Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Ocaua dublă: cazul Lăzăroiu și completele ilegale de la ÎCCJ

Scris de Bogdan Tiberiu Iacob in 20 februarie 2019 la 12:33, in Politics. 674 vizualizari Intra in discutie Taguriabuz, ccr, complete, DNA, ICCJ, judecatori, Kovesi, lazaroiu shortlinkhttp://crct.ro/nu3q

În ultimele zile, a atins paroxismul un fenomen prea des întîlnit la noi, pe care l-am putea numi al dublei ocale, după începerea anchetării penale a Laurei Kovesi; atît ea, cît și presa care o susține au construit apărarea folosind exact argumentele de odinioară ale penalilor săltați de DNA: abuz, răzbunare politică, justiție manipulată etc. Și încă nu ne-am amintit de toate: pînă acum, s-a uitat cu desăvîrșire de cazul Lăzăroiu, de anul trecut.

Presa acoperiților nu deplînge doar anchetarea Laurei Kovesi, ci și faptul că ”munculița” ei e la un pas să se ducă pe apa sîmbetei din cauza deciziei CCR care deschide drum contestației în anulare pe motiv că, la ÎCCJ, completele de judecată de cinci magistrați nu erau legal constituite.

O prevedere clar prevăzută în Codul de procedură penală și în cazul căreia s-a modificat doar perioada în cadrul căreia se poate introduce contestația.
Azi, bunăoară, magistraţii ÎCCJ au admis contestaţia în anulare depusă de Dan Şova împotriva deciziei completului de 5 prin care a fost condamnat la închisoare, o admitere care provoacă, deja, iritare în rîndul deontologilor presei. Iritare care va lua amploare în zilele care vin.

De ce să se anuleze o sentință judecătorească doar pentru că acel complet a fost ilegal constituit?
Nu e asta un mare favor făcut corupților?

Răspunsul, paradoxal, e dat de aceiași deontologi.
Numai că într-un alt caz, nițel pe invers.
Mulți își mai amintesc, poate, teza lansată și susținută puternic anul trecut de către susținătorii DNA și ai Laurei Kovesi, potrivit căreia revocarea ei este ilegală și imorală, pentru că s-a bazat pe o decizie a CCR al cărei complet de judecători era ilegal.
Asta, pentru că unuia dintre judecători, Petre Lăzăroiu, îi expirase mandatul.
”Prin urmare, din luna martie un judecător CCR funcționează ilegal și se pune în discuție însăși legalitatea constituirii Curții. Dacă Curtea funcționează ilegal, atunci se mai ridică o întrebare: cât de legală este ultima decizie privind revocarea șefei DNA?” scria în iunie siteul G4media.ro.
Îi țineau isonul Revista 22 și multe alte publicații.
”Unul dintre judecătorii CCR, Petre Lăzăroiu, este în ilegalitate. Din luna martie, un judecător CCR funcţionează ilegal. În aceste condiţii, funcţionează legal Curtea? Dacă CCR funcţionează ilegal, cât de legală este ultima decizie privind revocarea şefei DNA? Aşteptăm explicaţiile de la CCR. În lipsa acestora, tragem concluzia că funcţionează ilegal. Şi nu este vorba aici de faptul că deciziile CCR nu se aplică retroactiv. Ci de recunoaşterea chiar de către CCR că se încalcă Constituţia” tuna cotidianul Adevărul.

Trăgînd linie și adunînd: anul trecut, pentru o mare parte a presei și a societății civile, era scandaloasă decizia CCR de revocare a șefei DNA pentru că era luată de un complet ilegal de judecători.
Anul acesta, pentru aceiași oameni, e scandaloasă decizia CCR privind contestația în anulare în cazul completelor ilegale de judecători care au trimis oameni la pușcărie prin încălcarea Codului de procedură penală.
Ocaua dublă, veșnica problemă a României. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.