Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Manevra Kovesi

Utilizând logica procurorilor, care sub această perspectivă s-a dovedit a fi infailibilă, voi căuta să identific interesul, pentru a-i descoperi pe autorii unei fărădelegi. Un fake-news de asemenea proporții, cum este cel care a lansat-o pe Laura Codruța Kovesi drept viitor candidat prezidențial, cu șanse reale de a câștiga competiția, reprezintă, cel puțin în planul dezinformării publice, o crimă morală. Cine sunt adevărații autori? Pentru a-i descoperi, e necesar să le identificăm interesele.

Este în acest moment inutil să revin asupra argumentelor pe care le-am prezentat în demersuri analitice succesive, conform cărora procurorul șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kovesi, nu avea intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2024, iar dacă a avut o asemenea intenție, nu avea suficiente șanse de a câștiga. Indiferent cât de eficiente ar fi fost manevrele statului subteran sau ale unor ipotetici protectori externi ai acesteia. În ciuda argumentelor rezonabile pe care le-am prezentat, două fenomene au continuat să se manifeste, parcă cu și mai mare intensitate. Pe de-o parte, au fost institutele de cercetare de piață, care o promovau drept posibil câștigător al unei competiții prezidențiale, explicând opiniei publice că Laura Codruța Kovesi se plasează pe prima poziție în ceea ce privește încrederea publică. Iar pe de altă parte, în baza acestor așa-zise cercetări de piață, dar și a unor raționamente politico-electorale, i s-a inoculat opiniei publice ideea falsă că acest proiect este realizabil. Între timp, însăși Laura Codruța Kovesi a dezumflat acest balon. Ea a afirmat, în toate limbile pe care le cunoaște la nivel avansat sau de începător, că sub nicio formă nu are de gând să candideze în 2024 pentru funcția prezidențială.

Acum se pune întrebarea de către cine și în ce scop a fost dezinformată opinia publică și împinsă către un scenariu fals. Citind și ascultând toate analizele pe această temă, am ajuns la concluzia că există două categorii de persoane implicate. Analiști și responsabili ai unor institute de cercetare de piață, care, în mod voit și rău-intenționat, au avansat această teză falsă. Pe de-o parte. Pe de altă parte, au existat analiști, destul de numeroși, seduși de un asemenea scenariu și care, din comoditate, din lipsă de alte subiecte, s-au lăsat prinși în plasa primilor. Pe aceștia pot să-i dau la o parte.

Rămân acum în discuție adevărații arhitecți ai acestui fake-news. Îmi pot cu ușurință imagina și știu perfect ce spun, pentru că în trecut am administrat și eu acest domeniu, că sunt perioade grele în existența unor institute de cercetare de piață, când nu vin de niciunde comenzi, respectiv contracte, respectiv bani. Și admit faptul că se practică elaborarea pe picior, adică în bucătărie, a unor cercetări de piață conform fanteziei unor jucători din acest domeniu, care apoi sunt livrate opiniei publice sub forma unor rezultate aparent credibile, într-o încercare aproape disperată de a ține motoarele turate, chiar înainte de a se fi terminat benzina. Această practică nenorocită, deseori întâlnită în România, are loc mai cu seamă la mijlocul unui ciclu electoral. Imediat după încheierea unor alegeri, după ce rezultatele au fost oficializate, este imposibil ca un institut de cercetare de piață să vină tam-nesam și să avanseze ierarhii electorale diametral opuse. Același lucru se poate afirma și despre perioada din preajma unor alegeri. Când avansarea unor rezultate hazardate ar putea fi dată ușor peste cap de rezultatele în sine, consecința fiind că atât opinia publică, cât și presa și partidele politice ar discredita imediat institutele care au fraudat. În schimb, la mijlocul ciclului electoral, avansarea unor scenarii fanteziste este mai puțin riscantă. Dar de ce să o faci? De ce, dacă tot efectuezi cercetări false, cum afirmam mai sus, sondaje în propria bucătărie, să te îndepărtezi într-un mod atât de radical de realitate, cum s-a întâmplat în cazul Laurei Codruța Kovesi? Și de ce cunoscuți, redutabili analiști politici să se prindă în această horă?

Dacă facem o radiografie a acestui uriaș fake-news, cunoscut sub sintagma „Laura Codruța Kovesi, președinte al României în 2024”, vom căuta firește interesul care a stat în spatele operațiunii de dezinformare. Și, din această perspectivă, eu unul am ajuns la următoarele concluzii.

1). Autorii și promotorii acestui scenariu - mă refer din nou la cei care au făcut-o în mod conștient - au urmărit să ridice la fileu mingea pentru singurul partid care ar fi putut-o promova pe Laura Codruța Kovesi. Acest partid este USR, în condițiile în care, până la alegerile din 2024, partidul ar rămâne întreg, iar în caz contrar, aripa sau partidul CURAJ. În oricare dintre cele două ipoteze, vorbim despre un partid neomarxist, de tip sorosist, susținut masiv de statul subteran, de o întreagă încrengătură de fundații finanțate din afara statului român, precum și de o parte dintre multinaționale care, din capul locului, au fost interesate să aibă un partid care să le susțină interesele. Ceea ce înseamnă că cel puțin o parte dintre cei care au susținut scenariul Kovesi au beneficiat, în mod discret, nu numai de o încurajare, ci și de o finanțare.

2). Este exclus să încercăm să identificăm interese cât de cât serioase în tabăra PNL, chiar dacă în trecut liberalii au fost pentru o perioadă susținători puternici ai Laurei Codruța Kovesi și chiar dacă, tot pentru o vreme, au lipit pe zidurile patriei afișe cu portretul acesteia, susținând-o în toate demersurile și sugerând că aceasta are un puternic potențial politic. PNL s-a compromis astfel și cred că liderii acestui partid au înțeles acest lucru, mai ales după ce au eșuat, aducând din afara partidului un primar general al Bucureștiului, care s-a făcut literalmente de râs și, implicit, le-a adus grave prejudicii liberalilor. Cine s-a fript de două ori nu se mai frige chiar atât de ușor a treia oară.

3). Este de asemenea exclus ca PSD, care are cel mai mare bazin electoral, să fie interesat în vreun fel să promoveze scenariul unui candidat prezidențial în persoana Laurei Codruța Kovesi. PSD va merge, așa cum a făcut-o și altă dată, la pierdere sau la câștig, cu un candidat propriu. Deci scoatem și acest partid din cauză.

4). Am lăsat într-adins la urmă partidul AUR. În timp ce Laura Codruța Kovesi, în ipoteza dovedită falsă în care s-ar fi înscris în cursa prezidențială, ar fi fost susținută de globaliștii radicali și de neomarxiști, AUR este un partid de tip suveranist, aflat în căutarea unui candidat care să promoveze interesul național. Adică un candidat cu un profil diametral opus celui personificat de Laura Codruța Kovesi sau de oricare alt candidat al neomarxiștilor.

Așadar am identificat care este singurul partid interesat. Un partid mic. Un partid în cădere liberă. Aproape în disoluție. Pe ce atuuri mizează în aceste condiții autorii marelui fake-news? Mizează pe susținerea pe care în acest scenariu ar putea-o acorda prezumtivei candidate elemente ale statului subteran, ce pot fi identificate în interiorul serviciilor secrete și altor instituții de forță, de unii dintre rezerviștii căzuți în plasa globaliștilor și pe factorul extern, care ar fi interesat să instaleze un guvernator în România pe post de președinte. Numai că, din această perspectivă, opțiunile sunt multiple. Există o listă întreagă de personaje care pot fi promovate într-un mod mai credibil și deci cu mai mult succes decât Laura Codruța Kovesi.

În aceste condiții, nu identific decât un singur interes care i-a mânat în luptă pe cei care tocmai au pierdut, făcându-se de râs, această dispută politică și mediatică. Interesul financiar. Au existat directori de instituții de piață precum și analiști politici, care au fost cumpărați și plătiți pe sub mână cu unicul scop de a tulbura apele. Promovând-o atât de puternic pe Laura Codruța Kovesi, aceștia au încercat să ridice în mod fals scorul USR și să depuncteze, tot în mod fals, scorul AUR. Să atenționeze PNL că este timpul să identifice un candidat cu adevărat credibil, altul decât generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Să forțeze mâna PSD de a-și devoala înainte de vreme adevăratele intenții, vulnerabilizându-se astfel. Să lipsească opinia publică de reperele, de punctele cardinale reale necesare pentru a-și calibra opțiunile din timp și în cunoștință de cauză. Deci ghici ghicitoarea mea. Cititorii au în acest moment toate instrumentele necesare pentru ca, identificându-le interesele, să-i identifice pe autorii acestui fake-news.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.