Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Mega-afacerea guvernării de Dreapta: cum vrea săraca Românie să spargă piața mondială a spitalelor

Scris de Bogdan Tiberiu Iacob in 08 aprilie 2021 la 11:07, in Politics. 475 vizualizari Intra in discutie Taguriguvern, piata, românia, spital shortlinkhttp://crct.ro/nxEp

Nu este o glumă: deși este penultima țară din Europa la capitolul avuție, România dă semne că va spulbera piața mondială a spitalelor și va domina autoritar clasamentul mondial al celor mai costisitoare unități spitalicești. O chestiune care, în mod firesc, ar trebui să ridice nenumărate semne de întrebare.

În şedinţa Guvernului din 25 martie aflăm că s-a aprobat semnarea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 250 milioane de euro, destinat construirii Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. După cum aflăm și dintr-o declarație a deputatului PNL de Iași Alexandru Muraru, ”Costul total net al acestui proiect este de 420,9 milioane de euro, din care aproximativ 60% va fi finanţat prin împrumutul care urmează a fi contractat cu BEI, iar restul de 40% de la bugetul de stat şi din fonduri nerambursabile”.

Recent, presa relata intrarea în linie dreaptă a construcției spitalului județean Sibiu, ale cărui costuri ar urma să fie de peste 500 de milioane de euro. Anul trecut, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, prezenta cifrele noului spital județean, de cca.420 de milioane de euro. Un proiect încă nelansat la apă, mai ales că Oprișan nici nu a mai fost reales.
În principiu, România ia în calcul de cîțiva ani încoace construcția a opt noi spitale regionale și unul metropolitan, în versiunea pesedistă. Guvernarea liberală ne anunță investiții de 6 miliarde de euro pentru construcția de noi spitale regionale, dintre care 1,6 miliarde de euro vor fi alocați rapid pentru finalizarea a minim trei asemenea unități pînă în 2024.

Minunate proiecte, pentru România.
Dar nu or fi nițel cam scumpe? Ba chiar stupefiant de scumpe?
Ironia sorții: despre proiectul spitalului județean Vrancea, prezentat public anul trecut de Marian Oprișan și realizat de firma Miralex, eram informați că este o replică precisă a celebrului ”Advocate Illinois Masonic Medical Center for Advanced Care“ din Chicago.
Doar că, să vezi drăcie, originalul a costat 100 de milioane de dolari, adică 84 de milioane de euro și nu 420 de milioane de euro, precum copia vrînceană.

De fapt, cu spitalele regionale de cîte 4-500 de milioane de euro bucata, România va spulbera topul celor mai costisitoare spitale ale lumii, pe care o puteți studia mai jos. Atenție, costurile din listă sunt în dolari și nu în euro.

 

Cum se vede lesne, prețurile vehiculate de guvernanți în cazul spitalelor românești ar acoperi felia dintre locurile 4-6 ale topului mondial, respectiv între 605 milioane de dolari (509 milioane euro) și 575 milioane de dolari (483 milioane euro). Toate spitalele de la locul 2 la locul 8 sunt – demn de menționat – americane. O țară în care costurile forței de muncă și nu numai sunt sensibil mai mari decît în România.

Spitalul Marcus Tower (foto) a costat 502 euro și ocupă locul 5 în top.

Al doilea spital al lumii, ca valoare, a costat 586 milioane de euro, nu mult mai scump decît spitalul anunțat la Sibiu.

Cît despre costurile anunțate pentru marele spital metropolitan din București, ele, reamintim, sunt de cca.un miliard de euro, ceea ce ne trimite direct pe locul doi în topul mondial, după Royal Adelaide Hospital(foto sus), care este a treia clădire a lumii ca valoare, după One World Trade Center și Casa Poporului.

Celebrul spital (foto jos) Winnie Palmer Hospital for Women and Babies din Orlando, Florida, ar intra direct pe lista rușinii, cu un cost de numai 93 de milioane de euro.

Încă mai neliniștitor, prețul unor construcții de acest tip este, cel mai adesea, mai mare în final decît în proiectul inițial, și nu doar în România, unde asta e o regulă de fier, ci și în țări mai ”bazate”.
În Irlanda, spre exemplu, costurile spitalului National Children’s din Dublin au crescut de la 650 milioane de euro inițial, la 1,4 miliarde, ceea a generat critici serioase.

Una peste alta, dacă guvernanții se țin de promisiunile anunțate, măcar la un capitol România va da clasa restului lumii: cele mai scumpe spitale de pe mapamond. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.