Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Macovei, „zeita anticoruptie”, isi da un autogol

Monica Macovei a anuntat pe blogul sau ca a votat impotriva "Raportului privind descarcarea de gestiune a Parlamentului European", deoarece din document reiesea ca in executarea bugetului Presedintele respectivei institutii, socialistul Martin Schulz, savarsise fapte de abuz si coruptie. Cel putin presa de o anumita orientare a preluat si pus in circulatie aceasta stire aratand inca odata fermitatea, curajul si consecventa incoruptibilei europarlamentare PDL.

Realitatea este, insa, cu totul alta. Ne aflam in fata unei manipulari de proportii a opiniei publice marca Monica Macovei.

Raportul in discutie continea grave acuzatii de coruptie la adresa Presedintelui socialist Martin Schulz (in prezent si candidat al tuturor socialistilor europeni la functia de Presedinte al Comisiei Europene), iar descarcarea de gestiune a Parlamentului urma sa aiba loc in conditiile insusirii aprecierilor critice respective si in plus cu formularea cererii ca Schulz sa paraseasca imediat pozitia de sef al legislativului european. Din acest motiv domnul Schulz a facut un lobby intens spre a convinge cat mai multi europarlamentari sa voteze impotriva raportului. Decat un document oficial al Parlamentului care, acum in prag de alegeri europene, sa il condamne si sa ii ceara demisia -  un adevarat vot de neincredere - mai bine era ca raportul sa cada, urmand ca problema sa fie reluata si rezolvata de viitorul legislativ, peste doar cateva luni, in conditii mai faste.

Asa se explica de ce chiar raportorul, romanul Catalin Ivan, trezit la realitatea intereselor de partid sau chemat la ordine de mai marii sai, a cerut sa se voteze impotriva propriului raport. De asemenea, Grupul socialist a cerut oficial membrilor sai sa voteze impotriva raportului. Ceea ce majoritatea a si facut.

Asadar, declarand ca a dorit sa il sanctioneze pe socialistul Martin Schulz, Monica Macovei a votat alaturi de socialisti exact asa cum a dorit si a cerut Martin Schulz. Adica impotriva propriului grup politic, cel al popularilor europeni.

Este greu de crezut ca, in conditiile unei proceduri atat de simple, Monica Macovei nu a inteles ce voteaza. Pe de alta parte, daca a stiut, intrebarea este de ce a facut-o?

Varianta unei intelegeri cu presedintele Parlamentului este putin probabila. Ceea ce se poate observa, insa, este faptul ca una dintre cele mai grave acuzatii aduse de raportul Ivan lui Martin Schulz este aceea de a fi impiedicat procedura de clarificare a imprejurarilor in care fostul comisar pentru sanatate, John Dalli, a fost obligat sa demisioneze de catre Presedintele Comisiei Europene, Jose-Manuel Barosso, fiind acuzat de fapte de coruptie pe care, in realitate, nu le comisese. Spre a scapa de Dalli, Barosso s-a servit de Oficiul pentru Lupta Impotriva Fraudei (OLAF), tot asa cum a facut-o si Schulz, spre a scapa de Adrian Severin. Or, Comisia pentru Control Bugetar, competenta sa pregatesca Raportul pentru descarcarea de gestiune a Parlamentului, urmarea si demiterea directorului OLAF, Giovanni Kessler, de mai multa vreme criticat pentru a se fi pretat la jocuri politice similare cu cele facute de DNA in Romania. Condamnarea lui Schulz ar fi fost si un cui in sicriul lui Kessler.

Legaturile Monicai Macovei cu DNA sunt cunoscute. Daca adaugam ca OLAF este unul dintre indrumatorii si protectorii DNA, reprezentantul OLAF in Romania avandu-si sediul chiar in sediul DNA, vom intelege de indata ca unul dintre sefii si totodata girantii Monicai Macovei la Bruxelles este chiar coruptul si politizatul organism pentru combaterea fraudei. Astfel se explica usor votul lui Macovei impotriva Raportului Ivan alaturi de Ivan.

Aici a mai aparut, insa, o problema. Raportul cu pricina s-a votat electronic prin apel nominal, astfel incat oricine putea afla cum s-a pronuntat Monica Macovei. Pentru ca din cine stie ce intamplare lumea sa nu prinda de veste ca zeita anticoruptiei musamalizeaza actele de coruptie, ea a ales sa fie prima care isi "explica" votul. In acest sens a contat pe faptul ca oamenii mai putin informati asupra procedurilor europarlamentare vor inghiti povestea ca opozitia fata de descarcarea de gestiune ar fi fost o forma de protest fata de comportamentul Presedintelui Parlamentului European astfel, chipurile, lasat cu executia bugetara in brate.

Desigur, multi au inghitit aceasta minciuna. Dupa cum au crezut multe alte minciuni menite a convinge lumea ca Monica Macovei lupta cu curaj in Parlamentul European, ca si in Romania, pentru demascarea si pedepsirea coruptilor. Iata, insa, ca in realitate zeita anticoruptiei este prinsa in lantul slabiciunilor fata de marii corupti pe care ii acopera cand poate, unde poate si cat poate. Ea este necrutatoare doar cand este vorba de distrugerea liderilor romani si a reputatiei Romaniei. Ar fi bine ca lumea sa se trezeasca si sa vada cum stau lucrurile in realitate.

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.