Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

O GAFĂ IMENSĂ A LUI GEOANĂ. CARE ÎNCĂ MAI E ȘEF LA NATO

Scris de Bogdan Tiberiu Iacob in 29 Mai 2023 la 11:19, in Politics. 699 vizualizari Intra in discutie Taguricumnat, gafa, geoana, NATO shortlinkhttp://crct.ro/nBoa

„Chiar și în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepție, deciziile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a transmis ieri Mircea Geoană, nr.2 în NATO, după condamnarea cumnatului său la 6 ani pentru corupție. Cumnat care se sustrage executării pedepsei prin dispariție.

Un comunicat de o gravitate incomensurabilă, prin cele două mesaje șocante transmise.

Imensa gafă a lui Mircea Geoană e că din luarea de poziție în favoarea cursului Justiției lipsește esențialul: apelul public la cumnatul său să se predea autorităților și să-și execute pedeapsa.
În loc de asta, avem un alt mesaj pentru Ionuț Costea: ”Stai liniștit pe unde oi fi, eu și Mihaela avem grijă de copii!”.

În absența respectivului apel la predare, putem vorbi de un soi de complicitate morală între șeful adjunct al NATO și infractorul fugit Ionuț Costea.

În rest, desigur, Mircea Geoană nu poate fi făcut responsabil de faptele grave ale cumnatului său, care a furat ani de-a rîndul cu șapte mîini.

Parcursurile lui Geoană și Costea au fost linii strict paralele, marcate din cînd în cînd de simple coincidențe și nimic mai mult.

Spre exemplu, în 1996, Geoană devenea ambasador la Washington, numit de PDSR, iar imediat după victoria țărăniștilor le trimitea o scrisoare de acum legendară, în care denunța ”cancerul social-democrat”. Cîteva zile mai tîrziu, cumnatul său, Ionuț Costea, devenit membru PNȚCD, era numit secretar de stat la Finanțe, unde a rezistat, surprinzător, în trei guverne cederiste consecutive, cu trei miniștri diferiți. În același interval, Geoană era cureaua de transmisie între Washington și noii prieteni din Est. O simplă coincidență.

În intervalul 2000-2004, cînd Geoană era ministru de Externe și potențial premier sub președinția lui Năstase, cumnatul Costea era numit director adjunct în cadrul BERD, ocupând această poziție până în anul 2004, când s-a reîntors în România la conducerea unor bănci locale. O simplă coincidență.

După căderea PSD de la putere, în 2005, cumnatul Costea dădea cu subsemnatul la Parchet, în scandalul conturilor a 60 de persoane, în cadrul unei anchete referitoare la modul de tranzacţionare a acţiunilor Rompetrol. Întîmplare.

În 2009, cînd PSD-ul condus de Geoană guverna România, cumnatul președintelui Senatului devenea președinte al băncii de stat Eximbank, cu un salariu de 25.000 de euro lunar, cel mai mare din România. Numirea avea loc la vreo două luni după alegeri și formarea alianței PSD-PDL. O lună mai tîrziu, ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Transelectrica, îl numea pe Costea și în consiliul de administrație. Simple coincidențe.

În toamnă, ascensiunea lui Costea devenea deja subiect de campanie electorală: „Am un sentiment de revoltă că s-a scăpat la EximBank, la dl Costea s-a scăpat. Nu e vorba numai de dl Costea. Într-o bancă a statului care trebuie să dea garanţii pentru operaţiuni de comerţ exterior se duce un domn politic acolo şi are circa 25.000 de euro salariu pe lună. Nu este posibil, când acea bancă este alimentată cu bani din bugetul de stat.” declara public președintele Traian Băsescu. Revolta sa fusese provocată de faptul că Eximbank fusese scoasă de sub regimul instituţiilor statului care se supuneau legii unice de salarizare a funcţionarilor publici. Simplă întîmplare.

O lună mai tîrziu, la dezbaterea prezidențială în trei, Băsescu-Antonescu-Geoană, cumnatul Costea era din nou subiect de atac politic, Crin Antonescu ridicînd problema numirii acestuia la Eximbank pe un salariu monstru. Geoană a dat un răspuns firav, constînd într-o contra-întrebare fără legătură cu tema.

În mai 2020, noul președinte al PSD, Victor Ponta, remarca, sarcastic, că din alianţa pe care PSD a avut-o cu PDL au mai rămas doi oameni în funcţii, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, şi cumnatul acestuia, Ionuţ Costea, directorul Eximbank. Simplă coincidență.

În 2012, numele lui Costea revenea în atenție în scandalul finanțării campaniei PSD de către magnatul Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro. În interceptările anchetatorilor, Niculae îi povestea pesedistului Bunea Stancu cum l-a refuzat în discuţiile despre o posibilă finanţare a campaniei PSD din 2009, pe Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană şi preşedinte al EximBank. Costea, pe traseul banilor pentru partidul cumnatului Geoană?
Exclus: coincidență!

Foarte interesant, în 2015 bubuia un mega-scandal în Elveția, odată cu anchetarea băncii HSBC Elveţia pentru spălare de bani de către Procuratura din Geneva. Cu acel prilej s-a aflat că la banca respectivă avea conturi şi Ionuț Costea, în perioada 1994 – 2000 – timp în care Geoană activase ca director în MAE și ambasador în SUA – neexistând date despre rulajul acestui cont, după cum relata Rise Project. O mică problemă, însă: potrivit regulamentelor BNR, până în anul 2005, cetățenii români cu reședința în România nu aveau voie să deschidă conturi în afara țării. Simple coincidențe!

Un an mai tîrziu, în scandalul Panama Papers aflam că de mai bine de 10 ani, Ionuţ Costea întreţinea cu taxe şi onorarii casa de avocatură Mossack Fonseca pentru a asigura anonimatul afacerilor sale, scriau jurnaliştii de la RISE Project. În mecanismul paravan erau angrenaţi consultanţi din Panama şi Geneva, iar afacerea avea în spate o înţelegere secretă între două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice şi în Canada. Comentariul sec al lui Geoană: ”Dacă cineva din România, indiferent de nume, a profitat de un aranjament pentru a plăti taxe mai puține, asta este viața, nu este vina nimănui”. Doar o întîmplare.

Vineri, Ionuț Costea a fost condamnat la 6 ani închisoare și confiscarea a milioane de euro pentru o activitate infracțională începută în 2005, pe cînd cumnatul său devenea președintele PSD, și derulată pînă în 2009, cînd Geoană era al doilea om în stat. Dar toate nu erau decît simple coincidențe.

Nicio legătură, deci, între ascensiunea politică a lui Geoană și cea financiară a fratelui soției sale, iar cei care au spus contrariul, Băsescu, Antonescu etc sunt malițioși.

Dincolo de asta, Ionuț Costea e la un pas să genereze o situație ”nostimă”: marele corupt va fi dat în urmărire internațională prin Interpol, în timp ce cumnatul său va gira pe mai departe conducerea NATO. Și va vorbi românilor, senin, eventual în campania prezidențială, despre importanța anticorupției. Măcar copiii lui Costea vor fi bine, însă. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.