Reteaua Corect
Petru Romosan

Noua mișcare a senatoarei Diana Șoșoacă?

Scris de Petru Romosan in 11 februarie 2024 la 11:56, in Politics. 651 vizualizari Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nCE4

Politica în România s-a pus în mișcare și începe să-și arate fața probabilă pe care o va avea în ultimele șase luni ale anului electoral 2024.

Comasări sau necomasări ale alegerilor, fuziuni sau uniuni ale unor partide ceva mai vechi, apariția unor partide noi, greve, proteste, manifestații, pamflete și înjurături, poate chiar bătăi, țipete și urlete, mult zgomot. Scena politică se va inflama până la insuportabil. Cine va rezista? Cine va câștiga? Va câștiga România măcar în ultimul ceas? Vor câștiga tot capitalurile străine prin slugile lor băștinase? Se va sparge în sfârșit Sistemul?

În societate produce cea mai aprinsă polemică. În media mainstream se vede prea puțin, aproape deloc. E vorba de doamna Diana Șoșoacă, președinta partidului Șoșoacă (sau SOS, mă rog) și de mișcarea ei națională, de multe ori ultra (și totuși nu pare deocamdată o nouă mișcare legionară!) Deși, deși... Diana Șoșoacă și mișcarea ei avansează deocamdată mascat. O „ecranează" cel mai bine George Simion și AUR-ul său. Și totuși Diana Șoșoacă se mișcă! Se întâmplă lucruri, chestii... Chiar dacă mas-media se face că nu le observă sau pur și simplu nu le vede din cauza banilor care îi vin de la establisment.

Revista „Certitudinea" a domnului Miron Manega pare să fi ajuns la maturitate. O maturitate curat națională. Zilele trecute am primit, pe căi lăturalnice, două texte importante publicate de „Certitudinea" și ignorate de mainstream. Mai întâi un pamflet consistent la adresa lui Ion Cristoiu, semnat de directorul publicației: „Cine-i drona sistemului: Diana Șoșoacă sau Ion Cristoiu?" Întrebare bine pusă pentru că domnul Ion Cristoiu cam este o dronă a sistemului (a tuturor sistemelor) de mai bine de treizeci de ani. Poate chiar de vreo cincizeci de ani. Exprimarea hazardată a „Maestrului", l-a luat talentul literar pe dinainte, l-a băgat bine în gura „naționalilor". De multe ori când vorbim despre alții vorbim de fapt despre noi înșine. De citit neapărat.

Dar dincolo de polemici, unele mai agresive cum e atacul la Ion Cristoiu, Certitudinea ne anunță constituirea sau reconstituirea unui „Grup pentru România", care pare a fi adevăratul nucleu al partidului doamnei Diana Șoșoacă. Poate chiar partidul ei prezidențiabil. „Grupul pentru România" a lansat deja două comunicate către țară foarte dense în care conceptul politic e bine strunit.

Cităm din primul comunicat: „Cetățeni, Suntem un grup de români preocupați și îngrijorați de situația în care a ajuns România după 34 de ani de la alungarea lui Ceușescu. Ne-am adunat în acest grup pentru a ieși din fundătura în care am fost împinși de stăpânii ilegitimi ai României cu scopul de a ne jefui țara și de a bloca încercările de rezistență națională. Suntem obligați să ajutăm țari și popoare străine, în dauna poporului român. Suntem obligați să promovăm interesele economice, cu deosebire agricole, ale unor companii și state străine, sacrificând firavele întreprinderi, afacerile mici și mijlocii ale românilor. Dușmănia impusă românilor împotriva Rusiei aduce țării riscuri mari de securitate, chiar un pericol de război, imposibil de gestionat. Distrugerile economice din România euro-atlantică au depășit cu mult pierderile suferite de România în timpul celor două războaie mondiale la un loc, de inundațiile catastrofale din anii 1970 și 1975 și cutremurul din 1977. De 34 de ani mergem înainte coborând spre un dezastru economic. Patrioții români care doresc să-și slujească patria sunt opriți să o facă! Se promovează o poliție politică represivă, îndreptată în principal împotriva naționalismului românesc curat" (certitudinea.com) Etc, etc, etc. Citiți și dați mai departe... Programul e realmente foarte „tare", hard. Comunicatul nr. 1 din Certitudinea merită citit cu atenție și luat foarte în serios. Avem de-a face cu un veritabil proiect de țară bine structurat.

Din cine e compus „Grupul pentru România"? Din câte am putut să înțeleg din acest nucleu al unui viitor partid politic ar face parte: Florian Colceag, Dan Puric, Magda Ursache, Florin Zamfirescu, Marian Munteanu, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Miron Manega, Dorel Vișan, Nae Georgescu, care sunt anunțați și în calitate de colaboratori ai publicației Certitudinea. Mai fac probabil parte din același grup și Corvin Lupu, Cristian Troncotă, Ilie Bădescu, Ioan Roșca și încă destui alții. Alte liste sunt mult mai extinse dar deocamdată nu e deloc clar din cine e compus realmente grupul, think-tank-ul. Și „Grupul pentru România", la fel ca Diana Șoșoacă, avansează mascat, prudent. Dar opțiunile lor sunt clare. Și aceste opțiuni au cu ce surprinde clasa noastră politică folclorică, incompetentă, coruptă, combinagie, trasă cu sfori.

În Comunicatul nr. 2 „Grupul" ne previne: [...] "Grupul pentru România sprijină supremația suveranității națiunii române și se opune globalismului distrugător al națiunilor. Politica globalistă din sfera de influență euro-atlantică a alunecat pe panta neo-marxismului și a promovării unor forme de viață cu care cultura, religia și civilizația tradițională românească nu sunt compatibile. Ne referim la promovarea LGBTQ-ului, la încercările insistente de creare a „omului european" și a „omului mondial", rupt de culturi și civilizații tradiționale, la primatul minorităților de toate felurile în fața majorităților, la politica de înlocuire a multor milioane de români atrași în Occident cu alte milioane de imigranți din Asia și Africa, având obiceiuri, cultură, educație, religie diferite, neasimilabili. [...] GpR susține promovarea unei legislații care să conducă la lustrația celor care au contribuit la distrugerea post-decembristă a României" (certitudinea.com).

„Certitudinea" nu lasă niciunde să se înțeleagă că think-tank-ul „Grupul pentru România" se poate transforma sau poate integra un partid politic. Dar apropierea publică a domnilor Miron Manega și Florian Colceag de senatoarea Diana Șoșoacă ne lasă să facem presupuneri. Vor candida membrii „Grupului" pe listele Doamnei Șoșoacă? Foarte probabil. Programul politic al „Grupului pentru România", proiectul lor de țară nu pare compatibil cu programul AUR, evident mai moderat.

Câte procente are realmente Mircea Geoană dincolo de interminabilele sondaje comandate? Candidează de fapt din partea NATO - este doar secretar adjunct NATO? Fuzionează până la urmă PSD cu PNL întorcându-se la partidul unic din care au venit? Ciucă și Ciolacu sunt deja Lolek și Bolek. Pe fond de sărăcie, chiar de mizerie, de dezastru, scena politică e cu adevărat jalnică. Cei care au furat, au mințit, au vândut în ultimii peste treizeci de ani vor să o facă în continuare, cu tupeu și nesimțire. Au strâns destui bani și pot „investi" într-o nouă campanie electorală. În imagine goală.

Dar ceva se mișcă dincolo de media mainstream. Ceva care se anunță mult mai tranșant. Poate chiar periculos! Va înlocui „mișcarea" Dianei Șoșoacă în parlament unul sau chiar două din partidele establismentului: PNL, PSD, Alianța de Dreapta, UDMR? Vor fi înlocuiți neoliberalii și globaliștii de strânsură de naționaliști și suveraniști?

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.