Reteaua Corect
Tesu Solomovici

Netanyahu în America. Un acord istoric Israel-Arabia Saudită?

Scris de Tesu Solomovici in 25 septembrie 2023 la 10:56, in Politics. 443 vizualizari Intra in discutie Taguriacord, america, arabia saudita, Casa Alba, israel, netanyahu, onu shortlinkhttp://crct.ro/nBXw

Nouă luni a așteptat prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu, după ce a câștigat alegerile, ca să se întâlnească cu președintele american Joe Biden. Tot amănând întâlnirea oficială de la Casa Albă, Biden își exprima astfel nemulțumirea față de politica guvernului israelian în domeniul justiției. Sesiunea ONU le-a prilejuit celor doi lideri întâlnirea mult dorită de Netanyahu, și chiar dacă ea nu a avut loc la Casa Albă, se poate presupune că premierul israelian va reveni acasă, mulțumit.

                În săptămâna petrecută în Statele Unite, alături de soția sa, Sara, s-a silit să nu-i vadă și să nu-i audă pe demonstranții protestatari israelieni și americani. În discuția avută cu președintele Biden, de la tribuna ONU și în interviurile cu mass-media americană Netanyahu a adus în atenția lumii un posibil acord istoric cu Arabia Saudită. 

               A programat și o întâlnire cu Elon Musk, miliardarul dubios, nu prea iubitor de evrei, și cu evreul ucrainean Zelenski, nu prea iubitor de Israel, care continuă să refuze să-i dea armament sofisticat.

             Partea importantă a călătoriei sale în Statele Unite a fost întâlnirea cu mass-media americană. Netanyahu e considerat un maestru al domeniului, engleza sa perfectă, și o experiență acumulată de-a lungul câtorva decenii de lupte politice și mediatice, îl fac un interlocutor atractiv și căutat. În interviurile acordate, el promovează politiciile țării, dar și pe cele personale. Ciudat însă, în ultima vreme Netanyahu a refuzat interviurile în presa israeliană. Care nu prea se arată „miloasă” cu el. Cu totul altfel s-a comportat Netanyahu cu ziariștii în Statele Unite. Interviurile au abundat.

            Presa ebraică citează pe larg interviul acordat CNN.  Cotidianul ebraic „Yediot Aharonot” (Ultimele știri) subliniază că Netanyahu a evitat să răspundă la o întrebare referitoare la „nuclerizarea” Arabiei Saudite. Acordul istoric Israel-Arabia Saudită ar putea prevedea dreptul saudiților de a îmbogăți uraniumul pe teritoriul lor, la care însă numeroși responsabili israelieni, din coaliție și opoziție, se opun vehement.

            „Sunt mari probleme în Arabia Saudită. Este o problemă complicată", a răspuns prudent Netanyahu, dar, se știe, că tot el a instruit oficialii israelieni de securitate și industrie nucleară să coopereze cu Statele Unite în negocierea unui compromis care ar permite saudiților să devină a doua țară care îmbogățește uraniu în Orientul Mijlociu.

 

                  Vrând-nevrând, Netanyahu a fost nevoit să vorbească și despre palestinieni. Va trebui să facă mari concesii palestinienilor? Va face, chiair dacă partenerii de coaliție guvernamentală îi vor pune piedici.  „Cred că oamenii nu înțeleg cum funcționează sistemul nostru, a declarat el intervievatorului Caitlin Collins, Nu eu m-am alăturat coaliției guvernamentale, ci coaliția mi s-a alăturat mie. Ei vorbesc și vorbesc, dar asta e politica. Cred că atunci când ajungem la etapa de decizie – și toată lumea vede "pachetul complet" – cred că există șanse foarte mari ca toată lumea să se alăture. Am avut o ședință de cabinet acum câteva săptămâni și le-am spus că politica noastră este de a preveni prăbușirea Autorității Palestiniene - și am avut un vot de 10 persoane, 8 au votat cu mine, unul s-a opus și unul s-a abținut. Și cred că și aici vom primi un sprijin puternic pentru Israel din partea dreptei, a stângii și a comunității internaționale".

                Întrebat dacă ar fi dispus să rupă coaliția, ca să realizeze acordul cu Arabia Saudită, Netanyahu a răspuns sibilinic: „Nu cred că va fi nevoie. Întrebarea este dacă voi decide să merg până la capăt. Testul final este dacă eu și partidul meu credem că acest lucru servește intereselor Israelului".

                   Netanyahu a fost aplaudat când a declarat optimist că „suntem în pragul unei păci istorice” și că a apărut o „fereastra de oportunitate pentru realizarea unui acord", dar, tot el a adăugat ceva mai pesimist că   nu există nicio asigurare că Statele Unite, Arabia Saudită și Israelul vor reuși să ajungă la momentul istoric al semnării unei păci istorice. S-ar putea ca eforturile lor să eșueze și, potrivit lui Netanyahu, dacă acest lucru nu se întâmplă în "lunile următoare", ar putea fi chiar amânat pentru câțiva ani. Aceasta în pofida declarațiilor senzaționale ale prințului moștenitor al Arabiei Saudite, (cu fiecare zi ne apropiem de un acord”), președintelui Joe Biden și prim-ministrului Beniamin Netanyahu. Obstacole nu lipsesc, și între ele, cele mai letale. fiind „problema palestiniană”, ambiția Arabiei Saudite de a deveni o putere nucleară, și partidele extremiste de dreapta din coaliția guvernamentală.          

                    Cotidianul ebraic „Yediot Aharonot” susține că „judecând după declarațiile recente ale celor trei lideri, se pare că Israelul și Arabia Saudită nu au fost niciodată atât de aproape de normalizare. Se pare că cei trei lideri nu au fost niciodată atât de hotărâți să ajungă la un acord, fiecare din motivele sale. Biden are nevoie de o realizare majoră de politică externă înainte de alegerile prezidențiale, Netanyahu năzuiește să lase în urmă o moștenire, o realizare diplomatică semnificativă care să le reamintească israelienilor că "numai Netanyahu poate", iar bin Salman vrea să realizeze un program nuclear civil și un acord de apărare care să asigure că, dacă Iranul atacă Arabia Saudită, Statele Unite vor veni în apărarea sa.

                            Primul care critică dur politica „îngăduitoare” a lui Netanyahu față de planurile nucleare ale saudiților și se opune îmbogățirii uraniului în Arabia Saudită  e liderul opoziției israeliene Yair Lapid. Acesta îl acuză pe Netanyahu că „este disperat după o realizare politică”  și că lansarea oficială de către prințul moștenitor al Arabiei Saudite a cursei nucleare în Orientul Mijlociu  e extrem de peiculoasă pentru Israel. „În loc ca Israelul să fie primul care se opune îmbogățirii uraniului în Arabia Saudită, Netanyahu și miniștrii săi transmit că este posibil să se avanseze în această direcție”, a declarat exasperat  Yair Lapid. 

                   Analistul politic israelian consideră că declarația lui Bin Salman despre atomul saudit și arme nucleare „sugerează că Arabia Saudită nu are cu adevărat încredere în angajamentul președintelui Biden de a nu permite Iranului să se înarmeze atomic, așa că a pus pe masă posibilitatea de auto-îmbogățire a uraniului. S-ar putea să fi fost o declarație tactică menită să-i preseze pe americani și să-i facă să adopte o poziție mai dură împotriva iranienilor, dar în ceea ce privește Israelul, acest lucru s-ar putea dovedi a fi un dezastru strategic. Problema nucleară nu este singurul obstacol semnificativ care stă în calea normalizării dintre Israel și Arabia Saudită. Problema palestiniană nu este mai puțin complexă, subliniază publicația israeliană. E adevărat că atât americanii, cât și saudiții continuă să vorbească despre soluția celor două state – Israel și Palestina. Netanyahu și guvernul său fac însă  tot ce este posibil ca să dea lumii iluzia că „problema palestiniană” nu se află pe ordinea de zi.  

                      Evidența e clară: Netanyahu nu va da niciodată palestinienilor un stat. Construcțiile israeliene în Iehuda și Shomron  (Cusiordania) continuă, miniștrii de extremă dreapta din guvernul israelian au lansat recent planul „Un milion de coloniști”.

                       Ziarul ebraic se întreabă dacă în aceste condiții se va putea ajunge la mult așteptatul  acord de pace Israel-Arabia Saudită? Netanyahu, și nu numai el, crede că este posibil. El are pregătită și formula care îi va ferici pe palestinieni, multe înlesniri social-economice, vize de muncă în Israel, măsuri de consolidare a economiei Cisiordaniei. Fără ca pe harta lumii să figureze Statul Palestina. Netanyahu i-a spus președintelui american Biden, și a repetat în diferitele interviuri acordate mass-mediei americane, că „palestinienii vor face parte din procesul păcii israeliano-saudite, și că este dispus să promoveze pacea cu ei, dar palestinienii nu vor putea să se opună prin veto modului în care vor evolua lucrurile”.

             Citindu-i cu atenție declarațiile, capăt impresia ciudată că  Netanyahu crede că este posibil să se ajungă la o pace generală în Orientul Mijlociu fără palestinieni.

             I am sorry. Dacă într-adevăr așa stau lucrurile, nu mai există nicio speranță... 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.