Unul din pericolele ( letal) prin care trec regimurile democratice azi este golirea lor de conținut. Este cazul celor de dată recenta, cum sunt cele din estul Europei. Simptomul este dat că faptul că sunt știrbite de apariția unor structuri, rețele, clanuri, dar mai ales de personaje care exercită puterea informal, nu cu un mandat public și nu în numele celor care votează ci al lor personal sau al unor clanuri oculte. Firește fără să aibă vreo răspundere și un rol clar definit. Sunt amante, secretare, șoferi, frizeri, liftieri, cumnați, asistenți, experti, neveste care au mai multa putere decit titularul, angajatorul lor. Sau ce care par sa joace un rol principal, ca sunt protagonisti si exercită puterea în mod formal, si de faptnu sunt decit personaje secundare.Altcineva ia deciziile. Dragnea nu Dăncilă, de exemplu, la București.
Nici nu știi cu cine vorbesti ! este o expresie favorită în aceste cercuri. De fapt asistăm la un teatru de umbre chinezesti. Multe măști, marionete, simulacre, deghizări, sforării. E un cadril, dansatorii se schimbă tot timpul pînă să prindem de veste. E un bal cu măști, un carnaval. Habar nu ai cine îți dă replica, de unde iți vin binele și răul, cine hotărăște ce ti se intimpla, ce rol joacă X și cum s-a cățărat acolo sus. Trăim tot mai mult într-o epocă a culiselor. În culise se fac și se desfac toate. Aici se vede cine este „adevărat”, un lider puternic sau un figurant. Dramele politice nu se mai joaca în parlament, în partde, în congrese, sub camerele de luat vederi. Acolo se desfașoară doar spectacolul pentru public. Realitatea puterii este în altă parte. În asemenea contexte votul „popular” își pierde total valoarea. E doar statistică, o bifă, o formă – nu un conținut. Amenințarea pentru o democrație este extremă.
Iată încă un citat din articolul din The Economist – „Chiar și primii miniștri numiți, care se presupune că trebuie doar să îndeplinească voința stapanului îsi pot dezvolta un gust pentru functie; de aceea dl Dragnea i-a schimbat pe mulți dintre ei… (…) Totuși, aceasta nu este o modalitate de a conduce o țară. Liderii care nu pot fi trași la răspundere în fața alegătorilor pun în pericol democrația și subminează instituțiile. Guvernarea de bază devine mai dificilă atunci când liniile de autoritate sunt neclare și ministrii servesc la capriciile unor figuri care nu ocupă o funcție formală…Nu este nevoie de un șofer de pe bancheta din spate pentru a se asigura că o țară este prost condusă. Dar cu siguranță ajută.”
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.