Reteaua Corect
Adrian Nastase

'Normalitatea' lui Iohannis nu a durat nici 24 de ore

Adeseori mi s-a reprosat o anumită naivitate. E posibil. Poate si pentru că nu imi plac conflictele si nu mă hrănesc din ură sau din răzbunări. Am mers aseară la Cotroceni sperând că Iohannis a incheiat retorica de război impotriva a 3 milioane de români (poate si a altora) care au votat candidatul PSD. Se pare că discursul său a fost, de fapt, un discurs pentru corpul diplomatic aflat acolo. Prezent insă la o intâlnire cu parlamentarii liberali (in ce calitate? presedinte al TUTUROR românilor?), Iohannis a declarat că se va implica pentru a realiza, intr-un an de zile, „o Românie fără PSD”.

„Adversarul nostru din ultima vreme a fost PSD (poate vorbi presedintele României despre „adversarul nostru”? – n.b.). Un PSD care a încasat-o (oare presedintele României poate folosi un astfel de limbaj? n.b.) de trei ori în acest an, dar cred că este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial. PSD are un număr imens de parlamentari, are un număr imens de primari, de președinți de CJ și ca atare ne bucurăm de această victorie, dar autosuficiența după această victorie ar fi cea mai mare greșeală pentru PNL („ne bucurăm de victorie” – această formulare putea fi folosită de presedintele PNL. Iohannis arată, in continuare, că nu poate fi presedintele tuturor romanilor, maghiarilor, sasilor, secuilor etc. n.b.). Avem în continuare alegeri și aștept de la PNL și de la noul guvern Ludovic Orban, care face o treabă foarte bună, la o implicare totală în așa fel încât la sfârșitul anului 2020 să putem să oferim românilor ceea ce își doresc: o Românie fără PSD”.

Acest indemn al lui Iohannis este o declaratie de război impotriva Partidului Social Democrat, a Constutiei României si a regimului democratic din tara noastră. El este incalificabil si el trebuie tratat cu toată seriozitatea de către conducerea PSD, de către parlamentarii,  primarii, consilierii, presedintii de consilii desemnati democratic de către alegătorii români.

Mi se pare inadmisibilă această conduită si cred că ea va trebui sanctionată atât in tară cât si la institutiile europene.

La PSD, ar trebui lăsate deoparte orgoliile si ar trebui strânse rândurile pentru a găsi cele mai bune formule de a răspunde acestui atac „mârsav” la adresa fundamentului statului de drept din România.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.