Reteaua Corect

North Stream 2: Proiectul ruso-german împarte în două Europa

Germania şi Rusia vor duce la bun sfârşit proiectul gazoductului North Stream 2 chiar cu riscul de a divide Uniunea Europeană (UE) şi în pofida opoziţiei acerbe a SUA, scrie România Liberă.

Proiectul de construcţie a gazoductului în lungime de 1.200 km va fi realizat de Gazprom împreună cu firme din Germania şi Franţa. Gazele naturale vor fi transportate din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice. Valoarea estimată a construcţiei, până în acest moment, este de 9,5 miliarde de euro.

North Stream 2 vine în completarea actualului sistem de conducte Nord Stream amplasat în Marea Baltică, prin care grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei.

Acordul pentru realizarea North Stream 2 a fost semnat în 2015 între Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie. Proiectul presupune construcţia a încă două conducte în lungime de 1.200 km, pe lângă cele două deja existente. Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârşitul acestui an. Odată terminat, North Stream 2 va transporta până la 110 miliarde de metri cubi pe an. Gazele vor ajunge direct în Germania prin Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conform cotidianului conservator german Die Welt, “North Stream 2 va transforma Germania în principalul distribuitor al gazului rusesc în Europa”. „Acest lucru are sens din punct de vedere economic, dar efectele negative politice vor fi semnificative: Moscova îşi va întări puterea, în timp ce neîncrederea statelor central şi est-europene faţă de Germania va spori”, scrie publicaţia.

 

Parlamentul European nu a dat încă undă verde

Parlamentul European s-a opus până acum proiectului North Stream 2, în forma dorită de Germania, adică fără a se supune Directivei europene în domeniul gazelor naturale. În pofida opoziţiei Berlinului de a se modifica legislaţia, miercuri, 13 februarie a.c., Preşedinţia României la Consiliul UE a anunţat că “a avansat într-un timp-record revizuirea Directivei privind gazele naturale, ajungând marţi seară la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European. Acest acord provizoriu va fi înaintat reprezentanţilor statelor membre în Consiliul UE pentru aprobare. Preşedinţia României la Consiliul UE a avut un rol crucial în aceste negocieri care aduc garanţii că regulile Uniunii Energetice se vor aplica şi în cazul conductelor de gaze către şi din ţările terţe”, a precizat sursa citată.

Cele 28 de state membre ale UE au ajuns încă de vinerea trecută la un acord în ceea ce priveşte revizuirea reglementărilor europene în domeniul transportului gazelor naturale, care vizează în special proiectul gazoductului North Stream 2, pe baza unei soluţii de compromis avansate de Franţa şi Germania, a transmis AFP, citând surse diplomatice.

Pasul următor va fi demararea negocierilor cu Parlamentul European pentru revizuirea Directivei, lucru pe care Germania a încercat să îl evite. Scopul modificărilor este aplicarea regulilor de pe piaţa comună a energiei şi gazoductelor cu punct de plecare în ţări terţe. Este vorba în principal despre transparenţa preţurilor, accesul terţilor la infrastructură şi separarea activităţilor între furnizorii de gaze şi gestionării infrastructurilor, reguli pe care proiectul North Stream 2 nu le respectă în prezent.

„Am ajuns la un acord care nu a fost posibil decât graţie cooperării strânse între Franţa şi Germania, sub preşedinţia română a Consiliului UE”, a declarat cancelarul german Angela Merkel într-o conferinţă de presă organizată la Berlin.

 

Rusia, marele câştigător al proiectului

Dacă Germania va avea avantaje clare de pe urma North Stream 2, în special prin preţurile mai mici la gaze, dar şi prin diversificarea surselor de aprovizionare, Rusia a tras, însă, “potul cel mare”. Potrivit estimărilor oficiale, North Stream 2 va aduce pentru Rusia 51.000 de noi locuri de muncă şi tarife atractive de transport al gazelor în inima UE. Mai important, însă, e faptul că actualul coridor nordic de transport al gazelor va fi cu 2.000 km mai scurt şi mult mai eficient decât orice rută alternativă.

Totodată, coasta baltică se va dezvolta economic, cu efecte pozitive atât asupra comunităţilor locale, cât şi a industriei. Analişti politici germani, citaţi de DPA, au declarat că adevăratul câştig al Rusiei, dincolo de aspectele economice, este acela că îşi va întări puterea în Europa printr-un mai mare control asupra alimentării cu energie.

 

Ce se presupune că va câştiga Europa

Potrivit studiului de impact al proiectului, North Stream 2 va crea 31.000 de locuri de muncă în UE şi va contribui cu 5 miliarde de euro la Produsul Intern Brut al comunităţii europene. Totodată, se estimează că preţul de vânzare al gazelor în UE va scădea cu până la 13% începând de anul viitor, după darea în folosinţă a noului gazoduct. Un alt aspect benefic invocat este acela că emisiile de carbon rezultate de pe urma gazelor naturale sunt cu 50% mai reduse faţă de cele ale cărbunelui, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea efectelor climatice.

În total, vor rezulta 82.000 de locuri de muncă create de North Stream 2 în UE şi Rusia în acest an.

 

Statele baltice şi cele est-europene, principalii opozanţi

Proiectul gazoductului este criticat sever nu doar de Polonia, Ucraina şi ţările baltice, ci chiar şi de conservatorii germani. Cotidianul Die Welt a scris, zilele trecute, că „Germania şi Rusia vor fi principalii câştigători, în timp ce pierzătorii vor fi Polonia, Ucraina şi toate acele ţări din Europa care au îngrijorări justificate privind securitatea şi vor să limiteze, nu să încurajeze, dorinţa Rusiei de agresiune”.

În opinia liderilor ţărilor care se opun, North Stream 2 pune în discuţie independenţa energetică a UE şi securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Europei. Până la compromisul făcut cu Germania, şi Franţa s-a opus acestui proiect, căutând avantaje pe care, probabil, le-a atins după negocieri. În orice caz, North Stream 2 a reuşit să împartă Europa în două: statele est-europene pe de o parte şi cele vestice, în special Germania, de partea cealaltă. Cancelarul Angela Merkel a subliniat recent la Bratislava, unde s-a întâlnit cu liderii ţărilor din Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria), că Germania nu va deveni dependentă de gazele ruseşti din cauza North Stream 2. Ea a subliniat că Ucraina trebuie să rămână o ţară de tranzit pentru gazele livrate de Rusia.

 

Trump ameninţă cu sancţiuni firmele implicate

Preşedintele american, Donald Trump, a criticat proiectul în repetate rânduri, iar luna trecută administraţia de la Washington a trimis o scrisoare companiilor germane implicate în construcţia gazoductului, ameninţându-le cu sancţiuni. Vara trecută, Trump a acuzat Germania că este “prizonieră” a Rusiei din cauza dependenţei faţă de gazele naturale şi a cerut oficialilor de la Berlin să renunţe la gazoductul North Stream 2.   

 

Ce spune Vladimir Putin despre Nord Stream 2

„Germania este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Rusiei în ceea ce priveşte comerţul. În mod deosebit, cooperăm în sectorul energiei. (…) Consumul de gaze ruseşti creşte constant în Germania.Vreau să subliniez că North Stream 2 este un proiect strict economic. Nu înseamnă că tranzitul de gaz prin Ucraina se va opri.”

 

MONOPOL. „Germania vrea să domine România“

Analistul politic Adrian Severin, fost ministru de Externe, consideră că în acest moment “trebuie să refuzăm monopolul ruso–german“.

„Trebuie să avem acces la sursa rusă de gaz, dar și la alți furnizori. Sunt necesare și alte trasee, prin sudul Europei, care să vină din Turcia și din Asia Centrală. România are resurse proprii și ar putea, eventual, să se dispenseze de gazul rusesc. Dar un monopol ruso-german în domeniul energiei ar face ca statele UE să fie dominate din punct de vedere politic, prin manipularea robinetului de gaz. Uniunea Europeană este divizată cu privire la acest subiect. Noul gazoduct este dorit de Germania și de sateliții ei, cum ar fi Austria și Olanda.

Franța s-ar acomoda cu acest proiect, dar el este respins de Polonia și de țările baltice. Importanța geopolitică a Ucrainei va scădea, dar astfel va scădea și interesul marilor puteri de a o domina. Ținând cont de raportul de forțe din UE, nu cred că se poate obține modificarea proiectului. În această chestiune delicată, România s-a descurcat foarte bine. Ne putem însă aștepta la măsuri de retorsiune, ni se va aminti că UE este nemulțumită de situația din România, dar în contextul în care Germania este nemulțumită de poziția României asupra gazoductului ruso-german. Germania dorește să domine România, în defavoarea românilor.“ 

Implicaţiile North Stream 2 în geopolitica Europei

În prezent, alimentarea Europei cu gaze ruseşti (circa 30% din consumul acesteia) se face prin conductele cu o capacitate de circa 120 miliarde metri cubi (mldmc), dar pe care mai trec doar circa 50 mmc, care tranzitează Ucraina şi alte state est şi central-europene şi prin North Stream 1, pus în funcţiune în 2011 şi 2013 şi ajuns după 2016, când i-au fost ridicate interdicţiile de a funcţiona cu numai 50% din capacitate, la circa 93% din capacitatea de 55 mldmc.

Celor două li se adaugă anul acesta North Stream 2, un proiect cel puţin la fel de discutat şi contestat ca şi fratele său NS1 (comparat în 2006, de ministrul de Externe al Poloniei, Radoslav Sidorski cu pactul Molotov-Ribbentrop), perceput de mulţi ca o cale de divizare a Europei şi mijloc de şantaj din partea Rusiei. Unii comentatori au mers chiar până la prezicerea că NS2 va ridica o nouă cortină de fier între statele din vestul şi din estul Europei. O altă obiecţie a fost cea legată de soarta Ucrainei după intrarea în funcţiune a acestor noi conducte. În cele ce urmează mă voi referi la fiecare.

NS2 are 1200 km prin Marea Baltică, costă circa 9,5 miliarde euro, este construit de Gazprom şi este co-finanţat de un consorţiu de 5 mari companii europene: Uniper şi Wintershall (Germania), OMV (Austria), Royal Dutch Shell (anglo-olandeză) şi Engie (Franţa). NS2 este integral proprietatea Gazprom prin compania North Stream 2 AG, care suportă 50% din costuri, în timp ce cei cinci suportă câte 10%.

Proiectul a fost contestat de state est şi central-europene: Ucraina, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, de UE şi de Statele Unite. Pe parcurs şi-au exprimat opoziţia sau îndoieli Suedia, Finlanda, Danemarca. În acest moment, o mare parte dintre cei de mai sus s-au repliat pe alte poziţii.

România a fost una dintre cele 8 state semnatare în 2016 ale unei scrisori de opoziţie la NS2, adresată preşedintelui Comisiei Europene. În 2018 a anunţat intenţia de a bloca proiectul şi, odată preluat dosarul gazoductului de la preşedinţia austriacă (care evident nu a avut niciun interes în a-l bloca), preşedinţia românească a Consiliului UE a propus în ianuarie, ca noţiunea de „interconector“ de gaze naturale să se aplice şi conductelor ce leagă reţelele de transport de gaze naturale din interiorul UE, de un furnizor din afara UE, o modificare ce ar bloca pentru o perioadă nedeterminată proiectul, chiar cu posibilitatea de blocare definitivă, funcţie de alţi factori conjucturali.

Germania, Austria şi Olanda s-au opus, Franţa s-a trezit brusc că are ezitări, chiar probleme de conştiinţă europeană, folosind prilejul pentru a obţine alte avantaje, dar a căzut repede la pace cu Germania. Merkel i-a sunat pe Iohannis şi Dăncilă, iar România s-a trezit (vorbind) singură. Dar asupra României în contextul acestui proiect voi reveni la finalul acestei analize.

 

Este NS2 necesar economic, sau doar pentru ambiţii politice? 

Discuţiile pe acest segment sunt destul de complicate şi, adesea foarte tehnice. S-a sus-
ţinut că NS2 nu e necesar în condiţiile în care consumul de gaze a scăzut între 2010 şi 2015, şi în perspectiva diminuării masive spre 2040 şi că el este, de fapt, o pârghie pentru mai multă putere în Europa a Rusiei şi Germaniei, fie separate, fie prin refacerea vechii axe geopolitice a lui Bismarck, Berlin-Moscova, mai avantajoasă pentru Germania decât NATO. În felul acesta, SUA, ultimul ocupant al Germaniei de după război, ar fi scoase nu numai din acest stat, ci chiar din Europa.

Concret, căderea de preţ dintre 2010 şi 2015 se datorează crizei financiare şi întoarcerii către cărbune. Dar, acordul pe mediu de la Paris din 2015 înseamnă un viitor sumbru pentru cărbune. Unele state europene au în vedere stoparea folosirii cărbunelui, altele reducerea la un nivel nesemnificativ.

În timp ce previziunile vorbesc de o creştere a necesarului de gaze al Europei de până la 610 mmc în perspectiva anului 2040, producţia europeană scade. Din 2005 Marea Britanie consumă mai mult gaz decât produce, iar în 2020 se preconizează un import de 70-75% din necesar. Din cauza politicilor „verzi“, Franţa trebuie să-şi dezafecteze centrale nucleare şi să înlocuiască 50% din producţia acestora până în 2025. Germania, care stă cel mai mult pe cărbune (37%), va urma acelaşi curs şi trebuie să-şi închidă, tot la presiunile „verzilor“, singura centrală nucleară, până în 2023. Olanda a avut vârful de producţie de gaze în 2007-2008 şi va deveni importator net în circa 15 ani. Norvegia, a cărei producţie scade, de asemenea, a afirmat că noul gazoduct va diversifica importurile europene de gaze şi va spori securitatea energetică a Europei.

Un alt contraargument mult vehiculat, cel al dependenţei de o singură sursă şi deci a nevoii de diversificare, se dovedeşte nesusţinut de date la o simplă analiză. În acest moment, Europa are unul dintre cele mai diversificate sisteme de producere a energiei luând în calcul, pe lângă carbune, combustibil nuclear, gaze şi petrol, energia regenerabilă şi gazele lichefiate (LNG). S-a construit deja o reţea importantă de terminale LNG în 12 state europene, care pot asigura regazificarea a circa 250 mldmc de gaze, adică peste 40% din nevoile Europei, dar care este folosită la doar 25% din capacitate. Chiar Germania are în proiect un terminal de până la 5-8 mldmc. Problema LNG-ului, asupra căruia voi reveni în discuţia despre interesele SUA, este preţul lui mai ridicat cu peste 20%, în condiţiile unei slabe creşteri economice a continentului, şi infrastructura de transport insuficientă de la terminalele de descărcare.

 

Cine profită

În general, toate analizele dau ca principali profitori ai acestui proiect Rusia şi Germania. Sunt destule abordări, la nivel european, care văd un beneficiu pentru Europa de Vest în totalitate.

Pentru Rusia a vinde mai multe hidrocarburi înseamnă dezvoltare economică, cu tot restul de consecinţe interne, şi o poziţie mai bună în lume. Din 1998, economia Rusiei, dependentă încă de acestea, aproape s-a triplat cu ajutorul celor circa 4 trilioane de dolari aduşi de exportul de hidrocarburi. O economie mai puternică sprijină şi ambiţiile geopolitice legate de o viziune multipolară a lumii. Energia este şi interfaţa principală a relaţiilor internaţionale ale Rusiei. Petrolul şi gazele reprezintă 60% din exporturi şi ele sunt formula de plată a multor importuri. Investiţiile ruseşti din multe state europene sunt susţinute tot de acest sector.

Un alt avantaj important economic, dar și strategic, este cel al ocolirii Ucrainei prin reducerea progresivă a volumului pompat prin conductele clasice şi deci a lipsirii acesteia de taxele de tranzitare care încă reprezintă circa 3% din produsul intern brut. Rusia va lipsi Ucraina de un atu important pe piața energetică europeană, chestiune care o diminuează dpdv strategic în conflictul cu vecinul de la Răsărit.

Germania, la rândul ei devine principalul hub de gaze al Europei şi deci principalul distribuitor de gaze cu toate avantajele cumpărării la un preţ mic şi revânzării la un altul. Evident că, dincolo de declaraţiile oficialilor nemţi că NS2 este doar un proiect comercial, şi Germania are în vedere dimensiunea sa politică, poziţia sa dominantă în Europa va fi nu numai întărită, dar va deveni covârșitoare.

Europa de Vest în general are la îndemână o sursă ieftină de energie cu care îşi poate păstra şi spori competitivitatea pe piaţa mondială, lucru imposibil în cazul LNG-ului. Un alt segment care are de câştigat, este format din cele peste 670 de firme din 25 de state europene implicate în construirea gazoductului.

Evident, beneficiare directe sunt cele cinci mari companii partenere cu Gazprom. E amintit faptul că Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, a fost ridicat de Rusia la rangul de șef al consiliului directorilor Rosneft la mijlocul anului 2017, după pierderea alegerilor din 2005 el fiind numit șeful consiliului directorilor consorțiului Gazprom, cel care a construit gazoductul Nord Stream.

 

Marilena Dan, Paul Ghițiu, Mihai Diac

Sursa: România Liberă

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.