Reteaua Corect

Para-fenomenul electoral Bucșani

Război în toată legea. Politic. La Bucșani. O comună oarecare din județul Giurgiu. Stăpânită până în prezent de PSD. Iar un reprezentant PSD se bate din nou pentru un mandat. Războiul între PSD și PNL e în toi pentru o biată comună, pe care publicația locală Cronicadegiurgiu.ro o compară cu un biet sat de-al lui Moromete. Fără un dispensar, fără o farmacie, fără altele și altele, cu drumuri desfundate, iar acolo unde au fost asfaltate, cu ștevia care înflorește din stratul de cinci centimetri de asfalt, așezat peste un alt strat, tot de cinci centimetri, de balast. Ce se ascunde în spatele acestei înfruntări titanice de forțe, care scoate lumea în stradă și mascații la percheziții?

O „afacere” foarte simplă. Aproape la vedere. Pe care dacă o înțelegem și o extrapolăm aflăm care sunt substraturile acestei sesiuni electorale în multe alte locuri din țară. Să facem o radiografie simplă cu ajutorul informațiilor furnizate de publicația mai sus amintită.

Percheziția cu mascați la care m-am referit mai sus a avut loc într-un sat aparținător comunei Bucșani numit Podișor. Acolo au descins în forță mascații, sub supravegherea procurorilor DIICOT. S-au dus țintit în locuința unui domn Toma. Suspectat cum că ar fi șeful unui grup criminal organizat, vinovat de evaziune fiscală și de alte fărădelegi. Oare în ce domeniu? Fix în domeniul drumurilor din comună și din zonele adiacente. Motiv pentru care s-au luat primele măsuri în sensul punerii sub sechestru a unor bunuri aparținând SC Tehnic Conformyti SRL, administrată de Toma Sandu. Acesta are un frate, Toma Marin, și el cu dosar penal. Candidatul de primar PSD se numește Toma Bogdan și este fiul acestuia. Întrebat de reporteri cu ce se ocupă, el recunoaște deschis că practic administrează afacerile familiei. Afacerile cu drumuri. Pe bani grei. Dați de Guvern prin PNDL. Cărora li se mai adaugă cota de 20% suportată de primărie pe banii sătenilor. Asta este miza. Asta este afacerea. Și ăsta este omul. Postăm fotografia sa, pentru că mi se pare extrem de interesantă. Așa cum îl vedem. Țanțoș. Lângă un autoturism de lux. Cu pantofi roșii. Și cu un sacou cu floricele. Verzi și negre. Priviți-l pe viitorul primar! Ca el sunt din păcate sute și sute răspândiți pe tot teritoriul României. De la PSD. Și de la PNL. Și din alte partide. Modelul proliferează. La greu.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.