Reteaua Corect

Nimic despre Iohannis și Grupul Etnic German?

Funcționează Omerta. Acest subiect extrem de grav a devenit tabu. Cu alte cuvinte, există o cvasi-interdicție, la care din păcate se pretează toate televiziunile de știri, în a dezbate un caz de o gravitate maximă. Cel mai mare schelet căzut din dulapul lui Iohannis.

Este vorba de legăturile, demonstrate prin documente oficiale, dintre organizația nazistă criminală scoasă în afara legii Grupul Etnic German din al Doiea Război Mondial și Forumul Democatic al Germanilor din România, întemeiat și condus de Klaus Iohannis după 1989. Concret, Iohannis a solicitat din partea judecătoriei Municipiului Sibiu, al cărui primar era, ca FDGR să devin succesorul în toate dreptruile al organizației criminale. Iar succesor în toate drepturile înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât și recunoașterea între altele a filiației ideologice. Pe lângă toate celelalte ținte ale succesiunii.

O explicație a instituirii acestei legi a tăcerii poate fi și complicitatea la cel mai înalt nivel a PSD. Care, prin premierul său la acea vreme, Adrian Năstase, a bătut palma cu Iohannis și a semnat un protocol, prin care această succesiune a fost pusă în operă în forma ei materială.

Iată însă că Liviu Pleșoianu ne trimite câteva secvențe pe care le preluăm ale unei dezbateri excepționale de la Realitatea TV, având această temă. Culmea este că invitatul special, analistul Radu Golban dialoghează pe acest subiect exploziv chiar cu Rareș Bogdan, devenit ulterior unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Klaus Iohannis.

VIDEO-ul poate fi urmărit AICI

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.