Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Ma detonez: Despre fraudarea prezidentialelor din 2009

Dan Andronic, in calitate nu numai de jurnalist cu vechi state, ci si de consilier electoral al mai marilor Romaniei, s-a detonat. A oferit cateva detalii despre fraudarea alegerilor prezidentiale din 2009. De catre sistem. Prin intermediul Serviciului de Informatii Externe. Si despre implicarea, in aceasta operatiune, a varfurilor SRI. La acea data, George Maior, director, si Florian Coldea director executiv. Si a Laurei Codruta Kovesi, in calitatea ei de procuror general al Romaniei. Extrem de grav. Langa dezvaluirile lui Andronic, pun propriile mele dezvaluiri. Ma detonez!

Dan Andronic a impartit celebra noapte in care a fost masurat rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin de la prezidentialele din 2009 in doua parti. O parte petrecuta in compania multor persoane, majoritatea fiind adversari ai lui Traian Basescu. El a precizat ca, la un moment dat, a primit un telefon si a aflat ca, in ciuda sondajelor de opinie si chiar a exit-pollurilor care urmau sa fie difuzate, castigatorul alegerilor nu va fi Mircea Geoana, ci Traian Basescu. Dan Andronic nu minte.

Desi, de multi ani de zile, ca sa ma exprim elegant, ma aflu de alta parte a baricadei decat Dan Andronic, iata ca sunt nevoit, astazi, sa confirm public aceasta afirmatie pe care el a facut-o. Faceam parte si eu din acel anturaj. Erau intr-adevar multe persoane undeva pe malul Lacului Snagov. Printre putinii pro basisti, erau Dan Andronic si partenerii sai americani de la firma de consultanta, Tal Silberstein si Arthur Finkelstein. Ultimii doi au stat mai mult intr-o camera invecinata living-ului, accesad computerele si vorbind pe telefon. In timp ce Dan Andronic a ramas in anturajul anti-Basescu. A fost calm, linistit, usor ironic, nu foarte comunicativ. Pana cand, la  un moment dat, a primit un telefon si s-a retras pentru a putea vorbi in liniste. Cand a revenit, s-a dezlantuit. Si a incercat sa faca un pariu consistent cu mine, in ideea ca Traian Basescu va castiga alegerile. Repet, era inainte de exit-pollurile care urmau sa il dea invingator pe Mircea Geoana. Pariul nostru a ramas in coada de peste. A fost primul semn pentru mine ca ceva e in neregula. Ceilalti participanti la aceasta intalnire au ramas in continuare in asteptarea exit-pollurile. Ce am facut eu in continuare?

Am plecat intr-o alta locatie a Lacului Snagov, la regretatul Dinu Patriciu. Acolo, se aflau alte personalitati, in general din PNL, care asteptau rezultatul exit-pollurilor. Printre participanti se afla o personalitate publica cu importante conexiuni in Serviciul de Informatii Externe. Aceasta mi-a spus, inainte de exit-polluri, acelasi lucru pe care l-am aflat de la Dan Andronic. Si anume ca, in final, indiferent de exit-polluri, Traian Basescu va castiga alegerile. Mi s-a parut, in acel moment, o aiureala. La fel cum aiureala mi se paruse pariul pe care incerca sa il faca Andronic cu mine. Au venit exit-pollurile, iar Geoana era castigator. Respectiva persoana din anturajul lui Dinu Patriciu continua impasibil sa imi spuna ca Traian Basescu este cel care va avea, in final, cel mai bun rezultat.

Nu mi-am pierdut respectiva noapte. M-am culcat si am dormit linistit. Dimineata, in zori, aveam sa aflu rezultatul. Castigase Traian Basescu. Cu voturile din diaspora. Controlate de ambasade si consulate. Pardon, de Serviciul de Informatii Externe. Adica de o parte din sistem. Avusese dreptate Dan Andronic. Si celalalt.

Dan Andronic stia ce spune. Beneficiase de informatii privilegiate. Secrete. Din sistem. Si celalalt stia ce spune. Vorbea tot din interiorul sistemului.

Iata, ma detonez si spun si eu ce stiu in legatura cu acea noapte. Iar ceea ce stiu il confirma pe Dan Andronic si mai confirma ceva: ca alegerile au fost falsificate. Nu Traian Basescu trebuia sa fie presedinte conform rezultatului real, ci Mircea Geoana. Este o realitate pe care am sustinut-o in toti acesti ani. Dar nimeni nu a auzit. Poate ca Dan Andronic sparge gheata!

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.