Reteaua Corect

Lukașenko ironizează contraofensiva ucraineană

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a comentat contraofensiva Ucrainei în timp ce s-a întâlnit joi, la Minsk, cu secretarii Consiliilor de Securitate ale statelor membre CSTO, a transmis agenția belarusă de stat, BelTA, relatează Știripesurse,

Lukașenko a afirmat că un număr mare de echipamente ucrainene au fost distruse și un număr mare de soldați ucraineni au murit.

  • „Trei zile de 'contraofensivă'. Ceea ce vedem coincide total cu informațiile pe care le-am primit de la președintele Rusiei. Aproximativ 40 de tancuri ucrainene au fost distruse. A apăra este mai ușor decât a ataca, știm asta. Alte 120-130 de vehicule de luptă de infanterie ale Ucrainei au fost distruse în trei zile. Și cel mai rău lucru este că au murit peste 2.100 de ucraineni. 2.100! Iar Ucraina estimează pierderile la ceva mai mult de 70 de soldați. Iată rezultatul acestei încercări de 'contraofensivă'!”, a declarat liderul belarus.

Aleksandr Lukașenko a catalogat contraofensiva ucraineană ca fiind a fost o mare dezinformare.

„Nu există o 'contraofensivă' și nu poate fi. Și dacă într-adevăr a avut loc, v-am spus rezultatul după doar trei zile. Și cel mai important este că tăcerea continuă. Ce înseamnă acest lucru? Că au suferit o înfrângere gravă, s-au așezat și se gândesc (în Occident) ce să facă în continuare”, a declarat Lukașenko.

Cum gândește Putin

Liderul belarus este convins că nu există altă cale în afara negocierilor de pace și a menționat că aceasta este și poziția președintelui Rusiei.

„Ieri am discutat cu [președintele rus] Vladimir Vladimirovici [Putin] și suntem de aceeași părere că situația actuală este doar despre Occident, care luptă acolo, așteaptă să vadă rezultatele „contraofensivei” și, firește, dacă nu ar fi fost toate armele și mercenarii occidentali, toată treaba s-ar fi încheiat cu mult timp în urmă”, a  afirmat Lukașenko, conform TASS.

„Occidentul este hotărât să nu-și piardă stăpânirea asupra Ucrainei, deoarece vrea să subjuge Rusia și să-și ștergă picioarele pe ea. Dar acest lucru nu se va întâmpla. Cunoașteți rușii, ne cunoașteți pe noi și nu vom cădea în genunchi. Prin urmare, ar trebui să ajungem la un acord cât mai este posibil. Lucrurile doar se vor înrăutăți în viitor”, a avertizat Aleksandr Lukașenko.

Acesta va avea vineri o nouă întâlnire cu Putin, la Moscova.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.