Reteaua Corect
Adrian Severin

Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului

Scris de Adrian Severin in 09 aprilie 2020 la 11:26, in Politics. 3106 vizualizari Intra in discutie Taguricoronavirus, epidemie, globalism, pandemis shortlinkhttp://crct.ro/nvWb

1. Că prin efectele sale Pandemia Covid 19 conduce la „sfârșitul lumii” noastre deja s-a spus. Eu unul am prevăzut acest sfârșit cu cel puțin cinci ani în urmă, scriind și conferențiind pe respectiva temă. Era previzibil că în felul în care era nu se mai putea continua și că va interveni un șoc – produs de om (războiul) sau produs de natură (epidemia) – care să schimbe fundamental ordinea existentă, ajunsă într-un impas absolut.

Ceea ce nu a atins consensul este previziunea referitoare la felul în care va arăta lumea viitoare; cea care va succeda lumii noastre de azi, construită de strămoșii noștri până la noi, de-a lungul mai multor mii de ani.

 

Pentru a intui cu o minimă precizie contururile acestui viitor trebuie să cercetăm premisele istorice ale pandemiei. Ce se întâmpla în lume esențial la data izbucnirii ei? Este ea o simplă coincidență sau este o reacție necesară a naturii la dezechilibrele provocate de om?

 

Virusul Corona încoronează acumulări de energii negative emise de o lume ieșită din matca echilibrelor globale, acumulări care, la un moment dat, trebuiau să ducă la un salt calitativ. Ora acestui salt a sosit.

 

1.1.  Nivelul de îndatorare (publică și privată) la scară globală, impus de întâlnirea dintre egoism și libertate, precum și de cea dintre lăcomie și iresponsabilitate, devenise insuportabil. Generațiile prezentului trăiau pe seama muncii generațiilor viitoare la un nivel care interzicea atât continuarea creditării cât și reducerea deficitelor bugetare.

 

Orice încercare de introducere a austerității și disciplinei bugetare se confrunta imediat cu contestarea forțelor lăuntrice ale societății și se contabiliza în pierderea de voturi. Or, în democrație (și nu numai) votul este esențial; iar votanții nu acceptă austeritatea, decât atunci când teama de o alternativă mai gravă îi determină să o adopte ca fiind răul cel mai mic.

 

1.2. Productivitatea era într-o reală prăbușire, economia mondială supraviețuind pe baza unor subvenții imense; cele mai multe mascate. Practic nimic (și în special sistemul circulator al economiei, format din transporturi și bănci) nu mai funcționa fără a se face apel la buzunarul contribuabilului, din ce în ce mai gol. Nici o putere – publică sau privată, statală, supranațională sau transnațională – nu era capabilă să oprească acest proces.

 

1.3. Consumerismul ajunsese o pandemie socio-economică, pe care aproape toată lumea o recunoștea dar împotriva căreia nimeni nu reușea să inventeze nici vaccinuri nici terapii. Toți voiau să consume, dar nimeni nu mai voia să producă. Lumea consuma pretutindeni cu mult peste nevoile existențiale. Să ne gândim, de asemenea, la cantitățile uriașe de alimente care se aruncau zilnic în restaurante și magazinele alimentare, sau chiar în gospodăriile private, pe când în anumite părți ale lumii oamenii mureau de foame.

 

Aceasta în condițiile în care sectorul serviciilor din accesoriu al economiei reale devenise un substitut real al industriei pe cale de dispariție. Paradoxal, în timp ce serviciile erau tot mai cerute, persoanele dispuse să lucreze în domeniul serviciilor erau tot mai puține, ceea ce a făcut necesară stimularea imigrației, cu tot cortegiul său de maladii fiziologice, psihologice și culturale conexe.

 

1.4. Plezirismul sau loazirismul (loisirismul) au reprezentat maladii asociate consumerismului. Producția și-a pierdut orice legătură cu necesitatea socială. Valoarea nu mai era raportată la utilitatea reală a produsului. Cheltuielile voluptorii au ajuns să le depășească până aproape de a le înlocui cu totul pe cele necesare sau utile.

 

Nu numai statul, ci și societatea deveniseră doar un spectacol în care luminile rampei lăsau în umbră, uitare și abandon prioritățile existențiale ale omenirii. Vedetele artistice, sportive sau media erau recompensate cu sume uriașe pe care omul de rând era gata să le suporte, în timp ce învățământul, sănătatea, protecția mediului se aflau pe planul întâi doar în discursurile electorale ale unor oameni politici tot mai submediocri.

 

1.5. Contradicția dintre organizarea formal democratică a societății (prezentă, fie și într-o măsură redusă, sub presiunea culturală și politică a modelului occidental euro-atlantic, chiar și în statele euro-asiatice cu tradiții despotice, sau în cele ale emisferei sudice cu regimuri autoritare), pe de o parte, și incapacitatea popoarelor de a înțelege și conduce procesele tot mai complicate de gestiune politică a problemelor tot mai complexe puse de societăți tot mai pretențioase, pe de altă parte, a condus la compromiterea generală și ireversibilă a raportului de încredere dintre conduși și conducători, iar, în cele din urmă la nevrozarea universală a populației.

 

Nemaiînțelegând actul de conducere și nemaiștiind încotro se îndreaptă, oamenii de rând au intrat în panică, panica s-a transformat în isterie iar isteria s-a transformat în ură – o ură cu atât mai agresivă cu cât a devenit mai irațională.

 

1.6. La fel ca în secolul întâi, lumea a pierdut sensul vieții, nu a mai recunoscut criteriile de coeziune socială (astăzi sunt uitate și cele de coeziune națională) și a căzut în defetism, nihilism, negativism, criticism, exclusivism, ajungând să creadă că cu cât este mai rău cu atât va fi mai bine.

 

Această criză a moralei și democrației se vede și în resemnarea globală cu care popoarele au acceptat limitările cele mai absurde ale libertății pentru care se luptaseră în secolele precedente, impuse sub pretextul luptei împotriva Covid19, în același timp necooperând cu autoritățile în respectarea lor și adoptând adesea atitudini evazioniste vecine cu rezistența pasivă.

 

1.7. La cronicizarea acestei tendințe de dezagregare socială a contribuit și progresul tehnologic care a introdus în viața oamenilor sisteme adictive de comunicare virtuală – internetul. Respectivele sisteme au facilitat enorm accesul la informație, dar au anihilat complet avantajele acestuia neputând stăvili efectele dezinformării și manipulării care au venit în asociere cu informația corectă. Astfel distincția dintre cele două a devenit imposibilă, făcând aproape inutilă, dacă nu chiar nocivă, informarea.

 

Aceasta s-a asociat cu alte două consecințe induse de sistemul menționat, și anume reducerea generală a gradului de inteligență a populației, precum și cu izolarea indivizilor în capsula unui narcisism agresiv.

 

i.  Specialiștii susțin că lectura prin mijloace electronice utilizează alte zone ale creierului decât lectura tradițională, zone unde nu își au sediul gândirea critică și imaginația. Ceea ce citim pe ecranele calculatoarelor este fotografiat de receptorii noștri cerebrali iar nu interpretat; este acumulat dar nu asimilat. Nefiind specialist nu pot spune dacă este sau nu este așa, dar este limpede că facilitatea cu care ajung la informație generațiile actuale, în contrast cu eforturile depuse de generațiile precedente în același scop, a redus atât nivelul imaginației în căutarea căilor de acces la cunoaștere, cât și creativitatea în interpretarea informațiilor obținute, precum și în umplerea prin contribuție proprie a golurilor dintre ele. Un joc mai ușor lenevește, atrofiază și descurajează gândirea, reducând gustul excelenței și selecția meritelor personale prin competiția acestora.

 

ii. Pe de altă parte, pe rețelele sociale nu se desfășoară, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, un dialog real, profund și sofisticat, ci are loc un proces de defulare a frustrărilor prin dialoguri paralele. Majoritatea celor care se exprimă nu caută să afle, să învețe sau să înțeleagă. Nici măcar nu caută să convingă ori să demonstreze ceva. Cei mai mulți vor pur și simplu să afirme; cu atât mai apăsat și mai radical cu cât știu mai puțin despre ce vorbesc. Simpla afirmație le oferă două sentimente pe cât de reconfortante pe atât de false: că au dreptate și că sunt superiori celorlalți. Orice contestare a afirmațiilor este tratată ca dovadă a incapacității celui care contestă de a se ridica la nivelul de înțelegere al celui care afirmă.

 

Aceasta nu îi apropie pe oameni, altminteri, în mod esențial, animale sociale, ci îi desparte definitiv, rețelele numite „sociale” fiind de fapt „rețele asociale” și instrumente de desocializare care au generat anomia societății și a statului. 

 

1.8. Impactul unor astfel de fenomene asupra politicii reale a fost acela al validării și investirii prin vot a politicienilor care nu intră în profunzimea problemelor autentice ale societății și nu comunică masei perspectiva strategică a viziunii lor, explicând de ce și cum doresc să atingă țintele îndepărtate care scapă, în mod normal, percepției alegătorului de rând. Aceștia sunt pseudo-lideri preocupați doar să confirme oportunist fezabilitatea așteptărilor imediate cele mai nerealiste ale populației, potrivit dorințelor acesteia. Ei nu discută cu cetățenii pentru a-i mobiliza în susținerea planului lor, oferindu-le perspectiva unei cauze mai înalte, ci pentru a afla ce le face plăcere acestora să audă.  

 

În aceste condiții apare imposibilitatea sistemică a depășirii dezechilibrelor sociale, economice și financiare care din incidente locale și ciclice au devenit sindroame globale și permanente. Iată de ce, în loc să se reducă, aceste dezechilibre au devenit tot mai mari și tot mai ireversibile.

 

1.9. Egalitarismul constituie un alt derapaj masiv al societății pre Covid19. Într-o lume în care, inclusiv ca efect al evoluției științei și specializării informației, inegalitățile reale (inclusiv și mai ales cele obiective) sunt tot mai mari, s-a instalat o concepție egalitară care s-a transformat în ordine politică impusă de o manieră mai autoritară, mai generală și mai aberantă decât cea promovată de egalitarismul comunist.

 

Cei care aparțin majorității și cei care sunt în minoritate, cei care beneficiază de toate abilitățile și cei cu dezabilități, cei sănătoși și cei handicapați (inclusiv și mai ales pe plan mental), cei care știu și cei care nu știu, cei instruiți și cei neinstruiți, cei care pot și cei care nu pot, cei de sexe diferite, mama și tata, cei care produc și cei care nu sunt productivi, trebuie tratați și sunt tratați ca și când ar fi egali. „Corectitudinea politică” a răsturnat ierarhiile de valori, a negat realitatea ostensibilă și legile naturii, derutând o omenire căruia i s-au confiscat toate reperele și i s-a ridicat dreptul la bun simț.

 

Nu este vorba aici despre egalitatea șanselor sau despre discriminarea pozitivă, ci despre interdicția de a lua act de realitatea inegalității și despre expulzarea ei din gândire, inclusiv prin eliminarea ei forțată din limbaj. Mai mult, s-a cerut și ștergerea diferențelor între valorile culturale, acreditându-se ideea că în univers nu există decât un singur sistem de valori.

 

Egalitarismul a condus astfel nu doar la raționamente și practici aberante, toate împotriva naturii și deci a moralei tradiționale întemeiate de mii de ani pe preceptul „naturalia non sunt turpia” (numai „ceea ce este natural nu este imoral”), ci și la dictatura minorității, evident frustrantă și alienantă pentru forțele principale ale progresului social care își au sediul în majorități, ci și la negarea meritului și a liberei concurențe a talentelor. Ceea ce duce simultan la conflicte sterile, nevroză generală și stagnare.

 

Lucrurile au ajuns atât de departe încât numai printr-un cataclism se mai putea ieși din această situație.

 

1.10. Pe un astfel de fond, s-a produs și ruptura dintre creșterea longevității și scăderea demografică. Oamenii trăiesc mai mult dar se nasc mai puțini. În timp ce pe ansamblu, gurile de hrănit se înmulțesc, simultan cu cererea pentru creșterea calității hranei, brațele de muncă și creierele dedicate muncii se împuținează.

 

Conflictul între generații nu este soluția, dar acesta a apărut și se întețește pretutindeni, alimentat și de mitul tribal al juventinismului. Numai că nu se cere, în clar, eutanasierea „bătrânilor” (noțiune nici măcar definită consensual)!

 

Aceasta în timp ce expansiunea culturii homosexualismului (cea care nu trebuie, totuși, combătută prin homofobie), pe lângă creșterea cheltuielilor familiale pentru îngrijirea și educarea copiilor, într-o lume care nu mai recompensează meritul, conduc la un planning familial contrar creșterii demografice pozitive. Nimic părea că nu se mai putea opune acestui val. Nici măcar un război devastator. Cu excepția unei catastrofe naturale.

 

1.11. Unor atari confuzii, indiscipline și crize morale, nu putea decât să le urmeze indisciplina socială și anarhia politică. Divorțate de mase, elitele politice de pretutindeni nu mai aveau nici o modalitate de a impune popoarelor răzvrătite vreun tip de ordine. Cu cât mai falsă era în realitate libertatea democratică, locul ordinii liberale era cu atât mai mult umplut de dezordinea libertății anarhice reale. Deocamdată perlată, aceasta putea deveni oricând violentă și chiar sângeroasă.

 

Readucerea masei în ascultare cerea, deci, un șoc apt a transforma inacceptabilul în inevitabil. Pandemia Covid 19, chiar dacă nu a fost provocată de om, oferă șocul necesar declanșării unei terapii a terorii.

 

2. Întrebarea care se pune este dacă între toate elementele de dezordine și dezechilibru menționate și pandemia amintită este vreo legătură directă? Acestei întrebări îi propunem două răspunsuri posibile.

 

2.1. Primul și cel mai tentant, face aplicarea principiului de investigare criminalistică „qui prodest?”. Aceasta impune observația că virusul Corona servește întrucât permite rezolvarea prin șoc a maladiilor letale descrise anterior, și cărora în condiții normale nu li se putea găsi și aplica nici o terapie eficientă. Orice s-a încercat anterior, dacă s-a încercat, a agravat situația în loc să o amelioreze.

 

i.  Că este vorba despre un virus apărut pe căi naturale sau creat în laborator, că este o pandemie apărută spontan sau un război biologic, fapt este că, în această ipoteză avem de a face cu o exploatare politică a unei îmbolnăviri în masă ori a unei amenințări de boală. Se creează haos – inclusiv prin măsurile de desocializare luate cu titlu de terapie împotriva unei pandemii reale, dar ale cărei dimensiuni sunt exagerate – pentru ca din haos să se construiască o altă ordine, cu ajutorul fricii. Frica este cea care a făcut acceptabilă intrarea în haosul anti-pandemic, și prin aceasta posibil sfârșitul lumii preexistente, și tot ea, fomentată de criza economică, alimentară și socială consecutive celei sanitare, este cea care va face acceptată o lume post-pandemică, caracterizată de o ordine diferită ca fundamente morale, instrumente și garanții.

 

ii. Dacă așa stau lucrurile, totul indică o necesară coaliție a principalilor actori globali – SUA, China și Rusia, plus eventual Germania și Franța, care împreună au căzut la înțelegere cu oligarhia economică globalizată – principalele corporații multinaționale și instituții finanțatoare internaționale. Aceasta este geopolitica pandemiei Covid 19.

 

Este interesant de observat că, o asemenea coaliție alătură nu doar superputeri globale decadente (SUA, Rusia) și emergente (China și UE, dacă aceasta va supraviețui pandemiei și se va reforma pentru a deveni o adevărată federație de state-națiune, ci și puteri suveraniste (Rusia, China) cu puteri corporatiste (SUA, Franța, Germania – respectiv puteri a căror politică este controlată de corporațiile multinaționale /supranaționale). O nouă lume permite și chiar impune reconcilierea lor.

 

iii. Proiectul acestei mari coaliții nu poate fi decât acela de a eradica bolile de care suferă omenirea și care au fost evidențiate anterior.

 

Astfel, un șir de curbe de sacrificiu și falimente planificate vor duce la lichidarea deficitelor bugetare și ștergerea arieratelor din registrele contabile ale băncilor, simultan cu recapitalizarea acestora, după caz; toate din banii contribuabilului. Apoi: securitatea și stabilitatea vor lua locul libertății (inclusiv celei religioase); predictibilitatea și eficiența autoritarismului vor lua locul democrației; austeritatea va lua locul opulenței și frivolității; statul (intervenționist) va prelua funcțiile pieței; protecționismul (ca alianță între stat și capital împotriva muncii și consumatorului) și monopolismul vor lua locul liberei concurențe; respectul ordinii majorității va lua locul respectului diversității; inegalitatea va lua locul egalitarismului, puterea politică asigurând prin redistribuție mijloace de subzistență categoriilor excluse, defavorizate și vulnerabile; dezechilibrele demografice vor fi corectate printr-o planificare familială etatizată și centralizată; libera circulație a persoanelor va fi restricționată pentru a pune fluxurile migratorii sub control global, separându-se totodată dreptul la emigrare de drepturile culturale; industrializarea va recăpăta prioritate față de servicii și economia reală față de cea simbolică.

 

Deși, în aparență, puterea de tip statal va crește în detrimentul pieței, oligarhia corporatistă globală va accepta această situație întrucât ea va obține în schimb drepturile monopoliste și accesul garantat la buzunarul cetățeanului, la care totdeauna a aspirat, în condițiile în care solvabilitatea cererii și liniștea publică (pacea socială) vor fi asigurate tot de factorul politic manu militari.

 

Dacă cineva vede în această descriere a unei evoluții logice a evenimentelor o anumită asemănare cu ordinea fascistă, nu este vorba nici de aparență nici de întâmplare. Fascismul și-a exportat totdeauna tensiunile interne provocând războaie. Aceasta s-a întâmplat însă într-o ordine mondială westfaliană (guvernată de principiul egalității suverane).

 

Marea coaliție globală care va instaura o asemenea ordine va asigura ca, spre deosebire de cele întâmplate în secolul trecut, aceasta să nu derapeze spre război. De aceea vor fi reprimate: naționalismul / suveranismul (inclusiv prin aneantizarea tuturor elementelor de identitate etno-culturală) care duce inevitabil la concurența între națiuni; pluralismul confesional ca potențială sursă de conflicte religioase; și mesianismul regimului politic (nu va mai exista „pământ promis”, nici „Mântuitor”, nici „salvați”, nici „viață veșnică”, nici „miluirea păcătoșilor”, nici „iertare de păcate”). În lipsa granițelor naționale, a identității culturale și a conștiinței religioase, singurele surse de controversă rămân cele sociale. „Sfânta Alianță” care va impune „ordinea anti-pandemică” (sic!) descrisă, asemenea predecesoarei sale din secolul al XIX-lea, va putea anihila însă orice avânt revoluționar alimentat de nemulțumirile existențiale ale poporului.

 

Nimeni nu garantează că acest posibil plan va reuși și cu atât mai puțin nu garantează că el va dura. Dacă el există (ceea ce, de asemenea, nu este sigur) și punerea sa în aplicare va izbuti, prin mecanismul terorii globale care se instaurează sub ochii noștri sub efectul pandemiei Covid 19, el va rezista pentru cel puțin o generație, până când se va mai relaxa.

 

Ceea ce se poate spune cu o mare probabilitate este că, în măsura în care se dorește exploatarea politică a pandemiei, aceasta este formula cea mai logică, impusă și de experiența ultimelor două decenii de conflicte și confruntări hibride între puterile globale decadente și cele emergente, ca și între puterile naționale și plutocrația globală, care au dovedit că și dacă unii pot câștiga toate războaiele, nimeni nu mai reușește să impună o pace globală în mod unilateral; în timp ce vechea formulă a concertului națiunilor nu mai este eficientă într-o lume cu prea multe state suverane. Marea necunoscută rămâne cum va rezista o lume fără Dumnezeu, care va fi chemată să găsească exclusiv în sine sensul vieții?

 

2.2. O a doua ipoteză care este de luat în considerare este aceea că virusul Corona și pandemia căreia i-a dat naștere au o legătură directă iar nu doar conjuncturală, cu dereglajele globale evidențiate în prima parte a acestei analize, fiind chiar consecința lor.

 

Dereglajele la care m-am referit au fost rezultatul anumitor porniri și au generat anumite sentimente: teamă, ură, egoism, revoltă, lăcomie, iresponsabilitate, neîncredere, dezbinare etc. Toate aceste sentimente – ca, de altfel, orice sentiment – au la origine anumite reacții chimice care se produc în organismul uman. Respectivele reacții generează energii sau consumă energii. Parte a energiilor generate se constituie în unde care se propagă în afara corpului uman interferând cu câmpurile energetice ale altor persoane și creând împreună o anumită presiune energetică. Deficitul de energie (ceea ce numim energie negativă) se compensează, printre altele, prin secătuirea de energie a altor persoane. Toate aceste fluxuri energetice acționează asupra mediului înconjurător și îl modelează într-un anume fel.

 

Așa stând lucrurile, nu este exclus, ba chiar este foarte probabil, ca energiile degajate sau drenate de sentimentele negative amintite, să fi produs mutațiile care au condus la nașterea virusului Corona. Pandemia Covid 19 poate fi astfel o reacție de apărare a naturii față de agresiunea unei spiritualități și unor comportamente umane deviante. Printr-un mecanism complex și deocamdată greu de explicat, dar nu imposibil de intuit în trăsăturile sale principale, această criză împinge omenirea într-un făgaș nou în care echilibrele energetice stricate să fie refăcute într-un nou context și grație acestuia.

 

Din această perspectivă se poate anticipa că pandemia va fi învinsă numai atunci când la nivelul unei mase critice dragostea, empatia și solidaritatea vor înlocui ura, egoismul și dezbinarea. Poate fi anticipat că măsurile administrative cu caracter sanitar impuse ca reacție obiectivă la infectarea cu virusul Corona, să îi facă pe oameni să redescopere frumusețea comuniunii, avantajele solidarității, nevoia integrării și partajării. Dacă această pandemie are o cauză și o dimensiune spirituală, vindecarea trebuie să includă și dimensiunea respectivă, ceea ce va schimba radical comportamentul oamenilor în relațiile dintre ei.

 

O astfel de predicție ne duce cu gândul la o altă împărțire a puterii pe verticală și pe orizontală.

 

Pe verticală, inegalitatea va crește și regimul politic va deveni mai autoritar și mai opresiv. Aceasta va fi caracteristica raportului dintre stat și cetățeni. Un stat mai puternic și cetățeni mai puțini liberi.

 

 Pe orizontală, empatia și solidaritatea vor crește, diferențele de putere dintre indivizi (persoanele private) reducându-se simțitor. Aceasta va fi caracteristica raporturilor dintre cetățeni, în ciuda inegalității lor relative. Un stat cinic va conduce cu mână de fier o societate morală.

 

3. Ce se poate spune deja este că actualei crize sanitare, îi va urma una economică iar aceasta va determina o criză socială. Dincolo de suferința fiziologică cauzată de virusul Corona, măsurile de protecție medicală impusă de infectarea cu aceasta vor determina stări de depresie care, la rândul lor, vor duce la conflicte sociale de diverse tipuri cu potențial transformator maxim asupra organizării sociale.

 

i.  În primul rând, va fi vorba despre adevărate războaie între forțele de ordine și populația exasperată de restricții și de perspectiva crizelor care vor urma. Într-un atare context este posibil ca în numeroase cazuri reprezentanții instituțiilor de forță să fraternizeze cu populația.

 

ii. În al doilea rând, se va manifesta tendința găsirii de țapi ispășitori. Deja în România au fost identificați ca vulnerabilități în sistemul de luptă împotriva pandemiei bătrânii, creștinii și bugetarii. Adică trecutul, credința (biserica) și statul.

 

Se conturează astfel conflicte destructurante și destatalizante: între tineri și bătrâni, cei dintâi percepându-și propria istorie ca o povară pentru construcția viitorului lor; între agnostici și credincioși, cu posibilitatea reizbucnirii unor adevărate războaie religioase și a renunțării la laicitatea statului; și între lucrătorii sectorului privat și ai celui public, cu efectul pe termen scurt al anarhiei, urmată, pe termen mediu, de dictatură. Sinteza acestor conflicte va fi, pe de o parte, pierderea identității comunitare, iar pe de alta, acceptarea aproape entuziastă  a autoritarismului.

 

Astfel de evoluții vor împinge către o nouă formă de globalizare, iar în compensație vor stimula reculul către forme arhaice de socializare. Aceste forme se caracterizează, de regulă, printr-un grad de solidaritate ridicat la nivel social, prin autarhie și printr-un comportament exclusivist și agresiv în relațiile externe.

 

În condițiile nevoilor sociale actuale și ale globalizării ca fenomen natural, autarhia nu va putea funcționa. Tribalismul relațiilor externe dintre entitățile autarhice, va fi domolit de autoritatea structurilor de putere globală. În acest scop, probabil, se va apela la formule de integrare regională de tip confederativ.

 

iii. În al treilea rând, crizele vor developa corupția congenitală a sistemelor de guvernare cu care s-a intrat în pandemie, precum și submediocritatea liderilor produși de un sistem democratic în care regulile majorității și a egalității votului inegalilor, împreună cu confuzia dintre discursul politic și reclama comercială se conjugă, anulând orice șansă meritocrației. Aceasta va compromite pentru o lungă perioadă democrația ca mod de organizare socială.

 

O asemenea tendință va fi consolidată și accelerată de observația potrivit căreia statele cu organizare iliberală – precum China și Rusia – s-au dovedit mai eficiente în prevenirea și combaterea pandemiei și crizelor consecutive ei, decât marile democrații de tip anglo-saxon sau latin. Una dintre victimele pandemiei Covid 19 este aproape sigur democrația pluralistă. 

 

4. Deocamdată, primele reacții la pandemie au fost prăbușirea sistemelor de integrare regională / transnațională de tip federal, exemplul cel mai relevant fiind cel al UE, și renașterea egoismului național. Sesizând că structurile transnaționale nu au fost capabile să producă nici democrație nici solidaritate, unii au subliniat că democrația a fost o creație a statelor națiune și au susținut că ea se poate naște numai în condițiile create de aceste state. De aici s-a dedus că abandonarea federalismului transnațional și revenirea la formula națională înseamnă renunțarea la globalizare și o nouă șansă dată democrației. Acestea sunt numai iluzii pe termen scurt.

 

Renaționalizarea UE și noul izolaționism național american nu au rezolvat nici pandemia nici criza economică și socială asociate ei. De aceea deja s-a făcut apel la solidaritatea internațională.

 

În asemenea circumstanțe se poate spune că globalismul nu a pierdut, ci a câștigat din impactul pandemiei. Cea care a pierdut este democrația. O nouă guvernare mondială se vede la orizont, care va arăta mai mult ca imperiu decât a federație. Centrul de greutate sau de iradiere al acestui imperiu va fi în Asia, având China ca jucător principal.

 

America și Rusia vor încerca să supraviețuiască schimbării, ceea ce le va împinge spre o alianță a puterilor de rang secund, în timp ce UE își va pierde relevanța la nivel global.

 

Așa cum este organizată și funcționează în acest moment, UE nu are cum merge mai departe. Nici măcar părțile sale bune nu mai sunt de mare folos în ordinea globală adusă de pademismul Covid 19.

 

O federație europeană ar fi necesară pentru a asigura stabilitate și predictibilitate unui sistem global de echilibru al puterilor, dar asta ar presupune o organizare internă care să elimine șovinismul hegemonic manifest în atitudinea nordului față de sud și a vestului față de est. Soluțiile sunt cunoscute. Întrebarea este dacă pandemia va gripa economia europeană până la punctul de a duce Germania, dar și alte state din nordul și vestul Europei, într-o situație cel puțin la fel de disperată cu cea în care se găseau la finele celui de al Doilea Război Mondial? Numai atunci Germania va accepta să fie europeană și să abandoneze proiectul Europei germane, permițând unei adevărate federații europene să se constituie și să funcționeze stabil, în schimbul „rentei naționale” garantând tuturor membrilor „universalizarea securității”.

 

Mai degrabă se poate gândi la o confederație a micilor state iliberale din centrul și estul continentului retranșate azi pe poziții naționaliste.  

 

România este în cel mai periculos moment al istoriei sale. Criza ar putea să fie și o șansă, dar mecanismul ieșirii din criză în câștig nu este evident.

 

În momentul de față România este un stat eșuat care nu are nici instituții funcționale, nici lideri naționali și nici popor. Este vorba despre un popor beneficiind de unitatea, viziunea, voința și instinctul național care să îi permită forțarea unui destin potrivnic. Un popor care să producă și să susțină lideri, să se adune în sprijinul unui proiect, să își expulzeze cozile de topor și să lupte până la sacrificiu pentru a rămâne în istorie.

 

România are în acest moment datele unei națiuni aflate pe punctul de a părăsi istoria. Se va trezi ea asemenea unui boxeur groggy din pumnii pandemiei ca să califice pentru un loc în viitoarea ordine globală ce se va naște de după moartea lumii actuale? Nu este exclus. Este improbabil.

 

Pandemismul Covid 19 – care, mai mult decât o viroză răspândită pe toate continentele, este picătura ideologică, politică, economică, socială și culturală, ce revarsă paharul neputinței și necredinței actualei lumi – face ca globalismul (esențialmente neoliberal și neoconservator, capitalist și imperialist) sub semnul căruia trăim azi, aflat la finele unei istorii începute acum 2000 de ani pe temelii mult mai vechi, să treacă în altă formă de ordine globală, total diferită din punct de vedere calitativ. Este vorba, de fapt, de o altă lume. Vom supraviețui acestei treceri? Vom fi subiectul sau numai obiectul său? Aceasta-i întrebarea!

 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.