O temă pentru ministeriala NATO de la București

În condițiile descrise mai sus, degeaba clamează Occidentul că, mai devreme sau mai târziu, în mod obligatoriu, Ucraina va ieși învingătoare din acest război, iar Federația Rusă va fi înfrântă. Putin va găsi întotdeauna proiectile de toate felurile, pe care să le îndrepte împotriva Ucrainei, fie din arsenalele de care încă dispune, fie fabricându-le de zor cu ajutorul unei industrii de apărare pe care o revigorază în fiecare zi, fie importându-le de la state dispuse să vândă. Vor mai fi necesare extrem de multe valuri de sancțiuni economice, până când economia Federației Ruse, încă puternic alimentată de uriașele bogății naturale de care Moscova dispune, să se epuizeze, astfel încât motoarele militare ale Kremlinului să se gripeze. Iar valurile de sancțiuni care ar fi să urmeze vor fi la fel de costisitoare pentru aliații Ucrainei, ca și pentru Federația Rusă. Până la urmă, va fi care pe care în materie de resurse.

Exclusiv pentru a se apăra, înțelegând prin asta și asigurarea contraofensivelor indispensabile recuperării teritoriului pierdut, experții militari din Statele Unite au calculat că Ucraina utilizează într-o singură zi o cantitate de obuze echivalentă cu obuzele consumate, de pildă, în războiul din Afganistan într-un an întreg. Iar treaba asta va continua atâta timp cât Ucraina poate fi alimentată cu tehnică de apărare. Între timp, noua strategie a lui Putin vizează - și el nu face un secret din asta - distrugerea, rând pe rând, a tuturor utilităților, cele mai importante dintre acestea fiind de natură energetică. S-a ajuns destul de departe din acest punct de vedere. Pentru ca populația Ucrainei să nu moară literalmente de frig sau să nu ia drumul exodului în masă, cele 40 de state care încearcă să o susțină în acest război și în primul rând statele NATO sunt silite să facă sacrificii din ce în ce mai mari și să-și asume intrarea în recesiune și o inflație din ce în ce mai galopantă și, evident, să înfrunte un val din ce în ce mai mare al nemulțumirilor populației. Până și România, care face de zor repetiții în vederea unor întreruperi de curent și care s-a angajat, alături de celelalte stat europene, să facă economii la consum, deși nu prea se mai știe de unde, întrucât avem consumul cel mai redus din Europa, a decis în pregătirea acestui summit să alimenteze Ucraina cu energie electrică. Și Republica Moldova, în proporție de 80%, tot prin rețelele care ne leagă de Ucraina. Dar aceasta a fost doar o paranteză. Să revin la subiectul principal.

Statele NATO, dacă doresc să evite un război îndelungat și creșterile exorbitante de costuri astfel generate, au, după opinea mea - nu pretind, Doamne ferește, că aș fi un expert militar sau vreun specialist în geostrategie - o singură soluție. Să ajute Ucraina să răspundă în același mod. Ucraina nu dispune în prezent de rachete capabile să lovească bazele de aprovizionare cu armament aflate pe teritoriul Federației Ruse, depozitele de combustibil, aeroporturile de unde decolează avioanele de bombardament sau centrele vitale din proximitatea frontierei. Rachetele de care dispune Ucraina, printr-un fel de embargou nedeclarat, dar cât se poate de real, instituit de statele NATO, au o rază de acțiune limitată la zeci de kilometri. În timp ce rachetele Federației Ruse care lovesc Ucraina pot fi lansate de la mii de kilometri distanță și din apele internaționale ale Mării Negre. Raportul de forțe din această perspectivă și raportul de șanse sunt în mod cât se poate de evident inegale. Nu există decât o singură soluție care ar trebui să fie adoptată, dacă nu acum, la București, la proximul summit NATO, la care vor participa miniștrii Apărării. Dotarea armatei ucrainene cu tipuri de rachete mai performante și cu avioane capabile să lovească în adâncimea Federației Ruse.

Dați-mi posibilitatea să mă apăr de vecinul care mă dușmănește nu doar încasând bolovani în cap sau agitându-mă ca un bezmetic să-i prind din zbor sau să-i deviez, ci să pot răspunde la rândul meu într-un mod echivalent.