Reteaua Corect
Stelian Tanase

O sută de ani de singurătate în Europa

Scris de Stelian Tanase in 29 octombrie 2017 la 13:37, in Politics. 259 vizualizari Intra in discutie Taguri100 de ani, europa, românia, romania mare, singuratate shortlinkhttp://crct.ro/nrKe

Se face destulă zarvă deja pentru anul 2018 cind vom aniversa 100 de ani de stat național unitar – România Mare. Disputele intre politicieni sunt acerbe (Cotroceni vs Palatul Victoria, de ex) si foarte serioase, pentru că ei văd aici ocazia de a ocupa podiumul, de a vorbi în microfoane, de a face prima pagină, de a ne tine ocupați in prime-time la tv tot anul care vine si de a-ași lansa campaniile electorale din 2019-2020. A scăpat totuși un aspect esențial. Ce aniversăm totuși in 2018? Cumva o poveste de succes ? Bilanțul nosstru ca stat national este pozitiv? Trebuie să ne simțim mîndri? Idealurile din 1918 au fost oare indeplinite? Care erau ele, mai stim ? România de azi este ceea ce sperau inaintașii nostri să fie după un secol ? Ce am trăit între 1918 si 2018 in Romania? Unde este tara astăzi?

Întîi a fost dupa 1918/19 o perioadă de pace. Vreo 20 de ani de normalitate și aceștia întrerupți în 1927 prin moartea regelui Ferdinand și a lui IIC Brătianu. O întreagă epocă, începută în 1866, se termina. Povestea de succes (cit a fost) a Romaniei se încheia aici. Urmează o perioadă (pînă 1940) de frămîntări. Democrația liberală, regimul parlamentar se prăbușesc într-un context european defavorabil. România se afla între nazism și bolșevism – fenomene egal de nocive care au ruinat secolul XX. Romania nu a rezistat pentru că nu avea suficiente resurse interne, si nu ma refer neaparat la cele concrete, materiale. Era incă o țară înapoiată, chiar dacă făcuse progrese. Democrația nu era suficient de consolidată. România Mare a fost o consecinta a tratatului de Versailles și nu avea cum să dureze dincolo de el. A avut ceva real dar si artificial. In septembri 1940 regele Carol ll abdica, o epoca se incheie. Urmează regimul de dictatură militaro-legionar, apoi militar. Adeziunea la Axă, pierderea războiului și invazia Armatei roșii. Toate în drapelenumai cîțiva ani.

 

Se instalează apoi pentru 45 de ani regimul bolșevic și distrugerea a tot ce fusese înfăptuit după 1866 de citeva generatii – regim parlamentar, monarhia constitutională, regimul proprietătii, statul de drept. Urmează din decembrie 1989 pînă azi 27 de ani de tranziție ratată de la comunism la capitalism pe direcția ” înapoi la democrație și regimul parlamentar”! A rezultat ce avem azi – o societate stîlcită, un capitalism dizarmornic, o democratie de fațadă, o societate a inechităților și o țară subdezvoltată. Nu suntem incă o țară de tip occidental, modelul din 1918 – așa cum am sperat sa devenim atunci cînd s-a prăbușit regimul comunist. Gradul de modernitate este inca foarte scăzut (vezi raport populatie rural/urban, analfabetism, sărăcie, infrastructură etc )

La nivelul elitelor există un anumit interes pentru aniversarea acestui centenar. Ideologii, istoricii au o pîine de mîncat. Intelectualii au ocazia să se amestece și ei în ciorbă și să dea din mînă ca polițaii de la rutieră în intersecții, cu același efect – haosul. Politicienii demagogi, nu mai zic, trag numai foloase zornăind din patriotismul lor zgomotos si de fațadă. Dar lumea românească a omului obișnuit, desțărat, mica lume a capului de locuitor nu este interesată de subiect. Nici nu știe ce anume s-a întîmplat în 1918 și de ce este important acel an. Tema centenarului iese din sfera intereselor sale reale – a salariilor și pensiilor, a puterii de cumpărare, a facturilor și locurilor de muncă. Nu e interesat de istorie, nici de trecut. Trăiește intr-un prezent continuu. Populația este tarată de analfabetism – cel mai mare procent din Europa. Trăiește in largi pungi de sărăcie, asta cînd renunță să ia pur și simplu calea Occidentului. Țara este părăsită de cei care ar trebui să rămină și să contribuie la emanciparea ei. Este cea mai mare tragedie – arată clar încrederea pe care o are românul in țara lui.

Acesta ar trebui să fie cred fondul discuției la acest centenar dar cu cine să o porți!?

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.