Reteaua Corect

Votul de învestire al Guvernului Cîțu se dă azi

Scris de newsreporter in 23 decembrie 2020 la 09:57, in Politics. 418 vizualizari Intra in discutie Taguricalendar, guvernul cîțu, investire, lista, ministri shortlinkhttp://crct.ro/nx8o

Liderii Coaliției au depus la Parlament lista și programul de guvernare, iar plenul a fost convocat pentru votul de învestire la ora 15.00, scrie Hotnews.

Liderii Coaliției PNL, USR-PLUS și UDMR au depus miercuri dimineața lista și programul de guvernare, intrând astfel în linie dreaptă pentru învestirea executivului condus de liberalul Florin Cîțu. Urmează audierea candidaților pentru posturile de miniștri. Plenul reunit a fost convocat la ora 15.00 pentru votul de învestire. Votul este secret, cu bile. Pentru ca guvernul să primească votul de încredere este nevoie de 233 de voturi ”pentru”. PNL, USR-PLUS și UDMR au împreună 244 de parlamentari, la care s-ar adăuga sprijinul celor 18 deputați din grupul minorităților naționale, altele decât cea maghiară. În total, pe hârtie, coaliția ar avea garantate 262 de voturi la învestire.

UPDATE 11.00 A început audierea candidaților pentru protofoliile ministeriale.

UPDATE 10.19 Întrebat în legătură cu controversele în jurul lui Sorin Câmpeanu, propus pentru Educație și cunoscut pentru faptul că l-a apărat pe Victor Ponta în scandalul palgiatului, Orban a spus că trebuie ”analizată cariera sa în integralitatea ei”,comentând că parcursul academic îl recomandă pentru funcția de ministru.

El a mai spus că Sorin Câmpeanu este ”garanția implementării programului România Educată”. 

UPDATE 10.08 Audierea candidaților pentru posturile de miniștri va avea loc în comisiile de specialitate ale celor două Camere între orele 11.00 și 14.00, a anunțat președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban, la finalul ședinței conducerii Parlamentului.

Plenul reunit a fost convocat pentru ora 15.00, urmând a fi dat votul de învestire. Votul este secret, cu bile.

Pentru ca guvernul să primească votul de încredere este nevoie de 233 de voturi ”pentru”.

PNL, USR-PLUS și UDMR au împreună 244 de voturi, la care s-ar adăuga alte 18 voturi ale minorităților naționale, altele decât cea maghiară. În total, pe hârtie, coaliția ar avea garantate 262 de voturi la învestire.

UPDATE 9.30 Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc de la ora 9.30 pentru stabilirea calendarului audierii în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi în Guvernul Cîţu şi a votului în plenul Parlamentului.


Apoi, în jurul orei 10.00-11.00 ar trebui să înceapă în comisiile de specialitate audierea candidaților pentru posturile de miniștri. Premierul desemnat, Florin Cîțu, estima marți seara că votul de învestire în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului ar putea avea loc miercuri, în jurul orei 18.00, după care va putea avea loc prima ședință a Executivului.

Potrivit art. 103 din Constituție, Guvernul este învestit cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

După votul de încredere al Parlamentului, premierul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul de credință.

Știrea inițială:
PNL și USR au validat marți seară miniștrii pe care-i propun în guvernul Florin Cîțu. UDMR a luat o decizie similară cu o zi înainte. Lista de miniștri și programul de guvernare vor fi depuse la Parlament, liderii Coaliției sperând că audierile și votul de învestitură să aibă loc miercuri
Premierul desemnat Florin Cîțu a anunțat că programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse miercuri în Parlament în jurul orei 8.00, iar şedinţa Birourilor permanente reunite va avea loc între orele 9.00 şi 10.00.

El și-a exprimat speranța că noul Cabinet va fi învestit, iar miercuri seară va avea prima ședință.

"Mâine urmează audierile în comisii, cred că încep la ora 10.00 sau 11.00 cel mai târziu. Planul nostru este de a avea votul în plen începând cu ora şase seara, urmează jurământul şi după aceea tot Guvernul se va reuni la Palatul Victoria doar pentru o şedinţă foto şi atât", a declarat marţi seara prim-ministrul desemnat Florin Cîţu.
Cum va arăta Guvernul

Premier - Florin Cîțu

Vicepremieri - Dan Barna(USR-PLUS) și Kelemen Hunor(UDMR)
Ministri:

PNL
  • Finanțe - Alexandru Nazare  
  • Externe - Bogdan Aurescu
  • Apărare - Nicolae Ciucă
  • Energie - Virgil Popescu
  • Interne - Lucian Bode  
  • Educație - Sorin Câmpeanu  
  • Cultură - Bogdan Gheorghiu
  • Agricultura - Adrian Oros
  • Munca - Raluca Turcan

USR

UDMR
  • Dezvoltare - Cseke Attila
  • Mediu - Tanczos Barna
  • Tineret și Sport- Novák Eduárd

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.