Romana face un apel catre reprezentantii clasei politice din Romania ca in dezbaterile electorale privind alegerile prezidentiale din toamna acestui an sa evite confruntarile politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor Romaniei, cultele religioase sunt factori ai pacii sociale (Legea 489/2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru invrajbirea populatiei.
- Prioritatile permanente ale Bisericii Ortodoxe Romane sunt lucrarea pastoral-misionara in mijlocul poporului roman, ajutorarea saracilor si a bolnavilor, activitati educationale si culturale in beneficiul comunitatilor romanesti din tara si strainatate, iar in aceasta perioada ajutorarea familiilor sinistrate din Oltenia si din alte zone ale tarii afectate de inundatiile din ultimele saptamani, iar nu implicarea politica.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.