Neolegionarismul si reinvierea societatii civile

Blestemul acestei tari este ca niciodata nu s-a consolidat statul de drept. Iar in punctele sale nevralgice se instaureaza statul mafiot. Cum s-a vazut in judetul Neamt si cum se intimpla si la Craiova, Galati, Constanta, in Rahova-Ferentari, Giulesti, ori in multe alte parti. Dar nu toata lumea hiberneaza cind se confrunta cu fenomenul disolutiei statului de drept si al neputintei politiei ori a fraternizarii unor politisti cu clanurile mafiote. La Brasov au inceput sa patruleze pe strazi grupuri de tineri, care vor sa asigure ordinea publica. „Iata cum renaste societatea civila!”, s-ar putea spune, dar cine citeste cu atentie respectiva stire afla ca aceste forme bastinase de „vigilante groups” fac parte din Noua Dreapta. Si n-ai cum sa nu intrebi: o fi bine, o fi rau? In definitiv, ceea ce se intimpla este tot un fenomen al societatii civile, de care ne plingem ca nu ar exista.

        Reactia multora la aflarea stirilor cu privire la asemenea fenomene este in conformitate cu „educatia patriotica”, cu „invatamintul politico-ideologic” din comunism. Este reactia oamenilor carora le-au fost spalate creierele in regimul trecut. Si care nu s-au mai facut bine. Regretabil, desi urmarile spalarii creierelor nu se transmit genetic, ele se transmit cultural. Dupa disparitia comunismului, s-au nascut milioane de tineri. Prin educatia pe care au primit-o in familiile unde spalarea creierelor a avut efecte durabile, ei sint noile generatii cu creierele spalate, iubitori de manele si telenovele, de emisiuni de divertisment cretine si de tabloide s.a.m.d. Din fericire, multi tineri scapa de acest blestem, pentru ca sufera si alte influente. Pentru ei merita sa reluam marile controverse ale secolului XX de pe plan mondial, devenite controversele secolului XXI, mai ales ca la noi aceste controverse au fost cenzurate.

        Inca nu s-a scris in Romania istoria „sincera” a legionarismului. Daca s-ar scrie, ne-am da seama ca anumite fenomene din perioada interbelica se repeta. Si se repeta reactiile fata de acele fenomene. Daca nu le studiem, ca sa intelegem ce a fost cu adevarat legionarismul, nu o sa intelegem ce se petrece in zilele noastre.

        Pe vremea comunismului, oamenii au fost educati /reeducati in spiritul revizionismului istoric. A venit vremea noului revizionism. Cel bazat pe analiza obiectiva a trecutului si a contextelor de atunci, in afara carora nimic nu poate fi inteles. Or, daca analizam lucid argumentul lui Ernst Nolte cu privire la „nucleul rational” al hitlerismului, de care se indoiesc mai mult cei care au simpatii de stinga, descoperim ca una dintre sursele radicalismului de dreapta a fost spaima fata de extinderea pe tot continentul a genocidului initiat de bolsevici in Rusia. La noi, legionarismul a aparut in Moldova,  unde amenintarea bolsevica a fost resimtita direct. Citi dintre concetatenii nostri stiu ca in 1917, cind cea mai mare parte a tarii noastre era sub ocupatia trupelor germane, austro-ungare, bulgare, iar armata, guvernul si Casa Regala se retrasesera in Moldova, pe teritoriul acela se gaseau trupele tariste avind un efectiv de un milion de soldati (1.000.000)? Cind a izbucnit asa-zisa „revolutie bolsevica”, majoritatea soldatilor din armata tarista au trecut de partea bolsevicilor si doreau sa schimbe regimul politic din tara pe care se presupunea ca o aparau. Armata romana a fost extrem de dura si eficienta in represaliile antibolsevice, iar pericolul a fost vremelnic indepartat.

        Dar Romania a ramas o prioritate pentru comunistii rusi, care voiau sa instaureze si la noi bolsevismul (au reusit insa peste trei decenii). Corneliu Zelea Codreanu a avut dreptate intr-o chestiune cruciala: daca Romania ar fi cazut sub bocancul bolsevic, s-ar fi nenoricit. De obicei, antifascistii luminati se opresc aici cu recunoasterea meritelor legionarilor. Insa legionarii au mai avut dreptate si in alte privinte, alminteri nu ar fi existat o asemenea atractivitate a mesajului lor: parlamentarismul interbelic decazuse, coruptia politica era universala, partidele politice se ocupau mai multe de interesele liderilor decit ale cetatenilor, proasta guvernare distrugea tara. La fel ca si acum.

        Insa „meritele” legionarilor s-au cam oprit aici. Reactia lor fata de carentele democratiei constitutionale interbelice a devenit violenta. A mers pina la crima. Iar asasinatele politice nu au fost putine. Nicolae Iorga, „parintele” lor spiritual, primii ministrii I. G. Duca si Armand Calinescu, doctrinarul taranist Virgil Madgearu au fost victimele cele mai cunoscute ale asasinatelor legionare. Paradoxal, legionarismul a fost singura miscare radicala de dreapta, fascista, care a avut mai multi martiri decit victime. Regele Carol al II-lea si maresalul Antonescu i-au persecutat pe legionari. Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu a deschis un lung sir de crime, care a cunoscut apogeul in vremea regimului comunist. Pentru comunistii din Romania, principala amenintare interna venea din partea legionarilor. Multe grupuri de rezistenta anticomuniste din munti erau compuse din legionari. De aceea, in represiunea comunista si in sistemul concentrationar comunist din Romania, legionarii au fost reprezentat grupul cel mai persecutat. Ca sa dau numai un exemplu, abominabila „reeducare” de la Pitesti (si din alte locuri) s-a facut impotriva studentilor si tinerilor legionari. In ciuda faptului ca sint atitia contestatari ai Raportului Tismaneanu, unul dintre meritele acestuia este ca scoate in evidenta crimele si persecutiile impotriva legionarilor.

        Simptomatic pentru standardele duble din Occidentul european este ca in ciuda caracterului criminal al regimurilor totalitare naziste si comuniste, nu s-a organizat decit „proces al nazismului”, nu si un „proces al comunismului”. Iar cei care au avut curajul sa mentioneze in perioada postcomunista ca si legionarii au avut martirii lor au fost luati la ochi in Occident, au devenit suspecti, fiind considerati profascisti. Daca erau considerati procomunisti, nu era mare problema.

        Neolegionarismul postcomunist a fost anemic. In afara de contramanifestatiile Noii Drepte impotriva paradelor gay&lesbian, in spatiul public nu prea s-a vazut mare lucru. Doar in spatiul virtual ce se mai agita neolegionarii, dar trebuie sa fii rau dus cu pluta ca sa citesti in mod sistematic mesajele si textele promotoare de „hate-speech”. Insa aparitia unor grupuri de tip „vigilante” alcatuite din militantii Noii Drepte este ceva nou. Nu stiu daca a avut vreun ziarist curiozitatea sa verifice informatia, insa tendinta trebuie observata.

        „Vigilante” este un termen aparut in SUA pentru a desemna pe acela (in mod individual sau ca membru al unui grup) care ia initiativa ilegala de a-i pedepsi pe cei care aparent ar fi calcat legea. Etimologia termenului este latina si inseamna „atent, vigilent, cel care este in stare de alerta”, iar patrunderea sa in engleza s-a facut prin filiera spaniola. Caracterul nociv ori benefic al acestui fenomen depinde atit de cei care il practica, de modul in care il practica, cit si de cei care il prezinta, precum si de contextul istorico-politic. La noi, fenomene timpurii/ protocroniste de vigilantism au fost „haiducia”, in vreme ce in Occident figurile unor Wilhelm Tell ori Robin Hood au devenit sursa unor mituri moderne. Desigur, datorita indelungatei traditii de ambiguitate morala a acestui neam, precum si resentimentelor anticapitaliste ori antiaristocratice, „haiducii” s-au bucurat de mare apreciere, chiar daca ceea ce faceau ei era furt, tilharie, crima. Cam asa este si cu grupurile „vigilante”, care pot sa porneasca de la un ideal nobil sau din pornirea de a face dreptate, dar pot degenera grav. Din punct de vedere strict democratic si al statului de drept, fenomenul este nociv si condamnabil. Daca insa el apare acolo unde statul de drept este o fictiune, iar democratia o figura de stil, - cum este Romania, - fenomenul trebuie contextualizat. Recomandabil este ca oamenii sa se fereasca de capcana lui „political correctness”, pentru ca acolo canoanele se substituie realitatii si ignora contextele.

        Oricit ar protesta capetele seci care au retinut din manualele occidentale ori est-europene de politologie doar cliseele, Noua Dreapta si grupurile„vigilante” sint organizatii ale societatii civile. Celor care nu cred ce spun si care vor sa afle mai multe, le recomand sa citeasca studiul meu despre „the theory of civil society revisited” (pe care o sa-l transform intr-o carte, cind ii vine rindul). Daca vor sa inteleaga, n-au decit sa caute. Tot organizatii ale societatii civile sint si bandele de cartier si mai ales Mafia, mafiile de toate tipurile. Grupurile de tip „vigilante” apar acolo unde autoritatile publice locale si centrale nu mai au autoritate. Ca apar de la stinga sau de la dreapta ori din neant, are mai putina importanta. Cita vreme copiii, femeile, fetele, cetatenii pasnici nu mai pot circula nestingheriti pe strazi, la orice ora din zi sau din noapte, nu mai pot iesi de la scoala fara a fi jefuiti de „baietii de cartier”, cita vreme „clanurile” fac legea in anumite orase sau judete, grupurile de tip „vigilante” pot fi considerate drept binevenite de catre anumiti cetateni. Dar ce te faci daca ele se politizeaza? Ce te faci daca grupurile de acest tip il asasineaza pe Presedintele Traian Basescu sau pe premierul Emil Boc sau pe „noua Elena Lupescu”? Ce te faci daca grupurile acestea incep sa-i asasineze pe cei care nu le sint pe plac – moguli, artisti, intelectuali, ziaristi, politicieni, politisti?

        Soarta neolegionarismului depinde de context si de ceea ce vor face actualii si viitorii guvernanti. Mai periculoasa pentru democratia autohtona  mi se pare miscarea mediatico-politica initiata de Dan Diaconescu, care a inceput sa fie cotata in sondaje, sub numele de Partidul Poporului / PPR. Daca „Dan Diaconescu in direct” ar fi baiat destept, i-ar racola pe cei din Noua Dreapta, cu grupurile lor „vigilante” cu tot. Iar ei cred ca ar fi incintati sa apara la OTV, ca sa beneficieze de ore intregi de emisie si reclama politica gratuita, ca nici Basescu ori Funeriu n-au zis ba. Dincolo de aceste ironii, existenta unor organizatii (ale societatii civile) precum Noua Dreapta ori partidul lui Dan Diaconescu dovedesc ca partidele existente au fost incapabile sa-si exercite functiile specifice partidelor si ca oamenii vor sa mai incerce si altceva. O fi bine, o fi rau? Va las pe voi sa decideti.