Reteaua Corect

O Președinție și 10 priorități

La 1 ianuarie 2019, România a preluat președinția rotativă a Consiliului UE. Care sunt prioritățile ei? Dar mai ales, cum va ști ea să folosească instrumentele la dispoziția sa pentru a pune în relație interesele Europei în România cu cele ale României în Europa? Q Magazine a identificat zece priorități.

O PREȘEDINȚIE CERTĂ ÎNTR-O UE INCERTĂ

În ciuda eforturilor menite să oprească preluarea Președinției Consiliului UE de către România, sau cel puțin de către un Guvern român prea atlanticist, acest lucru s-a petrecut la 1 ianuarie 2019.

Cum Guvernul PSD / ALDE a rezistat tuturor asalturilor parlamentare și de stradă, ca și hărțuielilor iohanniste sau bruxelleze, protagoniștii UE au decis că este cazul să se pună surdină gâlcevilor bucureștene, astfel încât instabilitatea politică românească să nu contamineze și așa foarte încercata politică europeană. Astfel se explică schimbarea discursului oficial al Președintelui Iohannis cu privire la capacitatea României de a prezida una dintre principalele instituții europene.

The Romanian Prim Minister Viorica Dancila and Jean Claude Junker, Q Magazine

Toate statele, care pe principiul rotației preiau președinția Consiliului UE, își prezintă o agendă de priorități. Lucrul este mai mult sau mai puțin formal; mai ales atunci când cel în cauză nu face parte din cercul „inițiaților” Europei politice. Agenda președinției este apoi filtrată și pusă în aplicare selectiv de către euro-birocrați.

Aceasta nu înseamnă însă că statul în cauză, în speță România, este obligat să se complacă într-o asemenea situație decorativă. Mai ales în condițiile primei jumătăți a anului 2019 când, cu excepția Consiliului, toate celelalte instituții se vor clătina, în timp ce câteva probleme spinoase vor ajunge la scadență.

În primul rând, pe chiar perioada Președinției române, PE va intra în alegeri. De regulă aceasta reduce până la irelevanță impactul său politic.

În al doilea rând, întrucât imediat după alegerile europene debutează negocierile pentru o nouă Comisie, nici aceasta nu mai are forța de a împinge evoluțiile în direcția dorită de principalii sforari ai UE. Faptul este cu atât mai dramatic cu cât unii dintre actualii comisari își încep manevrele pentru prelungirea mandatelor lor, pe seama capacității de manevră a instituției din care fac parte.

Consiliul european va avea și el probleme la începutul lui 2019. Nu este vorba numai despre mandatul Președintelui Donald Tusk, care expiră tot în acest an, ci și de dificultățile interne ale protagoniștilor tradiționali ai UE. Germania își va schimba, probabil, primul ministru și structura politică a Guvernului. Franța va continua urcușul Golgotei conflictelor intestine, în al căror vârtej, cu surse și ținte imprecise, se vor sufoca iluziile napoleoniene ale Președintelui Macron. În același timp confruntarea șefilor de state și guverne eurosceptici (Italia, Austria și Ungaria fiind doar trei exemple de marcă) cu cei euro-profitori (Franța, Germania și Belgia, de exemplu) va deveni tot mai dură.

Toate acestea, în umbra disputelor care se anunță teribile pentru agrearea viitorului cadru bugetar multianual, în chinurile finalizării Brexitului și în mijlocul primejdiilor generate de criza migrației.

Într-un asemenea context fluid și în condițiile în care toate principalele instituții europene inevitabil cunosc o perioadă de slăbiciune, singurul reper fix va rămâne președinția Consiliului UE. Puterea acesteia, deși exercitată fiind de România, în termeni absoluți este de intensitate redusă, va crește enorm în termeni relativi.

Acesta este, însă, doar un calcul obiectiv care măsoară potențialul. De la potențial la real se va trece numai grație factorului subiectiv. Adică a abilității, dar și caracterului cu care România va ști să își joace cartea. O carte care bine folosită o va scoate din zona umbroasă a membrilor de rang secund pentru a o așeza la masa membrilor deplini ai unei Uniuni de dorit mai puțin imperiale și mai puțin autoritare, dar mai federale și mai democratice.

Citeşte şi: Discursul unui român care nu a vorbit în Parlamentul European

CE ȘI-A PROPUS OFICIAL GUVERNUL ROMÂN?

Prioritățile Președinției române au fost prezentate mai întâi într-un discurs al premierului Viorica Dăncilă ținut în fața Parlamentului român. Dezbaterile care au urmat, deși nu lipsite de malițiozitățile specifice politicii dâmbovițene, au dat mai multă greutate politică platformei românești.

Afirmând viziunea ambițioasă a unei „Europe mai‚ europene’”, Guvernul român a adoptat ca motto al președinției ce va fi exercitată de România „Coeziunea ca valoare comună europeană”.

Viorica Dăncilă! GALERIE FOTO EXCLUSIVĂ QMagazine (3)

 Cunoscătorii vor observa aici subtilitatea și curajul. O „Europă mai europeană” înseamnă altceva decât o „Europă germană” sau o „Europă franco-germană” sau o „Europă a eurozonei”  sau o „Europă a unor națiuni fruntașe”. Este Europa comună. Pe de altă parte, accentul pus pe ideea de coeziune ne întoarce la concepția inițială a părinților fondatori care implica solidaritatea tuturor membrilor comunității pentru a depăși diferențele de dezvoltare dintre aceștia. Un punct de vedere contrar celui al actualelor elite eurocrate.

În acest sens, se spune apăsat: „Vom acționa pentru reducerea diferențelor de dezvoltare, pentru accesul egal la beneficii, pentru înlăturarea factorilor care generează separări sau ierarhizări între statele membre”, în așa fel încât să se poată „depăși abordările de tipul state membre vechi versus state membre noi sau vest versus est”. Pentru aceasta a intrat România în UE. Pentru asta trebuie să lupte în cadrul UE.

Pornind de aici au fost identificate trei dimensiuni ale „coeziunii”, două – coeziunea economică și socială – fiind deja incluse în tratate, iar cea de a treia – coeziunea politică – fiind un concept original. Prin aceasta s-ar înțelege dreptul la un „tratament egal și standarde unice și echitabile pentru toți cei care aparțin familiei Europene”, respectiv „tratament echitabil, participare reală la deciziile majore și luarea în considerare a pozițiilor exprimate de fiecare stat membru”. Aceasta este de fapt o prioritate națională transformată în obiectiv european, căci „la fel ca oricare stat membru, România își dorește să fie tratată cu respect și să se bucure de drepturi egale în cadrul acestei Uniuni”. Ceea ce, se subînțelege, nu este cazul la ora actuală. Pe acest drum România, cu certitudine, nu va rămâne singură.

Cea de a treia dimensiune convențională a coeziunii – coeziunea teritorială – figurează la capitolul dedicat „conectivității”, unde se prevăd, potrivit dnei Dăncilă, „realizarea conexiunilor de toate tipurile, în special în zonele mai slab dezvoltate” și „conectarea acestor regiuni cu restul Europei, în toate formele posibile, prin rețelele de transport, energetice sau digitale” ca fiind „cea mai sigură și mai eficientă cale de dezvoltare”.

 Sub umbrela „coeziunii”, Guvernul român a grupat prioritățile în patru piloni și anume: 1. Europa convergenței – creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate; 2. Europa siguranței – securitatea internă a UE, gestionarea frontierelor externe, securitatea cibernetică; 3. Europa, ca actor global – parteneriatul UE-NATO, sinergia la Marea Neagră, extinderea în Balcanii de Vest, Parteneriatul estic, tratatele comerciale; 4. Europa valorilor comune – participarea cetățenilor la procesul legislativ și combaterea dezinformării online.

 Cu privire la primul pilon merită remarcată ideea asigurării echilibrului între politicile generatoare de creștere și a celor generatoare de convergență în spațiul comunitar. Cu alte cuvinte creșterea trebuie stimulată la nivelul politicilor Uniunii, numai dacă aceasta are ca rezultat convergența statelor membre către un nivel de dezvoltare unitar. Exact ceea ce nu prea se întâmplă astăzi. Insuficiența absorbției de fonduri europene de către România este vina administrației române, dar și a jocurilor politice europene care urmăresc dezvoltarea fără convergență.

Tot în cadrul acestui pilon se vorbește despre Europa socială și despre aducerea temelor naționale românești a reindustrializării și a digitalizării industriei la nivel de politică europeană. Frumos zis, dar greu de făcut în numai șase luni. Mai mult dorință decât proiect realist.

Lucrurile stau cam la fel și în cazul pilonului doi. Securitatea cibernetică, lupta împotriva terorismului și rezolvarea problemei migrației sunt ținte corecte și ambițioase. Tocmai de aceea, din păcate, ele rămân la nivel de deziderat, Guvernul român neaducând încă în discuție pași concreți pentru atingerea lor. Nu înțelegem nici dacă se propune o schimbare de viziune în raport cu ideile franco-germane care au dominat UE în ultimii ani.

Pilonul trei este cel mai puțin consistent și cel mai depărtat de realitatea lumii actuale. Cum să consolidezi parteneriatul strategic UE-NATO, când Franța și Germania se gândesc la o armată europeană care să rupă legăturile strategice cu SUA prin NATO? Ideea este bună, dar are nevoie de schițarea unor pași concreți. „Sinergia Mării Negre” este un concept de mult depășit. Este nevoie de „strategie”, iar nu doar de „sinergie”. Parteneriatul estic, un concept greșit proiectat, care nu ține seama de specificul intereselor membrilor săi, este mort. Este nevoie de altceva. După cum tot de altceva este nevoie pentru a asigura extinderea UE în Balcanii de Vest. Astăzi nimeni la Bruxelles și în capitalele statelor membre nu ia în serios o asemenea perspectivă. Mai ales în condițiile în care transformarea forțelor de ordine internă ale Kosovo, încă nerecunoscut de România și alți patru membri UE, în armată națională propriu-zisă, reîncinge conflictul sârbo-kosovar și face tobele războiului să bată din nou pe teritoriul european al fostei Iugoslavii.

Pilonul patru este, de asemenea vag și declarativ. Niciun cuvânt nu este pomenit cu privire la „statul de drept” și folosirea abuzivă a acestui concept pentru a promova agendele politice ale unor state membre ale UE în detrimentul altora.

Președinția României este, într-adevăr, „o oportunitate deosebită de a proiecta viziunea noastră în perspectiva consolidării proiectului european”. Deocamdată această oportunitate are doar oportunități de a fi valorificată. Reforma constituțională și instituțională a UE nu a putut fi proclamată ca prioritate a Președinției române.

A spune că programul sau prioritățile Președinției române a UE reprezintă un proiect de țară este un pic prea mult. În schimb, da,   „Modul în care vom parcurge acest semestru va fi ilustrativ nu numai pentru performanța României, ci și pentru întreaga Uniune Europeană, într-un moment esențial al existenței sale”.

DETALII DESPRE BUGETUL PREȘEDINȚIEI, EVENIMENTELE ORGANIZATE DE GUVERN Ş.A. AICI

Citeşte şi: ONOAREA generalului Ciucă între Armată și funcție

O PREȘEDINȚIE ȘI ZECE PRIORITĂȚI

În sprijinul valorificării șansei istorice care surâde României de a deține Președinția Consiliului UE în unul dintre cele mai grele momente ale istoriei ei, dar și ale Uniunii, sub egida revistei Q Magazinepropunem Președinției române următoarele zece priorități, independent de cele declarate de ea în discursul oficial, atent supravegheat de eurocrații  Bruxelles-ului, sau în aprofundarea și concretizarea sensului lor. Acestea nu trebuie neapărat declarate, dar se cer atent implementate.

 

  1. Cu privire la cadrul bugetar multianual, România trebuie să înainteze o listă de principii și politici obligatoriu de urmat în cadrul negocierilor.

Unul dintre ele ar fi cel al corelării ambițiilor strategice ale UE cu contribuțiile statelor membre. În acest sens este de refuzat practica populistă prin care cetățenilor europeni li se anunță proiecte ambițioase și în același timp li se promit reduceri ale vărsămintelor naționale către bugetul european. Dimensionarea bugetului în funcție de proiecte va fi urmărită ferm de Președinția română.

În măsura în care acest principiu nu va putea fi respectat, România ar trebui să avanseze ideea acceptării unui deficit bugetar al UE, finanțat pe piața bancară, cât și, mai ales, pe aceea a instituirii unor surse proprii directe de venituri bugetare ale Uniunii prin impozitarea anumitor tranzacții transfrontaliere, în special în domeniul bancar și al comerțului cu armament sau produse de lux.

  1. Un principiu de politică bugetară, congruent cu moto-ul referitor la coeziune, principiu pentru care România ar putea găsi mulți aliați, cu sprijinul cărora să pună presiune în special asupra Germaniei, este acela al priorității acordate coeziunii față de prioritatea acordată „excelenței”. Principala problemă a UE este aceea a disparităților de dezvoltare între statele bogate și cele sărace.Până când aceasta nu este soluționată nu are rost să se vorbească despre finanțarea prioritară a „statelor locomotivă”. Cu atât mai mult cu cât pentru moment creșterea economică a locomotivei germane este modestă, în timp ce creșterea României este viguroasă.

Acest principiu implică reindustrializarea statelor membre care și-au redus ori au menținut la nivele scăzute capacitățile de producție, pentru a permite unor țări precum Germania să se dezvolte prin export. Germania va trebui stimulată să se bazeze pe piața internă și să permită celorlalte state membre să ajungă la cote rezonabile de dezvoltare, în condițiile evitării competiției economice între națiuni.

O astfel de abordare ar modifica modelul care a dominat UE de la crearea Comunității economice europene și care și-a atins limitele, fiind în mare măsură responsabil pentru actuala criză de creștere a Uniunii. Președinția română ar urma să uzeze de toate mijloacele aflate la dispoziția sa pentru a dovedi că o uniune economică reală nu poate exista în condițiile neocolonialismului german, iar în lipsa acesteia, uniunea monetară este o iluzie.

  1. Ar mai fi de abordat cu curaj și problema datoriilor suverane ale statelor membre. Sindicalizarea acestor datorii în caz de nevoie și finanțarea plății lor prin eurobonduri, în locul austerității germanice impuse celor în dificultate, sunt absolut necesare atât timp cât se dorește o piață internă reală și o monedă europeană unică.

Membrii UE bogați nu pot participa numai la împărțirea câștigului, ci trebuie să participe și la împărțirea pagubelor; nu pot împărtăși doar reușitele, ci trebuie să împărtășească și riscurile. De la microfonul Președinției rotative România poate deveni principala voce care să reamintească profitorilor UE de responsabilitățile lor morale și de faptul că vremea unei Uniuni care le servește doar lor se apropie de sfârșit.

  1. O altă prioritate ar trebui să fie cea din domeniul energiei. În prezent UE este dependentă de Rusia în privința aprovizionării cu hidrocarburi. Referitor la distribuția acestora, tendința ultimilor ani este o așa-zisă diversificare care, în fapt, înlocuiește monopolul ucrainean cu un monopol ruso-german.

Președinția română trebuie să atace frontal problema. Aceasta, însă, nu interzicând construirea unor gazoducte rusești, ci promovând planuri pentru interconectarea rețelelor de distribuție europene, astfel încât să fie anihilată posibilitatea Berlinului de a se juca cu robinetul conductelor în interesul propriei sale agende politice. O politică antimonopolistă, deci, obligatoriu de completat cu susținerea construcției, până acum, mereu amânate a altor gazoducte pe trasee sudice care să intersecteze și România, precum și cu deschiderea pieței europene de energie pentru gazul lichefiat american.

  1. Realizarea efectivă a coridoarelor de transport european este o prioritate strategică de multă vreme abandonată. Cauza abandonului – o treime bugetară, o treime birocratică și o treime geopolitică – nu mai are importanță. Acesta trebuie să fie un proiect integral asumat de UE, printr-o procedură simplificată și expeditivă.

Obsesia corupției nu mai poate opri progresul într-un domeniu strategic. Sub acoperirea actualelor proceduri de contractare a lucrărilor, concurența neloială în favoarea marilor companii occidentale înflorește. Risipa, cauzată de incompetență, neglijență sau rea credință trebuie combătută, dar nu pe seama progresului investițiilor. România va trebui să ceară Comisiei să inițieze proceduri care să se traducă în kilometri de infrastructuri de transport construite, iar nu doar în găinării orientale presupus evitate, pe care nimeni nu le poate măsura și care ascund, de fapt, sporirea oportunităților pentru marea corupție occidentală.

Odată traseele convenite, răspunderea principală pentru realizarea infrastructurilor în cauză trebuie să treacă pe umerii instituțiilor europene, iar nu pe aceia ai autorităților naționale, cu stabilirea obligației ca în oricare astfel de lucrări să fie implicate într-o proporție rezonabilă și firmele statului unde ele se realizează.

În același context, România ar fi interesată să urmărească stabilirea unui sistem de cooperare și integrare în bazinul Dunării (care nu figurează printre prioritățile anunțate de Guvern), de la izvoare la vărsare, inclusiv în perspectiva unei cooperări consolidate de-a lungul rutei fluviale formate de Dunăre, Mein și Rhin, adică de la Constanța la Rotterdam.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Rezultate VOT-QMagazine3

  1. În materia Justiției, Președinția română va trebui să asigure punerea în aplicare urgentă a rezoluțiilor PE care cer instituirea unui mecanism de supraveghere nediscriminatorie a conformității actului de justiție în toate statele membre și în fiecare dintre ele cu standardele și valorile europene, așa cum sunt ele consacrate în tratate. Acest mecanism urmează să înlocuiască actualul MCV, în prezent folosit numai în cazul României și Bulgariei, și care și-a pierdut suportul legal cu începere din 1 ianuarie 2010.

Fără niciun fel de reținere, folosind atuurile președinției (inclusiv pe cele legate de negocierea cadrului bugetar), România va trebui să ceară încetarea imediată a aplicării MCV și totodată să vegheze la fixarea reperelor și criteriilor noului mecanism, în așa fel încât pe prim plan să fie puse drepturile și libertățile cetățenilor europeni, astfel cum sunt ele definite în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Convenția Europeană a Drepturilor Fundamentale.

Transparența procedurii și cooperarea loială cu statele membre în aplicarea ei de către Comisia europeană se cer de asemenea asigurate.

  1. Cu privire la problemele spațiului Schengen, adică ale liberei circulații, ar fi de fixat două priorități: pe de parte, cooperarea loială a instituțiilor europene și a tuturor statelor membre cu statele pregătite să intre în spațiul de liberă circulație; pe de altă parte, adoptarea unei politici comune, de multă vreme în așteptare, în materia migrației și azilului, care să ofere problemei răspunsul unei viziuni europene diferite de cea proiectată în Pactul consolidat al ONU, semnat recent la Marrakesh, referitor la migrația globală.

Președinția română ar trebui să deschidă o dezbatere care la nevoie să meargă până la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, cu privire la atitudinile unor state membre, precum Olanda, care pentru a-și promova interesele economice blochează sub anumite pretexte, vădit aberante, aplicarea prevederilor din tratate privind extinderea obligatorie a spațiului de liberă circulație.

În același timp, este obligatorie stabilirea unei politici consolidate care să îmbine acțiunea pentru oprirea valurilor migratorii în țările de origine, prin ajutoare pentru dezvoltare transferate acolo și prin ajutoare pentru gestiunea crizelor de acolo, pe de o parte, cu programe de integrare socială și culturală în țările de destinație, pe de altă parte.

În afara unui regim juridic adecvat și uniform al azilului, se cer stabilite programe de sprijin pentru statele membre cele mai expuse fenomenului migratoriu, care să includă ajutorul financiar și cooperarea în sfera polițienească și a informațiilor.

Eventuala distribuire a imigranților în interiorul PE nu poate fi operată prin metode statistice, ci în funcție de necesitățile țărilor de primire și de capacitatea acestora de absorbție, atât sub aspect financiar și logistic, cât și sub aspect social și cultural.

  1. Este imperios necesar ca Președinția română să se adreseze și problemelor ținând de recrudescența mișcărilor extremiste, anarhiste, xenofobe și antisemite, în special a celor cu caracter neonazist, în spațiul european. Acestea fac parte dintre prioritățile oficiale ale Guvernului român, numai că ele figurează acolo mai mult ca formule de stil impuse de corectitudinea politică, decât ca valori de apărat prin mijloace concrete.

Solidaritatea europeană în combaterea acestor fenomene este absolut necesară. În context, pentru a se evita exploatarea politicianistă a confruntărilor dintre anarhiști și forțele de ordine naționale, o discuție cu privire la standardizarea măsurilor de poliție, astfel încât ele să nu fie disproporționate cu acțiunea care necesită a fi reprimată sau să nu aducă limitări nejustificate libertăților individuale, va fi util de inițiat.

În același sens, va trebui demarată construcția unui cadru legislativ care să combată răspândirea știrilor false și proliferarea limbajului violent prin internet, ca și folosirea internetului în scopul organizării de manifestări neautorizate sau chiar al unor acte de rebeliune împotriva sistemului constituțional al statelor membre. Președinția română poate avea un cuvânt greu de spus în această privință.

  1. România nu va prezida și Consiliul pentru politică externă, întrucât acesta este condus cu caracter permanent de Înaltul Reprezentant / Prim Vicepreședinte pentru politica externă și de securitate a UE. Ea va putea influența, totuși, prin folosirea pârghiilor din alte domenii, ajustarea acțiunii externe a UE în funcție de propriile sale priorități geopolitice.

Astfel,  trecerea Moldovei din categoria vecinilor în cea a candidaților la intrarea în UE și relansarea procesului de normalizare a situației din Ucraina prin amorsarea unor negocieri trilaterale între această țară, Rusia și UE, care să ducă la un pachet de aranjamente bazat pe nevoia definirii unei arhitecturi de securitate durabilă în Europa de Est, iar nu pe aceea a revenirii la status-quo ante, ar reprezenta două ținte esențiale în domeniu, pe lângă extinderea UE în Balcanii de Vest.

În același context România ar mai putea propune realizarea unei trilaterale UE-Rusia-Turcia, privind cooperarea în Marea Neagră bazată pe principiul titulescian al „Mării Negre ca mare a riveranilor”, și totodată o nouă abordare a relației UE-Israel,care să pună capăt anti-israelismului european actual și să fundamenteze un parteneriat strategic între cele două, inclusiv în lupta pentru combaterea terorismului globalizat și edificarea securității colective în Orientul Apropiat.

  1. În fine, România ar trebui să contribuie la declanșarea unui proces de reflecție cu privire la reforma instituțională și constituțională a UE, astfel încât actualul deficit democratic să fie depășit și crizele de identitate, de legitimitate, de încredere și de eficiență ale Uniunii să își găsească soluții juste, fezabile și durabile. Timiditatea, ipocrizia și cinismul, cu care precedentele președinții rotative, dominate de principalele puteri europene, au evitat problema sensibilă a reformării UE, trebuie devoalate și lăsate în urmă cu curaj și viziune de România. Altfel UE nu mai are viitor, iar Brexitul va fi urmat de o hemoragie de exit-uri care vor duce spre un nou război continental și mondial.

Citeşte şi: Adevăruri nespuse despre Viorica Dăncilă. Şi trist, şi sincer

Atingerea tuturor acestor ținte este, realist vorbind, imposibilă. Nici măcar o parte semnificativă din ele nu va putea fi lovită. Două lucruri sunt însă posibile și importante. În primul rând, vorbim despre definirea corectă a problemelor și declanșarea unui proces transformator fără de care nici măcar speranța nu și-ar mai găsi temeiuri. În al doilea rând, prin agregarea negocierilor referitoare la diferite teme și mobilizarea unor alianțe menite a le dirija în anumite direcții, România poate obține atuuri în sprijinul soluționării propriilor probleme pe care le are în cadrul UE. Iată o oportunitate care nu trebuie ratată!

Sursa: QMagazine.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.