Reteaua Corect

Liviu Dragnea a început să VORBEASCĂ: dezvăluiri INCENDIARE despre Oprea, Coldea și Ștefănescu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a dat replica lui Gabriel Oprea, după ce acesta a arătat că l-a susținut să devină președinte interimar la PSD. Dragnea susține că Oprea îi spusese înainte de alegeri că ”statul de drept” a decis ca la PSD Valeriu Zgonea să devină președinte interimar, iar Dragnea președinte executiv. Liviu Dragnea arată că această înțelegere îi fusese comunicată lui Gabriel Oprea de către prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, relatează Știripesurse.ro.

”Vă aduceți aminte când am fost în spatele sediului să bem un vin sau o bere, nu mai știu, era toată presa. eu îmi dădusem demisia și peste 2-3 zile aveam CEX-ul care trebuia să aleagă președintele interimar. Domnul Oprea mi-a zis: știu de la statul de drept că Zgonea trebuie să fie numărul 1 și tu numărul 2. El mi-a spus că, de fapt, noi doi vom conduce

Eu i-am spus că eu voi conduce interimar PSD, iar el a pus mâna pe telefon și a spus că sună la statul de drept. Nu știu ce vorbea cu interlocutorul, dar el i-a spus: uite, sunt cu Liviu și el nu știe nimic despre toate lucrurile astea.

Mi-a spus că a vorbit cu domnul Coldea și i-am spus: foarte bine, să candideze domnul Coldea, m-am ridicat și am plecat. Pe la 8 seara am fost sunat insistent de domnul Oprea să mă întâlnesc cu el la un restaurant, care nu prea avea clienți, un restaurant prin Piața Amzei. În separeu erau domnul Oprea, Vali Zgonea și Marian Oprișan. În separeu mi-a zis că a vorbit la statul paralel și se acceptă ca eu să fiu președinte interimar și domnul Zgonea numărul 2. Marian Oprișan s-a ridicat și a dat să plece, iar eu i-am spus că nu accept ca statul de drept să impună numărul 1 și numărul 2 la PSD, nici numărul 24.

Habar n-am dacă la celălalt capăt al firului era domnul Coldea sau nu, dar nu cred că mințea domnul Gabriel Oprea”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Președintele PSD susține că înainte de Congresul PSD din 10 martie, Codrin Ștefănescu a avut mai multe întâlniri cu Gabriel Oprea și au încercat să facă jocuri în PSD.

”Știți ce m-a durut foarte tare? Ne-au durut întâlnirile lui Codrin Ștefănescu cu Gabriel Oprea, înainte de Congres, pe mine și pe delegații prezenți la Congres (...) La aceste întâlniri se spune, că încă nu se știe, dar poate vom afla, că se discuta despre cum să se facă, cum să se desfacă în partid, la momentul Congresului”, a mai spus Dragnea.

Un alt episod relatat de liderl PSD a fost desemnarea lui Tiberiu Niţu în funcţia de procuror general, a şefei DIICOT Alina Bica şi a şefei DNA Laura Kovesi. Cele trei numiri ar fi fost negociate de Traian Băsescu şi George Maior şi transmise lui Victor Ponta. Dragnea a precizat că ministrul Mona Pivniceru demarase o procedură de numire legală şi transparentă şi a refuzat cele trei numiri, la fel cum a făcut şi Crin Antonescu.

Dragnea a precizat că vrea să povestească mai multe în faţa Comisiei SRI, unde aşteaptă să fie invitat.

1.

Dragnea: Ponta a făcut Guvernul cu George Maior și cu alții

Publicat in 14 martie 2018 la 10:18

Președintele PSD, Liviu Dragnea a dezvăluit marți seară cum s-a făcut Guvernul USL în 2012. Acesta spune că Ponta ar fi stabilit componenţa Executivului alături de fostul şef SRI, George Maior. Dragnea a făcut dezvăluiri complete în direct la Antena 3, la emisiunea lui Mihai Gâdea, relatează Știripesurse.ro.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.