Reteaua Corect

Mesajul lui Adrian Severin catre OSCE

Scris de newsreporter in 21 noiembrie 2020 la 14:33, in Politics. 496 vizualizari Intra in discutie Taguriadrian severin, mesaj, osce shortlinkhttp://crct.ro/nwYP

Vineri, 20 noiembrie 2020, a avut loc Conferința organizată de Adunarea Parlamentară a OSCE, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Franței, pentru aniversarea a treizeci de ani de la adoptarea Cartei de la Paris (1990), când, constatându-se încetarea Războiului Rece și cu credința că „epoca confruntărilor și diviziunii Europei a luat sfârșit”, s-a decis transformarea Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa – în cadrul căreia fusese adoptat Actul final de la Helsinki (1975) și care a făcut posibilă „destinderea” în raporturile dintre adversarii ordinii mondiale bipolare, blocul comunist și cel capitalist – în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Cu aceeași ocazie s-a stabilit dotarea noii organizații cu o Adunare Parlamentară (OSCE-PA).

În anii 2000-2002, am avut onoarea de a fi ales, în două rânduri, Președinte al acestei adunări, după care, în anii 2002-2004, am devenit Președinte emerit. În această calitate am inițiat o serie de reforme socotite a fi marcat istoria organizației. Este calitatea în virtutea căreia am fost invitat să particip la lucrările conferinței amintite.

 

În pregătirea evenimentului, plecând de la observarea faptului că OSCE a intrat, în anii din urmă, într-un con de umbră, complexul crizelor de tot felul, amplificate de Pandemia Covid 19, ducând la scăderea dramatică a relevanței sale, ca de altfel a tuturor instituțiilor internaționale și a multilateralismului în găsirea soluțiilor pentru edificarea securității colective, OSCE-PA a luat inițiativa lansării unui Manifest menit a mobiliza națiunile într-un efort comun dedicat revitalizării organizației. Alături de alți foști lideri ai OSCE am fost solicitat să susțin această chemare și să co-semnez manifestul, încercând să îi conferim astfel ceva din autoritatea noastră politică și morală. Ceea ce am și făcut.

 

Manifestul, însușit de toate componentele instituționale ale OSCE, a fost prezentat Conferinței de către ambasadorul Lamberto Zannier. Adunării i s-au adresat, printre alții, Ministrul francez pentru Europa și Afacerile Externe, E.S. Jean-Yves Le Drian, Președintele OSCE-PA, George Tsereteli, fostul Președinte al Confederației Elvețiene și actual președinte în exercițiu al OSCE, E.S. Didier Burkhalter, Ministrul adjunct pentru Europa și Afacerile Externe al Albaniei, în numele precedentei președinții în exercițiu a OSCE, E.S. Agron Tare, Ministrul Afacerilor Externe al Suediei, în numele următoarei președinții în exercițiu a OSCE, E.S. Ann Linde, fostul Prim Ministru al Italiei și actual decan al Școlii pentru afaceri internaționale de la Paris, E.S. Enrico Letta, și fostul președinte al OSCE-PA, E.S. Joao Soares.

 

În acest context am adresat Conferinței  aniversare un scurt mesaj care a fost citit de Secretarul General al AP-OSCE, Roberto Montella, celor care au participat online la eveniment. Iată ideile principale ale mesajului meu:

 

 

„Felicit AP OSCE nu numai pentru a fi decis să sărbătorească cea de-a 30-a aniversare a nașterii OSCE, respectiv a adoptării Cartei de la Paris, ci și pentru a se fi așezat în fruntea luptei dedicate revitalizării acestei organizații, a procesului menit a o face din nou relevantă.

 

Permiteți-mi să vă reamintesc că OSCE este singura entitate internațională de acest fel, cu excepția ONU, unde se regăsesc patru din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și unde reprezentanții SUA, Rusiei și ai statelor UE pot delibera împreună ca membrii cu statut egal. Aceasta este o organizație care agregă spațiile euro-atlantic și euro-asiatic în efortul de a edifica securitatea colectivă. Într-un moment în care „pax americana” apune și „secolul Asiei” se ivește, OSCE este mai necesară ca niciodată.

 

De aceea cred că Manifestul OSCE aprobat și co-semnat de foști președinți ai AP OSCE, președinți în exercițiu ai OSCE, secretari generali și șefi ai altor instituții OSCE, este o inițiativă excelentă și venită la timp. În acest context, aș cere părților interesate relevante și factorilor de decizie să ia în considerare convocarea unei noi Conferințe pentru securitate și cooperare în Europa, poate de data aceasta și cu participarea Chinei, pentru a actualiza conceptul de securitate europeană, ținând cont de faptul că bazele actuale ale organizației au fost proiectate în timpul Războiului Rece și ușor revizuite doar la începutul ordinii mondiale post-bipolare. Cred cu tărie că întreaga idee ar trebui revizuită în lumina evoluțiilor care au avut loc în ultimele trei decenii, pentru a-i permite să facă față eficient provocărilor secolului XXI.

 

Dr. Adrian Severin

Președinte al AP OSCE (2000-2002)”

 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.