Reteaua Corect

Ministrul Aurescu deratizează MAE de ȘOBOLANII ROȘII ai lui "Nea Mele"!

"Întorcându-ne la cel de-al doilea tronson de activitate foarte important, activitate care va continua de altfel pe un interval destul de îndelungat în cursul acestui mandat şi care se referă la reforma ministerului afacerilor externe, aici iarăşi este o activitate extrem de laborioasă. Am găsit în Ministerul Afacerilor Externe în primul rând, o atmosferă foarte, dacă vreţi, de descurajare, de lipsă de motivaţie pentru diplomaţi. Este nevoie de o primenire a corpului diplomatic şi consular, pentru că unul dintre factorii care a dus la astfel de situaţii este şi numărul foarte mare de detaşări, mai ales cele din mediul privat, într-o proporţie foarte mare, scrie Ziuanews.ro.

În luna noiembrie 2019, 54% din personalul din serviciul exterior era detaşat, în centrală, aproximativ 24%. În momentul de faţă procentul a mai scăzut un pic, dar în continuare este nevoie de măsuri în acest sens, ne ajută ordonanţa de urgenţă a guvernului, 1/2020, care interzice detaşările din domeniul privat, avem un interval de timp, până la 31 august 2020, în care putem să organizăm concursuri pentru a ocupa aceste posturi şi cred că un concurs sau concursuri care să fie efectuate profesionist şi să ducă la ocuparea pe fiecare direcţie în parte din ministerul afacerilor externe a locurilor unde este nevoie de profesionişti, unde este nevoie de tineri care să fie formaţi în interiorul ministerului în activitatea diplomatică sau consulară, cred că este o măsură care va ajuta foarte mult.", aceasta este o declarație mai mult decât tranșantă a actualului ministru de Externe Bogdan Aurescu, făcută presei în 25 ianuarie 2020.

Numai că în MAE sunt mulți șefi de misiuni care parazitează activitatea diplomatică nu numai din timpul lui Ceaușescu, ci chiar din vremurile NKVD-ului și a lui Stalin. Toți plantați în funcții importante de către "omnipotentul" diplomat român Teodor Meleșcanu, alintat de emulii săi cu diminutivul "Nea Mele".

"Nea Mele" - profil de șef de cuib roșu

Mircea Răceanu și Ion Mihai Pacepa l-au acuzat în mod oficial pe Teodor Meleșcanu că a fost ofițer acoperit al fostei Securități cu misiuni speciale de spionaj în USA. Prima referire publică la o posibilă apartenență a lui Teodor Meleșcanu la fosta Securitate ca ofițer acoperit a fost facută de Mircea Răceanu, fost diplomat în perioada regimului Ceaușescu și ultimul condamnat la moarte în România. În cartea "Infern '89" apărută în anul 2000, Răceanu îl indica pe Meleșcanu ca ofițer al fostei Securități. Răceanu își bazează afirmațiile pe modul în care a decurs anchetarea sa de către Securitate în 1989.

Și fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa susținea ca Meleșcanu ar fi fost ofițer acoperit: "După decembrie 1989, ofițeri conspirați ai Securității au reușit să preia atât conducerea noilor servicii secrete ale țării, cât și pe cea a MAE. Virgil Măgureanu a devenit șef al SRI, Generalul Mihai Caraman a preluat SIE. Teodor Meleșcanu a devenit ministru de Externe și a păstrat 80% din ambasadorii lui Ceaușescu - majoritatea celor care îmi fuseseră subalterni în DIE".

Teodor Meleșcanu, 79 de ani, a avut și un traseu politic zbuciumat, el părăsind PDSR la scurt timp după ce a fost ales senator pe listele partidului, în 1996. În iunie 1997 a fondat partidul Alianța pentru România, împreună cu câțiva foști membri ai PDSR (printre care Mircea Coșea, Iosif Boda sau Marian Enache), fiind ales președintele acestui partid în decembrie 1997 și reales în aceeași funcție în martie 2001. În ianuarie 2002, în urma fuziunii Alianței pentru România cu Partidul Național Liberal, Meleșcanu devine prim-vicepresedinte al PNL, ulterior - "imparțial ca tot românu" - se dă de partea lui Călin Popescu Tăriceanu alegând noua formațiune ALDE.

"Nea Mele" a fost de trei ori ministru de Externe (19 noiembrie 1992 - 12 decembrie 1996; 24 noiembrie 2014 - 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017 - 24 iulie 2019) o dată director al SIE (între 2012 și 2014), de alte două ori ministrul Apărării și al Justiției și a avut nu mai puțin de patru mandate de senator.

Rețeaua "Șobolanilor roșii"

Cu un asemenea "pedigree" de dalmațian de pripas și trecut prin atâtea ministere, comitete și comiții, "Nea Mele" și-a făcut și o camarilă, cum îi stă bine unui boss cu trabuc. Din rețeaua sa fac parte câteva nume care se află de zeci de ani în cele mai înalte posturi din diplomația românească. Astfel în anul 2005 senatorul Eugen Mihaescu, pe atunci vicepresedintele Comisiei de Afaceri Externe a Senatului și fost ambasador al Romaniei la UNESCO, a transmis Parlamentului României un material în care prezenta propria listă a dinozaurilor staliniști care ar fi trebuit îndepărtati din diplomatie. Listă cu care a fost de acord și ministrul de Externe de atunci Răzvan Mihai Ungureanu. Iată că de circa 15 ani aceeași șobolani roșii conduc ambasadele României de pretutindeni.

Ambasadorul Constantin Mihail Grigorie - Croația

În anul 2015 a fost retras de pe lista de propuneri ca ambasador în Republica Cehă după ce a făcut reclamă unei alifii antireumatismale produsă de o clinică medicală ce aparținea unui cetățean italian, fără să aibă aprobarea Ministerului de Externe. Un an a stat în Centrala MAE iar mai apoi s-a orientat spre ambasada de la Zagreb. Din 1973 când a absolvit ASE și până la Revoluția din 1989 Constantin Mihail Grigorie a fost activist UTC și mai apoi PCR la UASCR București și la BTT. Ulterior a fost ambasador în Italia, Bulgaria, Turcia și Rusia. Are 70 de ani împliniți. Iar conform declarației de avere este pensionar de cel puțin 5 ani de zile.

Ambasadorul Gabriel Gafiţa - Peru

Născut în 1952, este pensionar de circa 4 ani. A fost pe rând consilier diplomatic la ambasada din Londra, secretar de stat în MAE român, ambasador în Canada, Malaezia, Portugalia, director al Directiilor Asia-Pacific si America Latina. Din anul 2016, este ambasador al României în Peru.

Ambasador Valerica Epure - Indonezia

Născută în 1954, este pensinară de 6 ani de zile. Revoluția din 1989 o găsește pe post de secretar II în MAE. Era membră PDSR și o apropiata a Elenei Zamfirescu, Secretar de Stat în perioada în care Andrei Pleșu a fost ministru de Externe. A fost diplomat la Viena, în Centrala MAE, după care ambasador în India și acum în Indonezia.

Ambasador Mihai Bujor Sion - Filipine

Are 66 de ani și este căsătorit cu Laura Iordache cu 35 de ani mai tânără decât el. Este fiul adoptiv al lui Ion Iliescu. Cu toate că este pensionar de un an de zile, Bujor Sion afirmă că nu are de gând "să plece așa de curând din Filipine"!

Ambasador Emil Rapcea - consulatul general din Odessa

Emil Rapcea s-a nascut pe data de 15 octombrie 1945 la Bucuresti și este pensionar de circa 13 ani. Emil Rapcea, este cel pe care presa îl identifica în perioada 1993-1997 ca fiind "omul de legătură al GRU (serviciul rus de informații militare) în grija generalului Serghei Lavrov."

Mai multe  despre aceasta retea puteți afla de AICI.

Șobolanul ALFA

Dar de departe cel mai longeviv membru al rețelei "Șobolanilor roșii" este ambasadorul Emil Ghițulescu. Plimbat la ordinul lui "Nea Mele" precum Tutankamon, a fost pe rând, șef de misiune la reprezentanțele diplomatice din Afganistan, Pakistan, Filipine, Sudan, Venezuela și de aproxiamtiv un an este la Hanoi în Vietnam.

Conform declarației sale de avere, Ghițulescu și soția sunt posesorii unor sume aflate în depozite bancare de 462.000 USD, 30.000 euro și aproximativ 200.000 RON. Ei mai dețin două apartamente în București, terenuri intravilane, două autoturisme și două case de vacanță în Florida USA împreună cu fiica și ginerele.
Născut în 1941, actualmente având venerabila vârstă de 79 de ani, ambasadorul Ghițulescu este tipul perfect de "Agamiță Dandanache" fiind pensionar de aproximativ 15 ani de zile. Pleacă la post când are chef, dar mai ales pleacă de la post când vrea, părăsind misiunea diplomatică, fără a raporta nimănui. De la un diplomat român din Caracas am aflat că acesta uita în timp 1-2 ore dispozițiile pe care le dăduse deja, personalului ambasadei.

Prin anul 2010 a plecat de la misiune din Sudan, fără a avea permisiunea MAE. Ulterior a intrat în cabinetul unui director din Centrală și i-a făcut acestuia un scandal monstru pentru că directorul n-ar fi acceptat părăsirea ambasadei când voia "Agamiță". Sursele noastre din MAE susțin că acest "Dandanache de la Externe" ar fi pus mâna pe niște "scrisorici" taman la Revoluție, pe care le tot fâlfâie prin fața celor care se opun ca el să plece la post la frageda vârstă de... 79 de ani. Ba uneori le spune franc: "Vedeți cum faceți, că eu pac la Răsboiu' cu scrisorica! Neicusorule, puicusorule". Prin Centrală se știe că același "Agamiță" l-ar fi "atenționat" chiar și pe șeful unei importante structuri de securitate din MAE. Dealtfel e de notorietate faptul că amenință în cel mai pur stalinist pe toți cei care nu-i fac pe plac.

"Coana Leana" de la Hanoi

Gafele sale și ale soției Mariana - fără vreo legătură cu diplomația - s-au ținut lanț, și au făcut înconjurul lumii făcând deliciul diplomaților care l-au cunoscut atât pe el, dar mai ales pe scrântita sa soție pe nume Mariana, alintată în Centrala MAE cu diminutivul "Coana Leana"! Făcută parcă după chipul și asemănarea Elenei Ceaușescu, soția ambasadorului, doamna Mariana este consul, detașată la MAE de la un dispensar medical de provincie, unde era felceră, având acum venerabila vîrstă de 71 de ani. Dânsa nu are nici cele mai vagi cunoștințe despre despre munca în Secția Consulară, pe care o fac alți angajați sau chiar soțul domniei sale. Cu toate acestea anul trecut a fost avansată la gradul de consul general din ordinul personal al lui "Nea Mele".

De la comportamentul său vis-a-vis de funcționarii ambasadelor pe unde a trecut, aceasta și-a câștigat renumele de "Coana Leana dilimandroasa". Pensionară de circa 8 ani de zile, "Coana Leana " le ordonă diplomaților, funcționarilor și personalului ad-tiv precum ordona "sinistra" din Primăverii până în 1989. Nu se sfiește de nimeni să arunce cu injurii și jigniri de cea mai joasă speță. Ba mai mult, dacă i se pare că o femeie este mai elegantă decât ea, o lovește cu ce apucă la îndemână, în cel mai pur stil interlop. Una dintre corecțiile fizice i le-a aplicat în urmă cu vreo 3 ani singurei diplomate existente în ambasada de la Caracas. "Auzi dragă, aia (n.n. - dilpomata de la Caracas) făcea fițe cu mine. Și când am pus mâna pe un retevei, am măsurat-o de vreo trei ori pe spate. Știi în cât timp a plecat din Venezuela, cu lutu-n fund? Într-o lună. Păi ce credea ea, că se joacă ea cu mine?! Aia m-a poreclit Coana Leana, de-acolo mi se trage numele!", s-a destăinuit aceasta de curând, unui membru al personalului ambasadei din Hanoi.

"Și la Manila dragă, am avut discuții cu o secretară care se plimba țanțoșă pe tocuri prin ambasadă. Ce crezi că am stat la discuții: am altoit-o de a luat-o dracu! După care i-am zis administratorului să bată ușa de la secretariat în cuie. Emil a stat supărat vreo trei zile, dar i-a trecut!", s-a mai destăinuit cu năduf Coana Leana către un apropiat.

Șobolanul și episodul Bangkok

Pe când era șef de misiune la ambasada din Manila, Filipine, (anii 1999-2001) Emil Ghițulescu s-a deplasat la Bangkok în Tailanda, fără a fi însoțit de Coana Leana. Profitând de ocazie și înainte de a ajunge la ambasada României din Bangkok, Ghițulescu merge să se refacă și să se relaxeze la unul dintre bordelurile de lux din capitala Tailandei. La stabilimentul în chestiune comandă două minione cu care avea să-și petreacă mare parte din zi. Spre seară însă, constată că a rămas fără documentele din servieta diplomatică pe care o avea la el. Dă alarma și pune pe jar atât diplomații români din Tailanda, cât și autoritățile polițienești locale.

Din surse MAE ce vor să-și păstreze anonimatul, am aflat că mare parte din documente a fost recuperată. Unii spun că chiar toate documentel le-ar fi fost recuperate. Dar incidentul foarte grav, a rămas. Au fost alarmate structurile abilitate ale MAE și s-a ordonat o anchetă de către ministrul de atunci Petre Roman (minstru de Externe pînă în decembrie 2000). Ulterior noul minstru venit la conducerea Externelor avea să facă uitat incidentul la intervenția... eternului prieten "Nea Mele"!

Deratizarea este în plină derulare

"Am creat o comisie pentru a studia oportunitatea detaşărilor existente (...) care a trecut deja printr-un număr destul de mare de dosare, şi care a luat deja decizii cu privire la prelungirea unor detaşări, cu privire la încetarea unor proceduri de detaşare pe care le-am găsit în curs şi care au fost considerate ca nefiind oportune, vom continua acest proces şi vom organiza concursuri. De asemenea este nevoie de o eficientizare a diverselor proceduri care ţin de cariera diplomatică. Este vorba despre modul în care diplomaţii pleacă la post, concursurile care sunt organizate pentru plecarea la post trebuie făcute cât mai corect, cât mai transparent şi să aibă în vedere mai ales necesităţile misiunilor diplomatice, este nevoie de o procedură profesionistă pentru încadrarea în centrală a celor care se întorc de la post, este nevoie de o procedură reformată cu privire la avansarea în grad diplomatic, este nevoie, în opinia mea, de un efort de clasificare a misiunilor diplomatice în funcţie de importanţa pe care o au în activitatea ministerului, clasificare care poate să indice într-un mod cât mai corect care sunt resursele financiare şi umane care să fie alocate fiecărei misiuni şi care să ajute şi la o proiecţie mult mai predictibilă a carierei diplomatice", a mai precizat noul ministru de Externe Bogdan Aurescu despre curățenia absolut necesară din ministerul pe care-l conduce.

Ziuanews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.