Am oferit in site-ul CorectNews detalii semnificative despre schimbarea de macaz executata recent de unul dintre cei patru candidati, Mihai Betelie, prim-procuror la Sectorul 4. Acesta este si presedintele Asociatiei Procurorilor, o institutie pe care o foloseste in interes personal. Intrucat eminenta cenusie a universului procurorilor din Romania este Dan Chiujdea, prim-procuror la Sectorul 1 si fost membru CSM, aspirant, ca si Betelie de altfel, la functia de secretar general CSM, cred ca favoritul, in aceasta cursa, va fi Florentina Gavadia, sefa de la Sectorul 6 al Capitalei. Din tabara Chiujdea-Gavadia face parte si faimosul domn Tulus, seful Sectiei I a DNA, care este finul lui Chiujdea. Relatia lor de rudenie religioasa a fost consolidata recent cand, din dosarul parlamentarului Catalin Voicu, aflat in prezent dupa gratii pentru acuzatii grave de trafic de influenta, au disparut niste interceptari ale discutiilor purtate de acesta cu Chiujdea. Oare pe ce subiecte? Dar tot in jurul acestui ring si in acelasi colt al candidatei Florentina Gavadia se mai afla cateva personaje. Se va vedea cat de complexe sunt aceste cumetrii sau hai sa le spunem, utilizand terminologia lansata chiar de Presedintele Traian Basescu, grupuri de interese. Adaug eu, nelegitime. Si poate vor adauga altii, mai tarziu, si termenul de ilegale. Pentru a fi mai clari, revenim la procurorul Mihai Betelie. Candidat si presedinte de asociatie. Care joaca la doua capete. Daca nu castiga, isi negociaza voturile in favoarea Florentinei Gavadia, “proptita” de Chiujdea. In schimbul functiei cheie de secretar general CSM. Pe care, insa, o vizeaza si Chiujdea. Ei bine, Betelie, om liber in materie de viata personala, este combinat cu Crinuta Dumitrean, sefa de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. Treaba lor. Amandoi, insa, se lauda pe toate drumurile ca sunt sustinuti de unul dintre cei mai puternici lideri politici PD-L. Cine altul decat domnul Ion Oltean? Fostul prieten al doamnei Crinuta. In paranteza fie spus, atingand usor, usor acest musuroi de furnici, am neplacuta senzatie ca descopar cam prea multe informatii de cancan.
Maine voi reveni cu detalii noi. Pentru a ajunge si la alte personaje, mai sus-puse. Si, dupa ce vom face o trecere in revista a acestei veritabile gradini zoologice, tot maine voi incerca sa trag unele concluzii.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.