Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Monumentala gafă a Guvernului

Executivul de la București și-a dat cu stângul în dreptul într-o manieră absolut spectaculoasă. În prezent, sunt circa 17.000 de acțiuni de executare silită îndreptate împotriva Secretariatului General al Guvernului. Conform unei hotărâri judecătorești definitive, Executivul este dator pentru fiecare zi de întârziere cu 4,6 milioane de euro. Și, atenție, au trecut deja 100 de zile de când această operațiune este în plină desfășurare. În cele ce urmează, voi descrie situația limită la care ar putea ajunge cetățenii României, atunci când vor trebui plătite oalele sparte.

Totul începe în anul de grație 2003, când, în baza unei legi, s-a decis ca cei 75.000 de salariați Petrom să aibă un drept de preemțiune pentru cel mult 8% dintre acțiunile societății. Ulterior, acest drept de preemțiune s-a schimbat, salariații având capacitatea de a cumpăra acțiuni, atunci când doresc. Tot până la un procent de 8%. Au trecut ani. Oamenii s-au judecat cu statul. Desigur, prin intermediul unor case de avocați. De ce cu statul? Pentru că acțiunile pe care le-au revendicat aparțin nu OMV-ului, ci statului român. Au rămas pe baricade 23.000 dintre cei 75.000. Dintre cei 23.000 de salariați și foști salariați Petrom, 17.000 sunt reprezentați de un grup de avocați, care au avansat mai departe în acest proces și au trecut pentru moment la executarea silită a Secretariatului General al Guvernului. În cazul acestora, cum arătam mai sus, fiecare zi de întârziere este taxată cu 4,6 de milioane de euro. Iar acest proces este abia la început.

Secretariatul General al Guvernului este executat silit pentru că, spre deosebire de Guvern, are personalitate juridică. Dacă, după blocarea conturilor Secretariatului General al Guvernului, penalizările nu sunt plătite și salariații Petrom nu devin acționari, atunci casa de avocați se va îndrepta împotriva Ministerului Finanțelor. Cât timp vor dura tergiversările, penalizările curg în continuare și se transformă în multe miliarde de euro. Firește, casa de avocați are posibilitatea să se îndrepte și în străinătate împotriva statului român, blocându-i conturile și proprietățile. Este important de reținut faptul că mai sunt încă tot circa 6.000 de acționari, care s-au adresat altor case de avocați și care vor beneficia și ei de aceleași drepturi, atâta doar că, în cazul acestora, lucrurile au avansat pentru moment mai greu.

Situația Executivului s-a agravat, întrucât în 8 iunie, încercând să găsească o soluție, a ales o formulă total greșită sub aspect juridic. Făcându-se vinovați de încălcarea unei legi penale, reprezentanții Executivului au pus în vânzare doar 1% din acțiuni, și nu cele 8% prevăzute de lege. Din acel moment, premierului, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, i se poate deschide o anchetă și apoi un proces penal.

Sunt foarte curios ce cale, alta decât executarea obligațiilor sale, poate găsi Guvernul României pentru a îndeplini decizia definitivă din 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În final, vă reamintesc că noi suntem cei care vom plăti oalele sparte. Și, în timp, oalele sparte se vor concretiza în foarte multe miliarde de euro. Pentru că zilele de întârziere produc uriașe penalizări.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.