Reteaua Corect
Stelian Tanase

O întrebare regală

Aflăm ca regina Elisabeta ll (pe care o admir fff mult) se va retrage in curind. Daca înțeleg bine va abdica in favoarea nepotului său, Wiliam. Asadar prințul Charles va fi sărit de la succesiune.

A așteptat decenii – ca mostenitor al coroanei- să ajunga pe tron, dar, cum vedem azi, nu a reușit. Regina Elisabeta ll a judecat altfel si a judecat înțelept. De altfel prințul Charles a dat o declarație în care se vede că s-a împacat cu ideea. „”Majestatea Sa a înțeles că Wiliams și Kate sunt viitorul. Ea și-a petrecut ultimii 65 de ani asigurându-se că Casa de Windsor va supraviețui și a văzut că Wiliams și Kate au energia necesară și anvergura de star pentru a duce mai departe această istorie în lumea modernă” 

In această împrejurare – dat fiind că prințul Charles deține deja proprietăți aici, că iubește Transilvania, că trage și dintr-o familie domnească valahă –  ar putea fi invitat să își stabilească reședința în România, sau măcar să petreacă lungi perioade de timp aici. În perspectivă ar putea ocupa și tronul. Să ne amintim că în 1866 și Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era un prinț străin.

Asta nu mă împiedică să îi urez regelui nostru Mihai sănătate și viață lungă – ca să ne înțelegem.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.