"Este inadmisibil ca 200 de milioane de cetateni europeni, printre care si cei peste 20 de milioane de romani, sa nu fie in nici un fel reprezentati la nivelul conducerii acestui serviciu. Cum pot fi impartite echitabil 5 posturi la 21 de state? Este o intrebare retorica la care statele cu traditie in Uniunea Europeana refuza sa raspunda, pentru ca nu doresc aplicarea criteriului geografic in acest caz. M-am abtinut de la vot pentru ca nu am dorit sa legiferam o astfel de nedreptate", a declarat vicepresedinta Subcomisiei pentru Securitate si Aparare a PE, Norica Nicolai.
Raportul care reglementeaza infiintarea SEAE, in special cel privind modificarea statutului functionarilor europeni, a fost votat in plenul de la Strasbourg cu 513 voturi pentru, 51 impotriva si 98 de abtineri.
Dupa cum aminteste NewsIn, presedintele Comisiei de politica externa din Senat, Titus Corlatean, i-a solicitat zilele trecute Inaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externa, Catherine Ahton, sa asigure reprezentarea echilibrata a tuturor statelor membre in pozitiile cheie ale SEAE, iar aceasta si-a luat angajamentul sa rezolve aceasta situatie.
(I. B.)
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.