Reteaua Corect

Miercuri este ultima zi de înscriere pentru votul în diaspora la alegerile prezidenţiale

Scris de newsreporter in 11 septembrie 2019 la 10:01, in Politics. 233 vizualizari Intra in discutie Tagurialegeri prezidentiale, diaspora, inscriere, ultima zi, vot shortlinkhttp://crct.ro/nuYg

Miercuri este ultima zi de înscriere a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidenţiale. Pentru votul prin corespondenţă sunt, până la momentul transmiterii acestei ştiri, 31.716 de cereri, iar pentru votul în secţii sunt 29.937, potrivit site-ului www.votstrainatate.ro, citat de Mediafax.

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile prezidenţiale din noiembrie, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până cel mai târziu la data de 11 Septembrie 2019, ora 23:59:59, conform sursei citate. Cetăţenii români din diaspora se pot înscrie pe portalul on-line amintit, completând un formular.

 

Guvernul ar putea adopta, joi, o ordonanţă de urgenţă, pentru extinderea termenului de înscriere la vot al românilor din străinătate, de la 11 la 15 septembrie, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

 

Potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX, legislaţia electorală se modifică astfel încât „la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019 (...) termenul de înregistrare ca alegător în străinătate se împlineşte la data de 15 septembrie 2019”.

Tot până pe 15 septembrie se va prelungi şi termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă. Potrivit expunerii de motive, ordonanţa de urgenţă vine în contextul evitării repetării incidentelor grave produse la secţiile de votare din străinătate la scrutinele din 26 mai 2019.

Un alt scop al actului normativ este acela al constatării că termenul prevăzut în prezent de înscriere la vot al românilor din Diaspora este insuficient.

 

Care sunt paşii pentru înscrierea la votul prin corespondenţă

AEP prezintă şi paşii necesari exercitarea votului prin corespondenţă, potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii:

„1. Înnregistrarea - completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627 din 26.08.2019, care abrogă Ordinul nr. 500/2016).

2. Primirea documentelor - Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin cores¬pondenţă:

• două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două autocolante cu menţiunea „VOTAT", marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
• două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondenţă în ţară îl va aplica pe plicul exterior.

3. Votarea

• Pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „VOTAT" pe patrulaterul cu candidatul preferat;
• Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează;
• Se completează certificatul de alegător, menţio¬nând data şi semnând olograf;
• Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează;

În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Preşedintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.

4. Expedierea – Alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conţine votul său:

- îl trimite în ţară, depunând plicul la orice oficiu poştal ori în orice cutie poştală a statului-gazdă;
- îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa;
- îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din ţara-gazdă după caz”.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la BEC este 22 septembrie, iar pe 12 octombrie va începe campania electorală, care se va desfăşura pe o perioadă de 30 de zile.

Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.