Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Mega scandalul celulelor negre

Scris de Sorin Rosca Stanescu in 01 octombrie 2014 la 13:58, in Politics. 377 vizualizari 1 comentariu Taguricelule negre, cia, românia, statele unite, teroristi, tortura shortlinkhttp://crct.ro/nknm

Sa fim foarte atenti. Peste cateva zile va exploda bomba. La Washington. Si nu oriunde. Chiar in Congresul Statelor Unite. Iar schijele vor lovi, ca un efect de tsunami, si Romania. Care va primi foarte repede un cartonas rosu. De la Bruxelles. Este un triunghi extrem de trist, de neplacut si cu consecinte nefaste, format intre cele trei capitale. A Statelor Unite, a Uniunii Europene si a Romaniei. In epicentru vor sta serviciile secrete. Cele mult laudate. Iar tema va starni o fireasca emotie in lumea intreaga. Este vorba de asa-numitele celule negre. Locuri secrete de detentie si de interogatoriu, destinate teroristilor. A caror existenta Bucurestiul a negat-o. Cu indarjire.

Raportul intocmit in Statele Unite asupra acestei teme explozive, a inchisorilor negre, este de mii de pagini. Acesta este raportul secret prezentat de CIA Congresului Statelor Unite. La cererea acestei importante institutii. Se intemeiaza pe cateva milioane de documete oficiale. Comisia senatoriala pentru controlul servicilor secrete a intocmit un document succint. Care contine doar 600 de pagini.  Acolo sunt prezentate informatii de natura sa puna autoritatile de la Bucuresti la colt. Vom vedea ca exista responsabili. Si stim inca de pe acum cine sunt acestia. Dar sa lasam faptele sa vorbeasca. Iata pe scurt istoria.

In razboiul declansat impotriva terorismului dupa atacul Al Qaeda asupra turnurilor gemene din New York, multe state ale lumii au devenit, pe buna dreptate, aliate ale Statelor Unite. Acestea au declansat un razboi numit asimetric, care, intre altele, s-a soldat cu mii de prizonieri. Teroristi capturati. Toata aceasta afacere a avut un actor principal. CIA. Unul dintre cele mai performante servicii secrete ale lumii.

Necesitatea de a obtine, intr-un termen cat mai scurt, un volum din ce in ce mai consistent de informatii utile razboiului asimetric antiterorist a determinat autoritatile din Statele Unite si in special CIA sa elaboreze o strategie cu totul si cu totul speciala. Ea avea la baza obtinerea informatiilor prin tortura. Prin utilizarea unui mare numar de metode, de natura sa infranga, prin violenta si duritate, rezistenta prizonierilor. In acest scop, a fost intocmit chiar si un manual, care a primit binecuvantarea unui domn John Rizzo, avocat de top CIA. Care, culmea, se numara acum printre cei care solicita sa se faca lumina.

Intemnitarea si torturarea unor persoane, indiferent ce ar fi facut ele, sunt insa interzise pe teritoriul Statelor Unite de legi extrem de stricte. Si nu este intamplator ca tocmai Statele Unite sunt cele care au promovat Conventia internationala impotriva torturii. Cum puteau agentii CIA sa tortureze sau sa determine torturarea unor prizonieri fara insa a incalca legile federale?

Raspunsul la aceasta intrebare a insemnat, pana la urma, un subterfugiu. Teroristii supusi interogatoriilor nu erau adusi pe teritoriul Statelor Unite, ci transportati, cu masca pe fata, in diverse locatii de pe glob. Oferite de state prietene si aliate ale Statelor Unite, dispuse sa-si incalce propriile legi.

Asa s-a ajuns in situatia in care asemenea celule negre au existat si in Romania. Dar atentie, si Romania semnase Conventia impotriva torturii. Astfel incat tinerea in celule si organizarea de interogatorii violente pe teritoriul acestei tari reprezinta atat o incalcare a legislatiei interne, cat si o violare a legislatiei internationale.

Pornind de la considerentul ca scopul nu scuza intotdeauna mijloacele, in repetate randuri, autoritatile Uniunii Europene, din care facem parte, au atras atentia statelor membre sa nu accepte sub nicio forma incalcarea legilor interne si internationale, sa nu asigure pe teritoriul lor existenta unor celule negre si sa nu colaboreze sub nicio forma, nici macar in complicitate, la torturarea unor persoane. Romania a raspuns intotdeauna, in ultimii zece ani, ca nu are nicio legatura cu celulele negre. Ca nu exista niciun terorist care a fost interogat prin tortura sau in orice alt fel pe teritoriul acestei tari. Aceasta reactie standard a avut loc din partea tuturor oficialilor de la Bucuresti, chiar si atunci cand oficiali ai Uniunii Europene au atras atentia ca exista indicii rezonabile ca Romania si-a incalcat angajamentele. Mai mult decat atat, sub presiunea Uniunii Europene, a fost creata o comisie parlamentara de ancheta, condusa de doamna Norica Nicolai. Aceasta a facut ceea ce putea sa faca in conformitate cu practicile de la Bucuresti. A solicitat informatii in acest sens serviciilor secrete. Din simplul motiv ca numai serviciile secrete puteau, teoretic, coopera cu CIA. Raspunsul final al comisiei de ancheta a fost negativ.

Autoritatile de la Bucuresti, inclusiv cele parlamentare, s-au facut vinovate de sperjur. Desigur, Parlamentul va da vina pe serviciile secrete. Cum ca ele au dezinformat. Asa e. Au dezinformat si serviciile secrete, a dezinformat si presedintele Romania, care conduce respectiva comunitate, precum si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Dar  de ce s-a intamplat asta? Care este explicatia? De ce CIA, in Statele Unite, stransa cu usa de catre Comisia senatoriala de supraveghere a seviciilor secrete, a spus adevarul? De ce intr-un loc s-a putut si in altul nu?

Iata intrebari care fac toti banii. Raspunsul este simplu. Acolo, in Statele Unite, unde exista o democratie autentica, faradelegile sunt pedepsite. Si nu sunt exonerate de raspundere nici institutii importante, cum este puternicul CIA. Aici, in Romania, controlul parlamentar asupra activitatii serviciilor secrete este cvasi-inexistent. Prin diverse tertipuri, dar si legaturi trecute prezente si viitoare, parlamentarii respectivi sunt prizonierii si slugile serviciilor. Nu controleaza nimic si asta s-a vazut si se va vedea si mai clar peste cateva zile, cand Romania va primi palme usturatoare. Pe ambii obraji.

Sa intrebam cine raspunde? Raspund sefii serviciilor secrete, raspund parlamentarii si raspunde presedintele Romaniei. Oalele sparte le vor plati cetatenii. Fiindca, din nou, Romania se face de rasul lumii. Au mai ramas cateva zile si toata lumea va afla. 

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.