Reteaua Corect

Macron intervine în criza NATO

Scris de newsreporter in 26 Mai 2022 la 11:20, in Politics. 309 vizualizari Intra in discutie Taguricriza, finlanda, Macron, NATO, suedia, turcia shortlinkhttp://crct.ro/nzDG

Preşedintele francez Emmanuel Macron va avea joi discuţii cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, care ameninţă să se opună prin veto intrării Finlandei şi Suediei în NATO în plină criză ucraineană, transmite Le Figaro, conform news.ro, citat de Știripesurse.

Întâlnirea va avea loc la ora 11.30 la Paris (9.30 GMT) prin telefon, a precizat preşedinţia franceză, adăugând că Macron se află la Fort de Bregançon, una dintre reşedinţele preşedinţiei de pe Coasta de Azur, unde va sta câteva zile, joi fiind zi de sărbătoare în Franţa.

Ankara a avertizat miercuri că nu va fi de acord cu aderarea Suediei şi Finlandei fără a obţine "măsuri concrete" din partea acestora în ceea ce priveşte preocupările sale de securitate, după ce a primit delegaţii de diplomaţi din cele două ţări.

Turcia a deschis o criză în cadrul NATO, din care face parte, prin faptul că s-a opus extinderii organizaţiei la aceste două ţări, care au cerut să adere la alianţă după invazia rusă în Ucraina şi au primit sprijinul majorităţii covârşitoare a statelor membre.

Finlanda, în special, are o frontieră terestră de 1300 km cu Rusia. Turcia acuză ţările nordice, în special Suedia, care are o mare comunitate de exilaţi turci, că adăpostesc militanţi kurzi din PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, pe care îl consideră o organizaţie teroristă.

De asemenea, denunţă prezenţa susţinătorilor predicatorului Fethullah Gülen, pe care îl suspectează că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

Ankara le cere acum celor două ţări să "ia măsuri concrete" în ceea ce priveşte "prezenţa organizaţională, financiară şi mediatică a organizaţiilor teroriste", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce şi apropiat al preşedintelui Erdogan.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.