Reteaua Corect

Muraru - anunțuri bombă: AUR scos în afara legii și pușcărie pentru senatorul Sorin Lavric

Scris de newsreporter in 06 aprilie 2021 la 09:14, in Politics. 316 vizualizari Intra in discutie TaguriAlexandru Muraru, aur, inchisoare, sorin lavric shortlinkhttp://crct.ro/nxDz

Deputatul PNL Alexandru Muraru, fratele viitorului ambasador român în SUA, consilierul prezidențial Andrei Muraru, face anunțuri stupefiante într-un interviu fluviu acordat Europei libere, el vorbind despre scoaterea în afara legii a partidului AUR și condamnarea la închisoare a senatorului Sorin Lavric pentru declarații politice extremiste, scrie Inpolitics.

”E nevoie de un pact național de izolare a AUR în Parlament”

”Ceea ce fac cei de la AUR e un atac direct la toleranță, la alteritate, la diversitate care ia forma unui război ideologic pe măsură ce rețeaua câștigă teren” afirmă deputatul liberal.

”De aceea, ei sunt mereu în mișcare, războiul lor nu se încheie cu nicio concesie pe care o primesc, cedarea autorității e pentru ei un pas înainte. Spre exemplu, vizitele pe care ei le fac pe la ministere arată ca o intimidare la adresa membrilor cabinetului și, din păcate, câțiva miniștri au cedat. Pot înțelege nevoia de dialog, pot înțelege obsesia omului politic pentru a căuta apreciere și voturi, dar nu cu cei care alimentează apoi un tip de fanatism și de torpilare a instituțiilor statului.
Cei de la AUR se legitimează tocmai prin aceste acțiuni, unde vor să pară frecventabili, să se facă utili, se erijează în negociatori, purtători de mesaje ai unor categorii pe care ei le numesc „nereprezentate” sau excluse de la dialog, vor să întrețină un soi de adormire a conștiinței pentru a da ulterior alte lovituri la adresa democrației.
Când pandemia va trece, mă tem că va veni și momentul în care ei vor face o alianță parlamentară cu PSD.

Ei știu să sunt pasibili de scoatere în afara legii, dar e nevoie de un pact național, parlamentar, împotriva extremismului, un angajament de izolare a lor în Parlament” mai spune Muraru.

”Subvenția de la buget pentru AUR e o sponsorizare publică a extremismului”

Întrebat dacă AUR e o creație de laborator, deputatul răspunde:

”Pot remarca felul de campanie practicată din toamna trecută, pe rețelele de socializare, o campanie țintită către un anumit tip de public, ce nu poate fi susținută decât cu resurse imense pe care un partid neparlamentar nu le poate capacita(…)
Sunt numeroase elemente care converg spre această teză, este un mod de a face politică specific, dar ei sunt astăzi prezenți în arhitectura politică a statului, au penetrat un cordon de salvgardare a democrației și tendința e de a mări mereu capacitatea de a străpunge și alte medii, de a invada instituțiile, de a modifica cadrul legislativ și, poate mai important, de a obișnui establishment-ul și opinia publică asupra discursului suveranist, extremist, rasist, naționalist care să devină un dat în interiorul societății, de la nivel parlamentar.
Din decembrie au acces și la subvenția parlamentară, deci pot plăti cu bani publici o propagandă de factură neofascistă și, fără să se mențină o monitorizare strictă, riguroasă, din partea instituțiilor, se produce practic o sponsorizare publică a extremismului”.

Senatorul AUR Sorin Lavric – pasibil de 3 ani de pușcărie

În fine, altă bombă aruncată de Muraru vine cînd e întrebat de discursurile parlamentare ale senatorului AUR Sorin Lavric, în care a elogiat personalitățile unor figuri controversate din anii 30-40:

”Este o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, care interzice, sub sancțiunea pedepselor cu închisoarea, promovarea unor asemenea personaje macabre(…) În mod clar, ultimele luni conduc la ideea că ascensiunea unei formațiuni politice în Parlament a degradat masiv discursul public și a reluat o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului.
Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii 90! Au existat o înlănțuire și mesaje cu caracter negaționist și antisemit de la tribuna Parlamentului și acest tip de acțiuni au încurajat în societate acțiuni antisemite.

Este în mod clar o relație de tip cauză-efect când membri ai Parlamentului, ostentativ, violând legislația în vigoare, fac apologia și, ei provoacă o hemoragie a cadrului normativ și sparg o barieră.
Mai mult, juridic vorbind există evident limite ale imunității declarațiilor politice și instanțele de judecată au motivat aceste aspecte în diverse spețe, când membri ai Parlamentului au depășit cadrul constituțional sau legal. Este cazul senatorului invocat de dvs care are deja la activ câteva așa-zis declarații politice de elogiere a unor persoane condamnate de la tribuna Parlamentului, este un glorificator recunoscut al legionarilor, un homofob cu state vechi, naționalist șovin, are toate ingredientele unui ideolog extremist.

În opinia mea, este deja sub incidența legii 217/215, pasibil de închisoare până la trei ani și știu că se va porni o acțiune în acest sens(s.n.). Ceea ce a făcut cere un răspuns judiciar ferm, puternic” mai spune deputatul. (B.T.I.)

Inpolitics

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.